Erdogan a inaugurat controversata moschee din Piaţa Taksim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a inaugurat moscheea din Piaţa Taksim din Istanbul ale cărei planuri de construcţie au stârnit în 2013 un val de proteste, informează BBC.

Mii de oameni au participat la ceremonie, unii rugându-se în piaţă, deoarece moscheea era ocupată complet.

Moscheea se află în imediată apropiere a unui spaţiu public văzut, în mod tradiţional, ca simbol al republicii turce. Ea eclipsează şi un monument al republicii şi fondatorului ei, Mustafa Kemal Ataturk.

„Moscheea Taksim ocupă acum un loc proeminent între simbolurile Istanbulului”, a spus Erdogan, vineri, după rugăciune. „Va rămâne până la finalul timpului”.

El a spus mulţimii că ridicarea moscheii este o victorie în faţa celor care s-au opus ca Piaţa Taksim să aibă orice fel de simbol religios, adăugând că „nimic nu mai poate opri acum această iniţiativă”.

Erdogan a vorbit prima dată despre o moschee în Piaţa Taksim pe când era primar al Istanbulului în anii 1990.

„Nu exista nici măcar o sală de rugăciuni şi credincioşii se rugau pe ziare pe pământ”, a mai spus el vineri.

Cei aflaţi la inaugurare au lăudat noua moschee, care combină elemente otomane cu design-ul contemporan şi poate primi până la 4.000 de oameni.

Deşi Turcia este o ţară majoritar musulmană, criticii l-au acuzat pe Erdogan că încearcă în mod activ să înlocuiască fundamentul laic al Turciei.

Planurile elaborate în 2013 pentru construirea moscheii în parcul Gezi din Istanbul, în zona Pieţei Taksim, au stârnit proteste atât în oraş, cât şi în părţi din lume. Ele s-au transformat în demonstraţii ample faţă de politicile guvernului şi de autoritarismul tot mai mare al lui Erdogan.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite