30 de sindicate din Învăţământ pichetează, luni, prefecturile judeţelor pentru salarii mai mari în Educaţie. De ce nu participă toţi sindicaliştii
030 de sindicate din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor picheta, luni, sediile prefecturilor din toată ţara în intervalul 12.00-14.00, principala nemulţumire a acestora fiind că profesorii nu vor primi măririle de salarii promise de actualul Executiv. Sindicaliştii de la „Spiru Haret“ au transmis că nu vor participa la acţiune.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor „Spiru Haret“, Marius Nistor, a afirmat că motivul pentru care nu participă la această acţiune de protest alături de colegii lor din FSLI nu reprezintă o divergenţă între sindicate, fiind doar o chestiune organizatorică şi strategică. „Nu ne-au invitat la acestă acţiune, prin urmare nu vom participa. Noi avem calendarul nostru de acţiuni. Vom picheta sediul Guvernului pe 5 octombrie pentru că ni se pare mult mai important. Nu este vorba de un conflict între sindicate, ci este doar chestiune de strategie“, a explicat Marius Nistor.
Câteva minute mai târziu, responsabilul de comunicare al Federaţiei Sindicatelor „Spiru Haret“ a ţinut să clarifice că instituţia nu se va implica în nicio pichetare, ci doar va organiza o dezbatere pe tema salarizării în Educaţie.
Care sunt nemulţumirile sindicaliştilor
Membrii de sindicate reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obţinerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajaţii din învăţământ pierd, în medie, peste 3% din venitul brut, iar procentajul poate fi mai mare, dacă au mai multe sporuri, potrivit conducerii FSLI.
„ Suntem nemulţumiţi de faptul că Executivul nu a cuprins în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legale de eşalonare a plăţii acestor sentinţe. În medie, fiecare angajat din educaţie ar trebui să recupereze aproximativ 5.000 de lei", se menţionează în comunicatul transmis de sindicalişti.
În plus, aceştia sunt nemulţumiţi de cuantumul mic al creşterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creşterile salariilor brute, consecinţă a majorării contribuţiilor angajaţilor către stat. Astfel, în urma calculelor făcute de FSLI şi recunoscute ulterior de ministrul Finanţelor Publice, precum şi de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor creşte cu 50%, în realitate, ceea ce va primi, anul viitor, fiecare angajat din învăţământ este de maximum 25%.