Încoronarea regelui Charles al III-lea. Etapele ceremoniei
0Milioane de britanici se pregătesc să sărbătorească sâmbătă, 6 mai, încoronarea regelui Charles al III-lea într-o ceremonie solemnă ce îmbină tradiția și elemente inedite introduse la cererea noului monarh, relatează BBC și The Times. Slujba va fi oficiată la Westminster Abbey, iar regele va fi încoronat de arhiepiscopul de Canterbury împreună cu regina consoartă, Camilla. Charles al III-lea este cel de-al 40-lea monarh britanic, de la 1066 încoace.
Procesiunea Regelui
Ceremonialul începe la 10.20 (12.20, ora României) cu Procesiunea Regelui de la Buckingham Palace la Westminster Abbey - de-a lungul The Mall prin Admiralty Arch, pe lângă Trafalgar Square și pe lângă casele Parlamentului - pentru prima dată în noua trăsură modernă, mult mai confortabilă, a Jubileului de Diamant, pe un traseu mai scurt (2.3 kilometri) decât cel urmat la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, sub escorta a mai puțin de 200 de membri ai forțelor armate regale.
Regele va purta probabil uniforma militară în locul mai tradiționalilor pantaloni și ciorapi de mătase ai predecesorilor săi.
Charles al III-lea va intra pe Marea Ușă de Vest a abației cu puțin înainte de ora 11.00 (13.00, ora României). Încoronarea va avea loc în spațiul central al abației, în fața Altarului.
El va fi precedat de procesiunile liderilor și reprezentanților cultelor, alături de reprezentanți ai unor țări din Commonwealth, care vor purta drapelele țărilor lor, guvernatori generali și miniștri. Printre aceștia va fi și premierul britanic Rishi Sunak, care va face o lectură în cadrul slujbei.
Ceremonia va începe la ora 11:00 (13.00, ora Românei) și va fi acompaniată de muzică selectată de rege, inclusiv 12 piese noi, printre care una a compozitorului britanic Andrew Lloyd Webber, și muzică ortodoxă greacă în memoria tatălui regelui, prințul Philip.
Nepotul regelui, prințul George, se va afla printre paji, alături de nepoții Camillei. Însemnele regale vor fi purtate înaintea regelui și așezate pe altar.
În mod tradițional, suveranul poartă roba de stat, cunoscută și sub numele de Roba Parlamentului, prin prisma rolului său în deschiderea oficială a sesiunilor parlamentului.
Etapele ceremoniei
Slujba se desfășoară în mai multe etape și se estimează că va dura puțin sub două ore.
În premieră, membrii publicului vor fi invitați să jure credință regelui, într-o parte a ceremoniei pe care organizatorii o numesc „corul milioanelor”. Într-o altă abatere de la tradiție, clerul feminin va juca un rol proeminent, iar liderii religioși din alte culte vor avea un rol activ.
Recunoașterea
Regele Charles va fi prezentat „poporului” - o tradiție care datează din perioada anglo-saxonă. Stând lângă Scaunul Încoronării, vechi de 700 de ani, Regele se va întoarce cu fața spre cele patru laturi ale abației și va fi proclamat „Rege incontestabil”, înainte ca adunarea să fie rugată să își exprime omagiul și slujirea.
Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, va face prima prima proclamație, urmat în premieră de Lady of the Garter și Lady of the Thistle - reprezentând cele mai vechi ordine cavalerești din Anglia, respectiv, Scoția - și de un deținător al Crucii George Cross (decorație civilă) din cadrul forțelor armate.
Congregația va striga „Dumnezeu să-l salveze pe rege!”, iar trompetele vor suna după fiecare recunoaștere.
Jurământul
Regele se așază mai întâi pe așa-numitul Chair of Estate, la sud de Altar, pentru înmânarea Bibliei de către Moderatorul Adunării Generale a Bisericii Scoției. O altă inovație este faptul că oficierea jurământului de încoronare va fi precedată de proclamația Arhiepiscopului de Canterbury precum că Biserica Angliei se angajează să promoveze „un mediu în care oamenii de toate credințele și convingerile pot trăi liber".
Regele va jura să guverneze fiecare dintre țările sale în conformitate cu legile și obiceiurile lor, să aplice legea și justiția cu milă, să mențină religia protestantă reformată și să conserve Biserica Angliei.
Ungerea
Pentru această etapă, Regele se așează pe Scaunul Încoronării, cunoscut și sub numele de Scaunul Sfântului Edward (sau al Regelui Edward). Comandat de Eduard I pentru a include Piatra Destinului, pe care a adus-o la abație (din Scoția) în 1296, a fost piesa centrală a încoronărilor timp de peste 700 de ani. Scaunul este orientat spre Altar. În timpul ungerii, considerat cel mai sacru moment al ceremoniei, regele va fi protejat de ochii publicului de un paravan brodat comandat special pentru această ocazie.
Arhiepiscopul toarnă uleiul sfințit dintr-un vas în formă de vultur în Lingura Încoronării - un obiect din secolul al XII-lea - și îl va unge pe suveran în formă de cruce pe cap, mâini și piept. Ungerea este acompaniată de imnul lui Händel „Zadok Preotul”.
Există o legendă conform căreia Fecioara Maria i-ar fi apărut Sfântului Thomas Becket (un nobil și arhiepiscop de Canterbury din secolul al XII-lea) și i-ar fi dăruit un vultur de aur din care vor fi unși viitorii regi ai Angliei.
Uleiul a fost produs din măsline recoltate de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim și a fost sfințit în cadrul unei ceremonii speciale la Biserica Sfântului Mormânt.
William Cuceritorul a introdus acest obicei din Franța în 1066, fiind primul rege al Angliei care a fost uns cu ulei sacru.
Învestirea
După ungere, monarhul este pregătit să primească însemnele regale prin îmbrăcarea în colobium sindonis, o tunica simplă din in alb care reprezintă puritatea și simplitatea în fața lui Dumnezeu. Peste aceasta este așezată supertunica, o haină cu mâneci din mătase aurie. Atât George al VI-lea, cât și Elisabeta a II-a au îmbrăcat supertunica realizată pentru George al V-lea în 1911.
Regele va purta așa-numita Coroana a Sfântului Eduard, comandată pentru regele Charles al II-lea (secolul XVII), care a dorit o replică mai grandioasă a celei topite de Oliver Cromwell.
Charles va primi Globul Suveranului (simbolul lumii creștine), Inelul de Încoronare, Sceptrul Suveranului cu Cruce (puterea regală) și Sceptrul Suveranului cu Porumbel. După ce arhiepiscopul pune Coroana Sfântului Edward pe capul regelui, clopotele abației vor suna timp de două minute, la fel și trompetele și se vor trage salve de tun în toată Marea Britanie.
Un salut cu 62 de salve de tunuri va fi tras la Turnul Londrei, iar o salvă de șase tunuri va fi trasă la Horse Guards Parade. Douăzeci și unu de salve vor fi trase în alte 11 locații din Marea Britanie, inclusiv la Edinburgh, Cardiff și Belfast, precum și pe navele Marinei Regale.
Întronarea
Regele este escortat până la tron și "ridicat" simbolic pe acesta, intrând astfel în posesia regatului său. În mod tradițional, pentru fiecare încoronare se confecționează un nou tron.
Omagiul
În timp ce este încă așezat pe tron, monarhul primește omagiul. Această parte a slujbei este inedită. După omagiul arhiepiscopului și al Prințului de Wales, omagiul tradițional al membrilor nobilimii a fost înlocuit cu omagiul poporului, în care toată lumea - atât cei din abație, cât și cei care privesc de acasă - este invitată să jure că îi va acorda „loialitate adevărată” regelui.
Regina va fi unsă și încoronată în același mod, deși nu va depune un jurământ, iar ungerea ei va avea loc fără paravan sau baldachin. Ea va avea propriul ei tron. După ce regina este întronată regele și regina vor primi Sfânta Împărtășanie.
Procesiunea finală
Pentru procesiunea de încheiere, după ce se va retrage în Capela St Edward, Regele va îmbrăca roba de catifea purpurie, cunoscută sub numele de Robe of Estate, purtată de bunicul său, George al VI-lea, în 1937. De asemenea, el va fi schimbat Coroana Sfântului Edward, care cântărește circa 2 kilograme, cu Coroana Imperială de Stat, mai ușoară.
La finalul procesiunii, Regele va primi salutul liderilor și reprezentanților diferitelor comunități religioase (evreiască, hindusă, sikh, musulmană și budistă).
În jurul orei 13:00 (15.00, ora României), Regele și Regina se vor întoarce pe același traseu la Palatul Buckingham în cadrul procesiunii de încoronare, în vechea trăsură de aur, escortați de aproape 4000 de membri ai forțelor armate.
Cuplul va primi un salut în grădina palatului înainte de a-și face apariția în mod tradițional alături de alți membri ai familiei regale la balcon, în jurul orei 14.15 (16.15, ora României).
Spectacol aerian
Un spectacolul aerian de șase minute ce va culmina cu zborul acrobatic al Red Arrows va încheia festivitățile publice la ora 14.30 (16.30, ora României).