Ce s-a ales de cimitirele prizonierilor de război din RSSM. Pe mormintele ostaşilor germani, maghiari şi români s-au înălţat case şi instituţii de distracţii

0
0
La scurt timp de la desfiinţarea lagărului din Chişinău, pe mormintel prizonierilor au apărut case de locuit, dar şi Circul. FOTO Tudor Iovu
La scurt timp de la desfiinţarea lagărului din Chişinău, pe mormintel prizonierilor au apărut case de locuit, dar şi Circul. FOTO Tudor Iovu

În cei patru ani de funcţionare (1944-1948), în lagărele de prizonieri din Moldova Sovietică au decedat 807 militari ai armatei germane şi aliaţilor lor. Niciun cimitir al prizonierilor de război nu s-a păstrat.

Lagărele de prizonieri numărul 198 din Chişinău, numărul 103 din Bălţi, numărul 104 din Tighina, dar şi spitalul special militar numărul 3376 din Bălţi au avut cimitire proprii. Atât în timpul funcţionării lor, cât şi ulterior nimeni nu a avut grijă de aceste locuri de veci. La scut timp de la închiderea lagărelor, cimitirele au fost distruse. În locul lor s-au construit case, în unele cazuri mormintele fiind rase de şenilele tancurilor sovietice.

Prizonierii încarceraţi în RSS Moldovenească au cunoscut toate ororile regimului sovietic. Administraţia şi militarii au profitat de situaţia de sclavi a acestora - i-au furat, le-au luat alimentele şi au abuzat de ei. Nici după moarte lor sovieticii nu au avut grijă să protejeze mormintele lor.

Abuzuri ale administraţiei

Administraţia lagărelor şi militarii care le păzeau nu s-au sfiit să profite de braţele de muncă gratuite ale prizonierilor, pentru a-şi rezolva probleme personale, unii chiar i-au jecmănit, iar alţii le-au furat alimentele.

Dintre abuzurile care au ajuns în vizorul autorităţilor se evidenţiază câteva. Astfel, lucrătorul sanitar al lagărului nr. 2 din Chişinău Fomina, în zilele de 23, 24 şi 25 noiembrie 1947 a luat câte doi prizonieri pentru a lucra la ea acasă, indicând în registrul de evidenţă că prizonierii au fost scoşi din lagăr pentru a fi supuşi unui control medical în lazaret. Şeful interimar al lagărului nr. 1, cu aprobarea Administraţiei lagărelor, a luat pentru munci la domiciliu 13 prizonieri, în loc de opt cât i se permisese.

S-a constatat că maiorul Kalik, ofiţer în lagărul de prizonieri nr. 103, în luna decembrie 1944 şi-a însuşit de la un prizonier două lăzi cu instrumente pentru repararea ceasurilor, patru deşteptătoare şi un ceas de buzunar.

În urma unui control efectuat la finele trimestrului al II-lea anul 1947 la sublagărul nr. 8 din Chişinău s-a depistat lipsa a peste trei tone de cartofi şi a 130 de kilograme de grăunţe de porumb. Totodată, nu au fost luate la evidenţă 9 kg de slănină, 9 de săpun, alte patru pielicele şi mai multe medicamente scumpe, toate furate de comandantul acestui lagăr Klimenko.

La 18 mai 1947, sergentul Musumbaev, militar de serviciu la şantierul nr. 6 (Fabrica de piele), a încărcat o maşină cu scânduri din curtea fabricii şi a transportat-o la el acasă.

Colaboratorii lagărelor, supravegheaţi de NKVD

NKVD a instituit un control pentru verificarea propriilor colaboratori. Astfel, în luna octombrie 1945 s-a iniţiat o procedură de verificarea a Mariei Chiriţa, asistentă medicală la spitalul militar special pentru prizonieri din Bălţi. Ea era suspectată că ar fi fost soţia unui fost mare moşier, care a fost supus represiunilor politice în anul 1940 pentru activitate contrarevoluţionară. Maria, după intrarea trupelor române în localitate în vara anului 1941, ar denunţat activiştii de partid şi sovietici care i-au deportat soţul în Siberia. Femeia a fost arestată.

Tot în luna octombrie 1945, NKVD l-a luat la evidenţa operativă pe medicul Anatolii Bazâka, bulgar, originar din regiunea Odesa. Bazâka era suspectat că aflându-se în Bulgaria în timpul ocupaţiei germane a acestei ţări a contribuit la identificarea comuniştilor şi partizanilor şi a desfăşurat agitaţie antisovietică în rândurile populaţiei.

În luna noiembrie 1945 s-a intentat un dosar de supraveghere pe numele Elei Didko, medic la lazaretul lagărului nr. 198 din Chişinău, originară din Ucraina. NKVD a aflat că în anul 1943 Didko, odată cu părăsirea Ucrainei de către nemţi, s-a refugiat în Austria şi a locuit la Viena. Ela Didko era suspectată că ar fi avut legături cu securitatea armatei hitleriste.



Rămăşiţele cimitirului vechi din Chişinău, din preajma Bisericii „Sf. Constantin şi Elena“, în cadrul căruia era amplasat şi cimitirul lagărului de prizonieri din Chişinău FOTO: TUDOR IOVU

cimitir vechi chisinau

Mureau ca muştele

Condiţiile inumane de trai, subnutriţia, munca până la epuizare au făcut numeroase victime printre militarii din prizonierat. Potrivit datelor prezentate de autorităţile sovietice, numărul prizonierilor decedaţi în lagărele din RSS Moldovenească şi spitalul militar special din Bălţi, în cei patru ani de funcţionare (1944-1948), se ridică la 807. Un raport al NKVD din anul 1945 arată că: „Prizonierii, în cea mai mare parte, erau epuizaţi (aflându-se mult timp în încercuire), iar, în condiţiile în care lagărele nu erau pregătite pentru primirea lor, starea lor fizică s-a înrăutăţit, ceea ce i-a predispus pentru îmbolnăvire“, iar aceasta a adus la decese. Prizonierii capturaţi mureau ca muştele.

Astfel, în luna martie 1945 în lagărul nr. 103 de la Bălţi au murit 49 de prizonieri, iar în lagărul nr. 104 de la Tighina – 84. În iulie 1945, decesele au înregistrat următoarele cifre: lagărul nr. 198 – 11, lagărul nr. 103 – 6, lagărul nr. 104 – 14, iar la spital au murit 18 prizonieri. În luna decembrie acelaşi an, în aceste lagăre au murit în total 60 de prizonieri. Datele statistice arată că în primul an de funcţionare, 1945, au murit 614 prizonieri, în anul 1946 – 134, în anul 1947 – 47 şi în ultimul an, 1948, – 10.

Condiţiile inumane de trai, subnutriţia, munca până la epuizare au făcut numeroase victime printre militarii din prizonierat. Mihai Taşcă, Istoric

Cifrele pe care le-am reprodus sunt relative, chiar dacă ele sunt fixate în registre de evidenţă. Explicaţia este următoarea: lagărele de prizonieri nr. 103 la Bălţi şi nr. 104 la Tighina au fost înfiinţate în toamna anului 1944 (cimitirul din Bălţi a fost instituit la 25 noiembrie 1944), iar lagărul nr. 198 din Chişinău, în luna mai 1945, pe când datele privind decesele sunt trecute în cărţile de deces abia din luna ianuarie, în primul caz, şi din iunie 1945, în cel de-al doilea.

Ce s-a ales din cimitire

Fiecare dintre lagăre a avut cimitirul său. Deşi înfiinţate prin aprobarea organelor locale, cimitirele nu au fost păzite, ca până la urmă să dispară.

Informaţii privind cimitirele s-au păstrat în câteva dosare în Depozitul Special de Stat al MAI al Republicii Moldova (actualmente fondul respectiv a fost transferat la Arhiva Naţională). În luna decembrie anul 1964, la solicitarea Moscovei, cea mai mare parte a dosarelor întocmite prizonierilor şi cele cu privire la cimitirele unde aceştia au fost înhumaţi au fost transferate la Moscova.

Cimitirul prizonierilor de război din Chişinău. Acest cimitir a fost înfiinţat printr-o hotărâre a Sovietului orăşenesc Chişinău, din 17 iunie 1945. S-a permis amplasarea lui în cadrul aşa-numitului cimitir vechi al Chişinăului (din preajma Bisericii cu hramul Sf. Constantin şi Elena din sectorul Răşcani – astăzi în regiunea Circului).

Cimitirul a ocupat sectorul următor de lângă nr. 27, parcelat în opt sectoare. În fiecare sector fiind îngropaţi după cum urmează: sectoarele nr. 1-4 câte 24 de morminte, sectorul 5 – nouă morminte, sectorul 6 – 25 de morminte, sectorul 7 – 26, sectorul 8 – 11 morminte. Fiecărui mormânt i s-a atribuit un număr, fiind atârnat un jeton pentru identificare.

Potrivit cărţilor de deces ţinute de lagăr, aici au fost înmormântaţi 167 prizonieri, dintre care 105 în anul 1945, 43 în anul 1946, 17 în anul 1947 şi doi în prima jumătate a anului 1948. Datele definitive pe anul 1948 şi până la închiderea cimitirului lipsesc. Dintre aceştia 116 erau germani, 24 unguri, 13 austrieci, cinci sârbi, trei cehi, doi slovaci, câte un român, iugoslav şi evreu. Unui prizonieri nu i s-a specificat naţionalitatea. Cei mai mulţi militari capturaţi au murit şi au fost înmormântaţi în luna septembrie 1945 - 28 de oameni.

Cehul neangajat militar Friedrich Gadbach, născut în anul 1892 şi decedat la 13 septembrie 1945 (53 de ani), a fost cel mai în vârstă prizonier decedat în acest lagăr, iar cel mai tânăr, de nici 18 ani împliniţi, a fost subofiţerul german Ernest Mandra Üreit, decedat la 17 august 1945. 

Vedeţi aici lista prizonierilor de război înmormântaţi la cimitirul lagărului nr. 198 din Chişinău

Liste Inmormantati Cimitirul Chisinau

Cimitirul a fost închis la 20 ianuarie 1949, în legătură cu desfiinţarea lagărului nr. 198 şi a fost transferat pentru pază şi întreţinere administraţiei publice locale din Chişinău.

Circ, pe osemintele ostaşilor

Militarii din RSS Moldovenească au revenit la problema cimitirelor în vara anului 1949, când o directivă a Direcţiei Principale pentru Prizonierii şi Internaţii a URSS obliga ministerele de interne locale să inventarieze cimitirele prizonierilor de război şi să le amenajeze. Astfel, un proces-verbal redactat de o echipă de militari, la 22 iunie 1949, arată că la acea vreme cimitirul se afla într-o stare jalnică. Atunci, potrivit indicaţiilor venite, a fost amenajat locul de veci al militarilor capturaţi, a fost curăţit de buruiene, s-au restabilit movilele mormintelor, s-au instalat însemne metalice la fiecare mormânt şi s-a pus un gard de sârmă. În acea zi cimitirul a fost transmis pentru pază Secţiei orăşeneşti nr. 1 de miliţie. Documentul din 22 iunie 1949 interzicea alocarea terenului pentru păşuni sau construcţii de case fără autorizarea MAI, obligând sectoristul să informeze ministerul despre careva nereguli.

Cu toate acestea, la începutul anilor ’60 ai secolului trecut, odată cu începerea unor lucrări de reconstrucţie a intravilanului din acea zonă, locul fostului cimitir fie a fost repartizat pentru construcţii individuale, fie chişinăuenii au ocupat abuziv acest loc. Nu se cunoaşte dacă mormintele au fost strămutate la unul din cimitirele urbei.

Zece ani mai târziu, la 23 iunie 1959, cimitirul a fost scos de la evidenţa Ministerului de Interne, deoarece pe locul lui deja erau construite case de locuit. Faptul este confirmat de o adeverinţă a MAI a RSSM. Mai târziu, în imediata apropiere a fostului cimitir s-a construit Circul.

Cimitirele lagărului nr. 103 şi cel al spitalului militar special nr. 3376 din or. Bălţi au fost înfiinţate la 25 noiembrie 1944, potrivit unei decizii a Direcţiei amenajare din cadrul Sovietului orăşenesc Bălţi. Ambele cimitire au fost amplasate în regiunea cimitirului evreiesc, la distanţa de 400 de metri de localitatea Pământeni. Fiecare cimitir a avut propria suprafaţă.

Potrivit registrelor de evidenţă a deceselor, în lagărul nr. 103 au murit 106 prizonieri, iar la spitalului special militar – 216 militari, în total 322 de prizonieri.

schema cimitir

Schema cimitirului militar special de la Bălţi, care se afla în apropierea cimitirului evreiesc. FOTO: Depozitul Special de Stat al MAI

La 28 noiembrie 1944, a fost consemnat primul deces în lagărul nr. 103, acesta fiind soldatul ungur Karol Lishcinski, anul naşterii 1921. Însă, deoarece la acea vreme cimitirul lagărului nu fusese deschis, militarul a fost înmormântat în cimitirul satului Hlâstunovca. Ceilalţi 105 militari au fost înhumaţi în cimitirul lagărului.

Prima înhumare în acest cimitir a avut loc la 3 ianuarie 1945, atunci fiind înmormântat soldatul ungur Ianos Ferentz Robel, anul naşterii 1902. În anul respectiv decesele au evoluat astfel: februarie – cinci, martie – 49, aprilie – unu, mai – 17, iunie – 19, iulie – şase, august – doi, septembrie – zero, octombrie – doi, noiembrie – unu şi decembrie doi.

După naţionalitate, decedaţii se prezintă astfel: 81 de unguri cetăţeni ai Ungariei, alţi cinci maghiari cetăţeni ai României şi doi maghiari cetăţeni ai Cehoslovaciei; 11 germani supuşi statului german, câte un german supus Ungariei şi Cehoslovaciei; doi militari români şi doi austrieci.

Puse pe seama miliţiei

La cimitirul spitalului militar special nr. 3376 prima înhumare a avut loc la 2 iulie 1945, atunci fiind înmormântat rusinul (ucraineanul) Mihail Ivanovici Polcik, soldat, anul naşterii 1921. Până la sfârşitul anului în acest cimitir au fost înhumaţi în total 85 militari. În anul următor, 1946, la spital au decedat 91 de militari, tot atâţia fiind înhumaţi în cimitir. În 1947 şi prima jumătate a anului 1948 aici au mai fost înmormântaţi 30 şi, respectiv, 10 prizonieri.

După naţionalitate, militarii decedaţi la acest spital se prezintă astfel: 84 erau unguri, 80 germani, 31 austrieci, nouă români, şase cehi, doi polonezi, câte un sârb, un iugoslav, un cehoslovac şi un „rusin“ (ucrainean).

Lagărul de prizonieri nr. 103 a fost închis în anul 1945, iar spitalul militar - la 23 decembrie 1948. La lichidarea lagărului şi a spitalului, cimitirele au fost transmise pentru pază paznicului de la cimitirul evreiesc.

În contextul ordinului venit de la Moscova în anul 1949, pentru reabilitarea cimitirelor prizonierilor de război, un proces-verbal, redactat la 17 iunie 1949, arată că de la închiderea lagărului şi a spitalului nimeni nu a avut grijă de cele două cimitire, care au căzut în paragină. La acea dată cimitirele au fost amenajate, fiind transmise pentru pază miliţiei orăşeneşti. Astăzi, niciunul dintre cele două cimitire de la Bălţi nu s-au păstrat.

Cimitirul lagărului de prizonieri din Tighina a fost înfiinţat la scut timp de la stabilirea lagărului nr. 104 în acest oraş, în toamna anului 1944. În acest lagăr au fost deţinuţi preponderent militarii unguri, întrucât cel mai mare număr de decedaţi sunt de aceasta naţionalitate.

La 5 iulie 1945, şeful lagărului nr. 104, căpitanul Guzev, raporta la Moscova că pentru înmormântarea celor decedaţi s-a identificat loc pentru cimitir, acesta fiind amplasat lângă peretele cetăţii, dinspre râul Nistru. Lângă fortăreaţă s-a ridicat un zid despărţitor. Totodată, s-a deschis o carte de înregistrare a deceselor, la care a fost ataşat planul cimitirului. Cimitirul a fost împărţit în sectoare, nouă la număr, a câte 25 de morminte în fiecare sector. Fiecărui mormânt i s-a atribuit un număr, pe care era instalată o piatră cu indicarea numărului mormântului şi a sectorului.

image

Cetatea Tighina. În această zonă a fost cimitirul prizonierilor de război al lagărului nr. 104. FOTO Adevărul

Potrivit cărţilor de deces, timp de un an, cât a funcţionat lagărul din Tighina, aici au murit 318 prizonieri, tot atâţia fiind înmormântaţi în cimitir. Dintre cei decedaţi - 244 sunt unguri, 64 germani, şase români şi patru austrieci. Cea mai ridicată rată de mortalitate a fost în luna martie 1945, când s-au înregistrat 84 de decese. A urmat aprilie cu 78 de decese, mai – 40, decembrie – 29, iunie – 16, ianuarie – 15, iulie - 14, septembrie – nouă, februarie – şase, octombrie – cinci şi noiembrie – două decese. Data morţii unui prizonier nu este indicată. Cimitirul a fost închis în luna decembrie 1945, în legătură cu desfiinţarea lagărului.

Tehnică militară pe mormintele militarilor unguri

În anul 1949 o comisie constata că niciunul din morminte nu s-a păstrat. Partea de est a cimitirului, circa 400 m.p. a fost ocupată de o unitate militară, în partea de nord a cimitirului (circa 800 m.p.) s-a instalat o unitate de reparaţii a tehnicii militare, iar partea de sud, la fel circa 800 m.p., servea drept loc pentru tehnica unei unităţi militare.

Documente care ar confirma transmiterea cimitirului unităţilor militare nu s-au găsit. Cel mai probabil, militarii au ocupat abuziv locul de veci al prizonierilor.

Legende despre prizonieri

Prizonierii sublagărului/şantierului de muncă numărului 2 din Chişinău – 250 militari germani, au fost repartizaţi să reconstruiască Gara Chişinău. Lucrările se efectuau potrivit unui plan aprobat de sovietici.

Însă, se apropia o aniversare comunistă, iar administraţia lagărelor, aşa cum era obişnuit în acele vremuri, trebuia să raporteze superiorilor despre anumite realizări. Totodată, în ziua aniversării, la Chişinău, se aştepta vizita unui demnitar de rang înalt de la Moscova. Sovieticii au pus la cale un plan.

Se spune că un colonel german, mai mare pe prizonierii din Chişinău, a fost invitat la Direcţia lagărelor, unde un general sovietic l-a anunţat că dacă Gara va fi reconstruită până la aniversarea respectivă, atunci toţi vor fi trimişi acasă. Întors în lagăr, colonelul a comunicat această propunere camarazilor săi, care au primit-o cu suspiciune. Toţi cunoşteau duplicitatea ruşilor. El însă i-a asigurat că sovieticii îşi vor respecta cuvântul dat – a promis un general. Pentru ai convinge, colonelul şi-a asumat toată responsabilitatea.

Arhivele Comunismului

Gara Chişinău păstrează multe taine din timpul reconstrucţiei efectuată de către prizonierii germani. FOTO: Arhiva Naţională a Republicii Moldova

Traşi pe sfoară

Până la urmă nemţii au luat pe bune această propunere – dorul de casă şi mizeria din lagăre i-a mobilizat şi au muncit din zori şi până-n noapte. Gara a fost renovată chiar mai devreme decât se convenise. În ziua în care o comisie specială şi administraţia lagărelor, în frunte cu generalul, urma să recepţioneze lucrările, nemţii au fost anunţaţi că trimiterea acasă se întârzie. Au motivat că nu s-a reuşit perfectarea documentelor, că se mai aşteaptă încă o aprobare etc. Atunci nemţii au înţeles că au fost traşi pe sfoară.

Cu toate acestea, colonelul a prezentat comisiei fiecare obiect, fiecare sală a gării, care se aflau într-o stare ideală. Sovieticii erau mulţumiţi.

Înainte de a pleca comisia, colonelul i-a spus generalului că are să-i arate ceva deosebit, sus, în cupola gării, şi l-a invitat să-l urmeze. Ajunşi la cea mai mare înălţime a edificiului, la întrebarea generalului ce are să-i arate neobişnuit, colonelul, fără a-i spune vreun cuvânt, s-a aruncat de la înălţime şi s-a strivit. Astfel şi-a spălat onoarea cu propria viaţa.

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite