Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad, cercetaţi sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1 din Capitală, a fost reţinut de DNA Ploieşti FOTO Dana Mihai
Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1 din Capitală, a fost reţinut de DNA Ploieşti FOTO Dana Mihai

Magistraţii ICCJ  au luat, vineri seară, decizia cercetării sub control judiciar a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, respingând cererea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a edilului acuzat de complicitate trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional.

UPDATE 9.40 Andrei Chiliman s-a prezentat la secţia de Poliţie nr. 1 din Capitală, unde urmează să i se stabilească programul de vizită. 

UPDATE Magistraţii ICCJ au hotărât, vineri seară, dispunerea cercetării sub control judiciar pentru 60 de zile a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, o decizie asemănătoare fiind luată şi în cazul lui Vlad Moisescu, Ion Brad şi Ioana Costescu. 

ICCJ a respins cererea DNA de arest preventiv pe numele primarului Sectorului 1.

UPDATE Ancheta în dosarul în care este cercetat cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, şi în care a fost reţinut şi Andrei Chiliman a scos la iveală modul în care acţiona Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL. Concret, Moisescu cerea ca o parte din procentul stabilit drept comision de la firme pentru a obţine contracte cu primăria să fie plătit prin servicii de publicitate la B1 TV şi România TV, iar astfel „îşi asigurau protecţia mediatică”.

Andrei Chiliman este anchetat în dosarul în care sunt urmăriţi penal cumnatul premierului, Iulian Herţanu, deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma. Tot în acest dosar este anchetat şi omul de afaceri Gheorghe Boeru, patronul uneia dintre firmele care au primit contracte de la Primăria sectorului 1. 

Procurorii susţin că Andrei Chiliman ar fi luat un comision de 10 la sută din contractele de reabilitare a blocurilor şi de asfaltare a străzilor din sector. Cel puţin două milioane de euro ar fi ajuns în buzunarele primarului, arată omul de afaceri Gheorghe Boeru, abonat la contracte cu Primăria sectorului 1.

Tot astăzi, instanţa va urma să ia o deciziei şi în cazul consilierului local Ion Brad, Ioanei Costescu, consilierul personal al primarului Sectorului 1, şi a lui Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL. Pentru toţi procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Andrei Chiliman a fost reţinut, joi seara, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti. Acesta a ajuns la Ploieşti direct de la aeroport. 

Mai exact, procurorii au aşteptat ca edilul să urce în aeronava care l-a adus de la Bruxelles la Bucureşti şi abia apoi au declanşat percheziţiile la Primăria Sectorului 1 şi la alte şase adrese din Bucureşti. Scopul: securizarea acţiunii. Concret, anchetatorii s-au bazat pe faptul că folosirea telefonului mobil în timpul zborului este interzisă, astfel că Andrei Chiliman nu putea fi atenţionat că este vizat de o anchetă.

Ce acuzaţii îi aduc procurorii DNA lui Andrei Chiliman

Potrivit unui comunicat de presă emis joi de DNA, primarul Andrei Chiliman este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.

De asemenea, procurorii au început urmărirea penală faţă de Vlad Octavian Moisescu şi Ioana Costescu pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, şi faţă de liberalul Ion Brad, consilier local la Sectorul 1, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

În ordonanţele procurorilor se arată că încă din anul 2004, după alegerile locale, la iniţiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracţional organizat, format din acesta, Ioana Costescu (consilier personal al primarului Andrei Chiliman şi interfaţa lui Moisescu la Primăria Sectorului 1), Andrei Chiliman şi Ion Brad (consilier local), grup care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupţie şi asimilate acestora, care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10% şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.

„Vlad Moisescu era cel care coordona grupul infracţional, solicita şi încasa comisioanele şi dispunea cu privire la modalitatea gestionării acestora, în timp ce Ioana Costescu şi Ion Brad derulau activităţi de determinare a plăţii comisioanelor şi de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman, prin prisma atribuţiilor conferite de funcţia sa, garanta favorizarea societăţilor agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor şi ulterior, pe parcursul derulării acestora”, se arăta în comunicatul DNA.

Cum erau împărţiţi banii: 30% direcţionaţi către Andrei Chiliman

Banii primiţi de la reprezentanţii societăţilor comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărţiţi între Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad, Andrei Chiliman şi filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% partidul respectiv - filiala sector 1.

Diferenţa de 15% ar fi fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care au sprijinit, în diferite modalităţi, la derularea activităţilor ilicite.

Potrivit anchetatorilor, grupul infracţional ar fi obţinut de la reprezentanţii a două societăţi comerciale beneficiare ale unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginţi de şantier) sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 de lei. Această din urmă sumă de bani ar fi reprezentat un procent de 10% din plăţile făcute de Primăria Sectorului I Bucureşti către firma respectivă, în perioada 2007 - 2014, în baza contractelor încheiate cu instituţia publică menţionată.

Surse judiciare au declarat că firma controlată de Gheorghe Boeru, Romair Consulting, ar fi avut contracte cu Primăria Sectorului 1, pentru consultanţă în activităţi precum lucrări de asfaltare şi anvelopări de blocuri. Angajaţi ai Primăriei, inclusiv primarul, ar fi cerut 10% din valoarea acestor contracte.

Unul dintre contracte, care avea ca obiect "Prestarea serviciilor de gestionare a proiectelor de construcţii privind lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din Sectorul 1 al municipiului Bucureşti, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginţi de şantier", ar fi fost încheiat între Primăria Sectorului 1, în calitate de achizitor, şi SC Romair Consulting SRL, în calitate de prestator, în 13 septembrie 2011.

Aceleaşi surse au mai precizat că, pentru a plăti „comisionul” stabilit în schimbul sprijinului care i-ar fi fost acordat pentru obţinerea de la Primăria Sectorului 1 a contractului de pe 13 septembrie 2011, o parte din banii încasaţi de firma lui Gheorghe Boeru din fonduri publice (inclusiv din cei încasaţi de la SC Hidro Prahova SA) ar fi fost tranzitaţi, la dispoziţia omului de afaceri, fără a avea la bază justificări economice reale, scoşi în numerar şi folosiţi în interesul personal al acestuia.

Legăturile

Andrei Chiliman, membru al PNL, este primar al Sectorului 1 Bucureşti din iunie 2004, fiind la al treilea mandat. El a fost şi deputat de Bucureşti timp de două legislaturi: 1996-2000 şi 2000-2004.

Numele comun din dosarul în care este cercetata Iulian Herţanu, care face legătura între cazul privind canalizarea de la Comarnic şi activitatea Primăriei Sectorului 1, este al omului de afaceri Gheorghe Boeru, audiat şi reţinut de DNA, alături de fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Adrian Semcu.

Pe 18 februarie, Iulian Herţanu a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. Ulterior, pe 23 aprilie, Iulian Herţanu a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Curţii Supreme, aceeaşi măsură fiind luată şi în cazul lui Vladimir Ciorbă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite