„Alaska Back to Russia“ - petiţia care a strâns deja 22.000 de semnături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O petiţie de pe site-ul Casei Albe, care cere secesiunea statului Alaska de Statele Unite şi realipirea la Federaţia Rusă, a ajuns la 22.000 de semnături, anunţă agenţia rusă RiaNovosti.

Disponibilă pe site-ul Casei Albe de pe 21 martie, petiţia trebuie să ajungă la 100.000 de semnături în decurs de o lună, pentru ca administraţia lui Obama să fie obligată la un răspuns în conformitate cu normele americane.

Textul „Alaska Back to Russia“ (Alaska înapoi la Rusia) încurajează organizarea unui referendum pentru desprinderea de SUA şi o reîntoarcere la Rusia, prin datele istorice. Petiţia informează despre călătoriile exploratorilor ruşi în Alaska, care au început încă de acum 10.000 de ani, când băştinaşii din Siberia traversau Strâmtoarea Bering.

Documentul disponibil pe site-ul administraţiei prezidenţiale menţionează că până în 1867 Alaska era colonie rusească, fiind ulterior vândută Statelor Unite de către ţarul Alexandru al II-lea pentru suma de 7,2 milioane de dolari la acea vreme, echivalentul a 120 milioane de dolari în prezent.

Nu este prima petiţie care promovează secesiunea unui stat american. În noiembrie 2012, un document asemănător cerea retragerea Texasului din componenţa SUA, iar motivaţia era „nemulţumirea texanilor faţă de politicile economice federale ale Washingtonului“.

Semnatarii acelei petiţii cereau ca Texasul să îşi declare independenţa pentru a-şi menţine un buget echilibrat şi pentru „a proteja standardul de viaţă al cetăţenilor“.

Deşi au mai fost înaintate astfel de petiţii se secesiune din partea altor state americane - Tennessee, Louisiana, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Florida, Alabama şi Georgia- documentul texanilor a strâns 125.000 de semnături, obligând administraţia Obama să răspundă cererii. Reprezentanţii Casei Albe au refuzat cererea, argumentând că „deşi ţara noastră trebuie să înfrunte multe provocări, americanii trebuie să lucreze împreună pentru a găsi cel mai bun mod de a merge mai departe“.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite