Video CNA a decis eliminarea tuturor postărilor în care Simion incită la violență. Controversatul mesaj cu „jupuirea vinovaților” a dispărut de pe Facebook

0
Publicat:

Consiliul Național al Audiovizualului a decis, în ședința de luni, 10 martie, eliminarea tuturor postărilor care incită la violență făcute de liderul AUR, George Simion.

Măsura a fost dispusă printr-o decizie luată în unanimitate în ședința CNA, ale cărui competențe vizează și mediul online.

Amintim că duminică seara, după respingerea de către Biroul Electoral Central a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, Simion a postat pe Facebook un mesaj video incitator.

„Vă rog pe toți, de asta am și zis eu de acum la cât de furioasă e lumea, nu mai îmi pot asuma nimic pentru că cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce au făcut. Să-ți bagi joc așa de democrație. Nu vă place sau nu vă place de Călin Georgescu? Este omul votat de români”, spunea Simion în urmă cu mai puțin de 24 de ore.  

George Simion. FOTO Inquam Photos/ George Călin
George Simion. FOTO Inquam Photos/ George Călin

Controversatul video al lui Gerorge Simion a dispărut de pe Facebook

 La ora 14 a zilei de luni, 10 martie, postarea în care  Simion spunea că „cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți” nu mai era pe Facebook.

Luni, într-o conferință de presă, Simion a susținut că mesajul său a fost  o „metaforă” și o „exprimare politică”.

Liderul AUR a explicat că se referea la „jupuirea” de privilegii și pensii speciale.

Reamintim că tensiunile au degenerat în violențe, duminică seara, în fața Biroului Electoral Central, unde susținătorii lui Călin Georgescu au protestat față de decizia de respingere a candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale.  

Protestatarii au scos pavele pentru a le arunca asupra forțelor de ordine, iar mai mulți jandarmi au fost răniți în timpul confruntărilor.

Răniți au fost și în rândul protestatarilor.

Protestatarii au folosit și materiale pirotehnice, iar unii dintre ei au răsturnat autoturismul Digi24.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite