Cazul Anthony Blunt, cârtița sovieticilor la Buckingham: Cum a fost acoperit și înnobilat de regina Elisabeta a II-a
0Regina Elisabeta a II-a a știut că Blunt, responsabilul colecției sale de artă, era un agent dublu. Acoperită timp de cincisprezece ani, afacerea fost dezvăluită public de Margaret Thatcher, în 1979.
Cu doi ani înainte de a muri, regina Elisabeta a II-a a făcut o vizită surpriză la MI5, prilej cu care a adus un omagiu membrilor serviciilor secrete britanice, cărora le-a mulțumit pentru angajamentul lor de neclintit, în acord cu motto-ul: „Regnum Defende”. Regretata suverană a apreciat întotdeauna valoarea secretului și a știut să-l gestioneze aproape de perfecțiune. Cazul Blunt este un exemplu elocvent în acest sens, scrie jurnalista Elodie Palasse-Leroux, potrivit slate.fr.
În 1945, regele George al VI-lea l-a numit pe Anthony Blunt (1907-1983) responsabil de colecția de tablouri a coroanei britanice, una dintre cele mai mari și mai bogate din lume. Absolvent al Universității Cambridge, Anthony Blunt era la acea vreme un renumit un istoric de artă. Verișor îndepărtat al reginei (viitoarea „Regină Mamă” adorată de britanici), Blunt era apreciat și pentru personalitatea sa. „Familia regală l-a plăcut: era politicos, eficient și, mai ales, discret”, dezvăluie o biografie. O discreție însoțită de înțelepciune. Când fiica cuplului regal a luat în propriile mâini destinul regatului, odată cu moartea regelui, ea și-a reiterat încrederea în Blunt, care și-a păstrat funcția pentru mai bine de un sfert de secol.
Cu toate acestea, Blunt nu era fidel întru totul casei regale. În 1950, un spion rus chestionat de MI5 spunea despre el că ar fi un membru activ al Partidului Comunist. Suspiciunea a fost îndepărtată destul de repede. În urma unei verificări, s-a dovedit că istoricul de artă nu a aderat niciodată la Partidul Comunist. Dintr-un motiv întemeiat... El a fost descurajat încă din anii '30 să facă acest lucru de către prietenul și recrutorul său, Guy Burgess, care a crezut pe bună dreptate că păstrarea distanței l-ar fi ajutat să nu atragă atenția asupra activităților sale secrete.
Cei cinci de la Cambridge
Blunt s-a înscris în 1926 la Trinity College din Cambridge pentru a studia matematica. Apoi s-a dedicat limbilor moderne, iar cunoștințele sale de franceză și germană s-au dovedit mai târziu utile pentru dubla sa vocație de spion și istoric de artă. În timpul studiilor, s-a alăturat unei societăți secrete datând din 1820, și anume The Cambridge Conversazione Society, cunoscută și ca „Apostolii de la Cambridge”.
Mai târziu, John Golding, executorul testamentar al lui Blunt, avea să explice că cei de la Cambridge nu erau cu toții spioni, dar comunismul își făcuse un loc printre intelectualii anilor '30. La rândul său, Blunt a recunoscut într-o zi că marxismul reușise să izbucnească la Cambridge în toamna anului 1933.
Tinerii intelectuali aveau pe atunci destule motive de zbucium - o criză economică afundată de crahul bursier din Statele Unite, perspectiva unui război civil în Spania, ascensiunea fascismului etc. Regimul comunist sovietic le stârnea interesul în timp ce considerau doctrina marxist-leninistă ca fiind singura alternativă valabilă împotriva fascismului. Doi recrutori redutabili, Arnold Deutsch și Edith Tudor-Hart, aveau să-i convingă pe unii studenți de la Oxford și Cambridge să treacă la acțiune.
Unul dintre tinerii „apostoli”, strălucitul Guy Burgess, și-a folosit farmecul pentru a-l înrola pe prietenul său Anthony Blunt. Acesta din urmă avea să scrie în memoriile sale: „Atmosfera de la Cambridge era atât de intensă, iar entuziasmul pentru activitățile antifasciste era atât de mare, încât am făcut cea mai mare greșeală din viața mea”. Moartea iubitului său, Julian Bell, nepotul scriitoarei Virginia Woolf, în timpul bătăliei de la Brunete din Spania, l-a convins să meargă pe acest drum.
Infiltrații
Împreună cu alți trei studenți, Donald Duart Maclean (fiul unui fost ministru al Educației), John Cairncross și Kim Philby, Burgess și Blunt au constituit așa-numitul grup „Cambridge Five”. Burgess și Philby s-au alăturat MI6 (serviciul de informații externe), în timp ce Maclean a obținut un post de diplomat la Washington. El a fost cel care, în 1944, i-a oferit lui Stalin o notă a întâlnirii secrete dintre Roosevelt și Churchill.
Cairncross, însărcinat, în timpul războiului, cu descifrarea mesajelor codificate ale mașinii Enigma, i-a permis URSS să câștige Bătălia de la Kursk. În tot acest timp, Blunt și-a făcut o carieră remarcabilă din pasiunea sa pentru artă. Profesor la Universitatea din Londra, el s-a impus ca unul dintre cei mai renumiți istorici de artă din lume, devenind director al Institutului Courtauld. În 1940, Blunt a fost recrutat de MI5, fiind activ până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Se estimează că a transmis Uniunii Sovietice peste 1.700 de documente între 1941 și 1945.
Spre sfârșitul războiului, regele George al VI-lea l-a invitat pe Anthony Blunt să-l însoțească într-o călătorie secretă pe continent. În urma acestei misiuni, renumitul istoric de artă și totodată agent dublu secret a fost numit responsabil de colecția de tablouri a regelui („Surveyor of the King's Pictures”), apoi a reginei Elisabeta a II-a, încoronată în 1952. Ea l-a înnobilat doi ani mai târziu, conferindu-i Ordinul Regal Victoria.
Sub conducerea lui Sir Anthony Blunt, casa regală britanică a reușit să-și extindă colecția. Blunt s-a erijat totodată ca expert al pictorului Nicolas Poussin, căruia i-a dedicat o carte încă autorizată, precum și o retrospectivă la Muzeul Luvru, în 1960, care a avut un succes enorm. Apropiat de regina mamă, a întreținut relații excelente și cu Elisabeta a II-a, care i-a apreciat profesionalismul, conversațiile erudite și prestigiul tot mai mare pe care îl conferea colecțiilor sale.
Regimul tăcerii
MI6 suspectea încă din 1948 existența unei cârtițe, chiar mai multe, în rândurile sale. Datorită colaborării cu CIA, agenții MI6 i-au demascat pe Maclean și Burgess în 1951. Știind că au fost deconspirați, aceștia au fugit imediat. Neîncrederea anumitor membri ai guvernului era atât de mare, încât aceștia au încercat chiar să apere onoarea lui Maclean înainte de a-și da seama de fapte.
Deși Blunt susținea că nu mai avea nicio activitate de spionaj încă din 1945, totuși el pare să fi păstrat un rol în cercul „Cambridge Five”. El însuși ar fi fost responsabil de ștergerea oricăror urme incriminatoare din apartamentele celor doi acoliți ai săi și i-ar fi ajutat să fugă prin Franța, unde nu era nevoie de pașapot pentruj acces.
Grupul celor Cinci avea să fie destructurat abia după câțiva ani. Philby a simțit întoarcerea valului și a fugit la Moscova în 1963. În URSS, a fost primit ca un erou. Mai târziu, el a explicat că și-a putut continua activitățile fără a fi îngrijorat datorită tăcerii impuse în clasa superioară britanică și fricii sale de scandal.
Trebuie de menționat că Regatul încă tremura de furtuna provocată cu doi ani mai devreme, în plin Război Rece, de Afacerea Profumo – secretarul de stat de război John Profumo și-a împărțit tânăra amantă cu un spion sovietic fără să știut de acest lucru. Blunt avea să beneficieze de această discreție impusă.
În urma evadării lui Philby, americanul Michael Straight (vărul lui Gore Vidal și Jacqueline Kennedy) l-a denunțat pe Blunt, cu care lucrase cândva ca spion. Informația a fost raportată imediat reginei Elisabeta a II-a. În mod surprinzător, ea a decis să nu facă nimic. Astfel, Blunt nu și-a pierdut postul și nici titlul. Se pare că premierul de la acea vreme, Alec Douglas-Home, nici măcar nu a știut despre caz.
Salvat de Hitler
Istoricul a reușit să-și negocieze imunitatea în schimbul unor informații. De fapt, și-a datorat liniștea în baza unor informații pe care le avea despre familia regală.
Între 1945 și 1947, cele patru misiuni secrete efectuate de Anthony Blunt la cererea regelui George al VI-lea nu au fost motivate doar de repatrierea unor opere de artă, ci și de recuperarea unor documente sensibile. Nu vom ști niciodată exact ce au conținut. Există scrisori ale tinerei regine Victoria către un iubit din tinerețe, dar ceea ce l-ar fi îngrijorat în mod deosebit pe monarhul englez în 1945 ar fi fost colaborarea fratelui său, ducele de Windsor (încoronat pentru scurtă vreme ca Eduard al VIII-lea), cu regimul nazist.
Potrivit lui Hugh Trevor-Roper, care a lucrat în serviciile secrete sub ordinele lui Kim Philby, era vorba în special de corespondența dintre duce și Hitler, în care britanicul a furnizat informații care l-ar putea fi putut ajuta pe Führer să câștige războiul. Ducele s-ar fi declarat dispus să rupă legăturile cu familia sa pentru a se stabili în Germania nazistă, proiect abandonat în cele din urmă în favoarea Franței.
Dacă informația ar fi fost dezvăluită public, un scandal fără precedent ar fi afectat familia regală. Regimul tăcerii i-a permis lui Blunt să-și păstreze postul și să salveze aparițiile.
Regina și Blunt s-au încrucișat ocazional. În public, Elisabeta a II-a a continuat să susțină acțiunile reponsabilului de tablourile sale, apărând, de exemplu, alături de el la inaugurări de expoziții. Fapt surprinzător, regina ar fi fost informată despre activitățile lui Blunt cu mult înainte de 1964.
Autorii cărții „The Secret Royals: Spying and the Crown”, publicată în 2021, dezvăluie o anecdotă tulburătoare. La începutul anilor '50, secretarul Elisabetei a II-a, Tommy Lascelles, i-ar fi spus unui vizitator care s-a arătat intrigat de Blunt când l-a văzut la capătul unui hol: „Oh, acesta este spionul nostru rus”. Potrivit autorilor Aldrich și Cormac, regina ar fi fost la curent încă din 1948, cu opt ani înainte de a-l înnobila pe Blunt. Și cu doi ani înainte ca spionul rus să denunțe afilierea sa la Partidul Comunist.
Demascat de Margaret Thatcher
Secretul avea să iasă la iveală abia în 1979, după apariția cărții „The Climate of Treason: Five who spion for Russia”, scrise de jurnalistul scoțian Andrew Boyle. Relatând epopeea celor cinci sponi, Boyle s-a referit la Anthony Blunt cu pseudonimul „Maurice”, în semn de omagiu pentru romanul lui E.M. Forster. Identitatea lui „Maurice” a fost dezvăluită în cele din urmă de premierul Margaret Thatcher, care fusese informată de serviciile de informații.
Blunt se declara uluit: „În mod naiv, am crezut că serviciul secret avea să se asigure, parțial în interesul său, că această poveste nu va deveni publică niciodată”. În urma deconspirării, Blunt a fost demis de la Institutul Courtaud și deposedat de titlu. „Marea Britanie este o țară care își bagă la închisoare trădătorii obișnuiți, dar îi lasă la Palatul Buckingham pe trădători domni!”, a comentat deputatul Hamilton, atrăgând simpatii din partea publicului.
Blunt și-a trăit ultimii trei ani din viață izolat. A murit în 1983, în urma unui infarct. În tot acest timp, și-a scris memoriile, care au fost încredințate Bibliotecii Britanice cu condiția să fie făcute publice după 25 de ani de la moartea sa. Publice din 2009, memoriile lui Blunt pot fi citite online.
Se încarcă comentariile...
