Foto Când se vor resimți efectele atacurilor ucrainene asupra depozitelor de muniție rusești. Predicția serviciului estonian de informații
0Distrugerea depozitelor militare din Rusia prin atacuri cu drone ar trebui să aibă un impact în două-trei săptămâni, estimează serviciile de informații estoniene, citate de RBC Ucraina.
Armata rusă va fi nevoită să-și prioritizeze acțiunile pe linia frontului, apreciază locotenent-colonelul Janek Kesselmann, șeful adjunct al Direcției de Informații a Ministerului Eston al Apărării.
El a observat că intensitatea bombardamentelor rusești pe frontul din Ucraina a scăzut de la 226 de lovituri pe zi săptămâna trecută la 155 de lovituri pe zi în această săptămână.
Kesselmann face însă observația că această stare de lucruri nu este consecința distrugerii unui mare depozit de muniție săptămâna trecută, întrucât cel mai probabil „efectul acestui eveniment va veni probabil în două-trei săptămâni”.
„Deoarece Federația Rusă a pierdut o cantitate semnificativă de muniție destinată frontului, probabil că va trebui să își prioritizeze acțiunile în următoarele luni”, a prezis el.
Ofițerul de informații eston a subliniat că acest fapt ridică mai departe întrebarea dacă forțele ruse mai au suficiente resurse pentru a împinge înapoi unitățile ucrainene care au pătruns în regiunea Kursk a Rusiei.
El a mai adăugat că în această săptămână Rusia și-a continuat avansul lent în direcția Pokrovsk, ajungând la o poziție care ar putea permite încercuirea așezării Selidove.
„Dacă această așezare este capturată de inamic, liniile de aprovizionare către Pokrovsk și Kurahove vor fi probabil întrerupte”, a menționat Kesselmann.
Atacuri asupra depozitelor rusești
În noaptea de 21 septembrie, au fost atacate depozite de armament ale Rusiei din regiunile Krasnodar Krai și din regiunea Tver.
După cum au raportat sursele RBC-Ucraina, atacul asupra depozitului din Toropeț, regiunea Tver, a fost o operațiune specială a apărătorilor ucraineni, efectuată de Serviciul de Securitate al Ucrainei, Serviciile militate și Forțele de Operațiuni Speciale.
S-a confirmat între timp faptul că acel atac a vizat un depozit unde forțele ruse au stocate rachete pentru complexele operaționale-tactice Iskander, rachete balistice KN23, sisteme de rachete tactice Tochka-U, KAB (bombe aeriene ghidate), S-300, precum și muniție de artilerie.
Lovitura asupra depozitului de rachete din Toropeț este o realizare semnificativă pentru Ucraina, întrucât există doar 13 astfel de depozite în Rusia.
Serviciile de informații estoniene consideră că lovitura asupra acestui depozit le-a provocat rușilor pierderi de muniție care le-ar fi ajuns 2-3 luni.