Criza din Catalonia. Manifestaţie de amploare la Barcelona pentru eliberarea liderilor separatişti încarceraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestanţii au cerut eliberarea separatiştilor încarceraţi Foto: EPA-EFE
Manifestanţii au cerut eliberarea separatiştilor încarceraţi Foto: EPA-EFE

Zeci de mii de manifestanţi au umplut sâmbătă după-amiază o arteră din centrul Barcelonei, de unde urma să înceapă un marş pentru punerea în libertate a zece lideri separatişti catalani încarceraţi.

Această manifestaţie este văzută ca un test pentru mişcarea separatistă, după eşecul declarării unilaterale a independenţei din data de 27 octombrie şi înainte de alegerile regionale anticipate convocate pentru data de 21 decembrie, după ce Madridul a trecut Catalonia sub tutela sa, relevă France-Presse, preluată de dhnet.be.

Demonstranţii aflaţi în fruntea coloanei purtau două bannere pe care era scris în catalană „Libertate pentru prizonierii politici“ şi „Suntem o republică“.

Barcelona 11 nov EPAEFE

Foto: EPA-EFE

Potrivit imaginilor difuzate de televiziune, manifestanţii au umplut un întreg bulevard care duce spre plaja din Barcelona. Ei agitau pancarte cu sloganul „SOS democraţie“ şi numeroase drapele separatiste, scandând „Libertate!“.

Barcelona 11 nov EPAEFE

Foto: EPA-EFE

Demonstraţia a fost convocată de două puternice organizaţii separatiste - Adunarea Naţională Catalană (ANC) şi Omnium - pentru a cere punerea în libertate a celor doi lideri ai lor încarceraţi, precum şi a opt foşti membri ai guvernului catalan destituit în urma declaraţiei de independenţă.

O judecătoare din Madrid a ordonat, pe data de 2 noiembrie, plasarea în detenţie provizorie a opt miniştri catalani demişi, într-o anchetă pentru „rebeliune“ şi „deturnare de fonduri“.

În acest timp, liderul guvernului catalan destiuit, Carles Puigdemont, vizat de un mandat european de arest, se află în continuare la Bruxelles, alături de patru membri ai fostului său executiv.

Tot sâmbătă, primăriţa Barcelonei, Ada Colau, a acuzat guvernul catalan destituit al lui Carles Puigdemont că a condus regiunea „la dezastru“, în condiţiile în care majoritatea catalanilor „nu dorea“ o declaraţie de independenţă.

„Vrem ca deţinuţii să fie eliberaţi, dar vrem şi ca un guvern iresponsabil care a condus ţara la dezastru să-şi înfrunte (responsabilităţile) şi să-şi recunoască greşelile“, a declarat ea, în timpul unei reuniuni a partidului său Catalunya en Comú (de stânga).

„Ei au provocat tensiuni în ţară (Catalonia) şi au prezentat o declaraţie unilaterală de independenţă pe care majoritatea (populaţiei) nu o dorea“, a afirmat Ada Colau, care nu susţine independenţa, dar care sprijină ideea unui referendum de autodeterminare care să tranşeze chestiunea.

„Ei au făcut această declaraţie de independenţă, înşelând populaţia pentru interese partizane“, a mai spus ea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite