Ce întârzie și ce blochează reforma Uniunii Europene, în ceasul al 12-lea. Profesor român din Bruxelles: „Nu e un stat și nu va fi niciodată”
0Uniunea Europeană întârzie anumite reforme, altfel absolut necesare, iar disputa inutilă dintre adepții suveranismului și cei ai centralismului nu face decât să hrănească eurosecepticismul. Profesor la Université Libre de Bruxelles, Ramona Coman explică de ce suveraniștii nu au dreptate în această speță.
Într-o Uniune Europeană în care susținătorii ideilor suveraniste și adepții centralismului se află pe poziții aprent ireconciliabile, experții cred că reforma nu poate să mai întârzie mult. Și dacă deocamdată soarta confruntării între cele tabere pare tranșată în favoarea ultimilor, creșterea eurosceptismului și trendul ascendent al partidelor suveraniste fac ca predicțiile pe termen mediu și lung să fie o misiune imposibilă pentru orice analist.
Ramona Coman este profesor de științe politice și cercetător la Université Libre de Bruxelles și membru al corpului academic al Centre d'Etude de la Vie Politique, tot în capitala Belgiei. Printre temele sale de cercetare se numără conflictele de suveranitate din Uniunea Europeană și reforma insitiuțiilor europene.
Printre marile provocări cu care se confruntă Bruxelles-ul este și stabilirea unei direcții care să-i asigure continuitate și să evite pe viitor noi și noi crize. Una dintre dezbaterile care polarizează societatea europeană și care s-a amplificat în ultimii ani, dovadă rezultatele ultimelor alegeri europarlamentare, a fost lansată de grupurile suveraniste.
Aici este vorba și de o neînțelegere, explică Ramona Coman. Dacă partidele suveraniste și susținătorii lor contestă actualul model european, aceștia nu au în vedere un amănunt semnificativ. Anume, fiecare țară a cedat din start o parte din suveranitatea sa în momentul în care a decis să facă parte din Uniunea Europeană. Iar fără această cedare, Uniunea Europeană s-ar transforma într-o Uniune de state dezbinate, fiecare susținându-și exclusiv propriul punct de vedere, iar noțiunea de interes comun ar fi trecută în plan secund și chiar abandonată în multe cazuri.
Unde greșesc suveraniștii
„Privind suveranitatea, statele membre și-au limitat drepturile suverane, în domenii limitate, așa cum a subliniat Curtea de justiție a UE (și nu ieri, ci în 1964), prin crearea unei Comunități (adică UE de azi) cu durată nelimitată, având instituții proprii, personalitate proprie, capacitate juridică proprie și capacitate de reprezentare pe plan internațional și, mai ales, competențe reale care decurg dintr-o limitare a suveranității sau dintr-un transfer de competențe de la state către Comunitate. Este o decizie a statelor. Iar acest transfer de suveranitate s-a făcut prin modificarea tratatelor, pe baza preferințelor statelor, care – după caz – și-au consultat parlamentele și cetățenii prin referendum, ca o formă de dublă legitimitate”, punctează Ramona Coman.
Aici intervine adeseori și lipsa comunicării sau a proastei comunicări a elitelor europene, care se limitează în multe cazuri la clișee.
„Aici este foarte important ce am mai spus deja: cum își definește statul preferințele, cât de dezbătute sunt ele de guvern și parlament, cât de informați sunt cetățenii despre ele... Uneori faimosul deficit democratic este pur și simplu unul de comunicare (care nu trebuie înțeles ca niște discursuri adormitoare despre cât de bine e în UE)”, subliniază ea.
„UE nu e un stat”
Ramona Coman mai subliniază și că, dincolo de percepția greșită a unora, „Uniunea Europeană nu este un stat și nu va fi niciodată.”
„Nu este o federație cu numele, însă modul în care s-a dezvoltat este similar unui proces de federalizare. Nu este o federație perfectă sau completă dar prezintă caracteristicile unei federații prin modul în care se iau decizii sau modul în care anumite competențe au fost transferate la nivel supranațional. Se spunea în trecut că UE este o „federație de state membre”, expresie popularizată de politologul francez Jean-Louis Quermonne și folosită și de Jacques Delors, fost președinte al Comisie timp de 10 ani. Formula este încă potrivită pentru că așa cum explicăm procesul în sine este similar federalizării dar statele membre continuă să joace un rol fundamental în Consiliu și în Consiliul European, din ce în ce mai prezent în procesul decizional.”
Nevoia de reformă profundă
Ramona Coman este printre cei care susțin nevoia de reformare a Uniunii Europene, însă nuanțează.
„Uniunea Europeană are nevoie de o multitudine de reforme. Și multe din aceste reforme sunt în dezbatere de ceva vreme. Unele sunt de natură instituționala, altele sunt reforme în domenii specifice, cum sunt cele lansate în raportul Draghi”, spune profesoara.
În ce privește raportul, de acum celebru, al fostului premier italian Mario Draghi, Ramona Coman îmbrățișează o serie de idei, dar se delimitează de altele.
„Raportul Draghi este în primul rând despre creștere. El pleacă de la un punct important și anume că întreprinderile din Uniunea Europeană se confruntă cu o concurență sporită din străinătate și cu un acces mai redus la piețele internaționale. În plus, Uniunea Europeană a pierdut brusc principalul său furnizor de energie, adică Rusia. Această schimbare este nu numai una de paradigmă ci și una geopolitică, iar în acest context creșterea autonomiei UE a devenit o prioritate. De aici și conceptul de autonomie strategică pe care l-a popularizat președintele Macron, fără a fi singurul care îl susține. Raportul Draghi este într-adevăr o «radiografie» a stării Uniunii. În termenii raportului, «o schimbare radicală se impune». Raportul propune trei mari direcții de schimbare și în fiecare din ele se pleacă la bazele de care dispune UE în prezent. Primul este inovarea, potențialul tehnologic. Al doilea este despre decarbonizare și competitivitate. Al treilea este reducerea dependenței”, explică profesoara.
Cine și de ce întârzie reformarea UE
Pe de altă parte, raportul lui Draghi nu este singurul care vine să propună idei și să dea o direcție viitoarei reforme. Iar Ramona Coman nu este în totalitate de acord cu ideile celui care a fost premier al Italiei și președinte al Băncii Centrale Europene.
„Raportul Draghi este interesant în sensul în care nu numai lansează un vast program de reforme în domenii specifice – care sigur pot fi discutate din punct de vedere politic, social și economic. Aceste măsuri sunt în sine un concret program de viitor. Raportul prezintă și obstacolele – în mare măsura de natură instituțională. Aici mă îndepărtez un pic de raportul Draghi pentru a insista pe această nevoie de reformă instituțională care este în dezbatere de câțiva ani, dacă nu chiar decenii”, susține Coman.
Mai departe, experta detaliază despre ce este vorba și amintește că până acum reformele au fost blocate de anumite interese naționale ale unor state.
„S-a spus în mod repetat că modelul în care se iau deciziile în UE a fost conceput pentru o Uniune cu un număr limitat de state. Multe aspecte instituționale au fost discutate cu ocazia revizuiri tratatelor de la Maastricht până la Nisa. Însă reformele nu au fost decât parțiale, ele trebuind să satisfacă interesele tuturor statelor pentru a preîntâmpina blocajul, având în vedere că aceste reforme intră în vigoare numai după ce au fost aprobate de toate țările membre, conform procedurilor lor constituționale. UE are nevoie de reforme de mai multă vreme și această nevoie a fost acutizată de crizele succesive, dar și de funcționarea sa cu 27 de state.”
Scopul reformelor
Practic, printre altele, este nevoie de o regândire a modului în care se iau deciziile la Bruxelles, pentru a evita pe viitor blocajele.
„Care este scopul acestor reforme? Funcționarea UE este un obiectiv, dar nu poate fi un scop în sine. Raportul Draghi în acest sens anunță niște obiective. Și pentru a le atinge este nevoie de o regândire a modului în care se iau deciziile, nu mereu în modul cel mai transparent, eficient sau cel mai rapid. Sunt multe aspecte de discutat. Însă unul din cele mai importante este menținerea unanimității în anumite domenii, în condițiile în care diversitatea preferințelor statelor membre a crescut. Raportul Draghi subliniază riscul de blocaj și veto-urile multiple, dar și modul fragmentat în care se iau deciziile, fără o viziune de ansamblu și o coerentă”, adaugă experta.
Totodată, referindu-se la raportul lui Mario Draghi, Ramona Coman amintește una dintre marile probleme ale Uniunii Europene atunci când se află în postura de a lua decizii esențiale, pentru a răspunde unor provocări acute.
„Raportul Draghi punctează și durata luării deciziilor. În medie 19 luni trec între momentul în care Comisia formulează o propunere, Parlamentul și Consiliul votează la rândul lor. E important ca aceste decizii și fie dezbătute. E nevoie de timp. Timpul e important în politică și în democrație. Dar e la fel de important în situații de criză. Nici marile provocări cu care UE se confruntă nu așteaptă. Cu atât mai mult în domenii în care se intervine prea târziu. De aici vin adesea nemulțumire potrivit cărora UE nu face nimic sau prea puțin și prea târziu (too little too late)”, punctează Ramona Coman.
Pentru ca reforma să devină realitate și pentru a fi cu adevărat în favoarea Uniunii Europene și nu doar a unuia sau unor state, este nevoie să se întrunească mai multe condiții.
„Avantajul este că idei de reforme sunt nenumărate. Tema este pe agenda politică. Trebuie un calendar clar și o metodă. Unele reforme se pot realiza prin proceduri simplificate, altele necesită procedura tradițională, complexă și cu riscul de a vedea procesul blocat de veto-ul unu stat. Procedurile simlificate trebuie folosite. Pentru ambele e nevoie de ambiție politică și de susținere puternică din partea europenilor”, mai spune Ramona Coman.
Cine este Ramona Coman
Cercetător și profesor de științe politice la Université Libre de Bruxelles. Proiectul ei actual este axat pe „Conflicte de suveranitate într-o Uniune Europeană în criză”, un proiect de cercetare în colaborare între Universitatea din Cambridge și Université Libre de Bruxelles. Ramona Coman este și autoarea volumului „Guvernare și politică în Uniunea Europeană post-criză”, apărut în 2020 sub egida Universității Cambridge.
Se încarcă comentariile...
