Un altfel de roaming. Luna va avea parte de conexiune celulară la Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un starup german pe nume Part Time Scientists vrea să ducă conexiunea LTE, celulară, la Internet, pe Lună. Totul va fi realizat cu ajutorul SpaceX.

Scopul proiectului este dezvoltarea unui mijloc de comunicare mai ieftin şi mai fiabil între Pământ şi roboţii pe care compania urmează să-i ducă pe satelitul natural al Pământului.

Tot acest proces de ”conectare” a Lunii va avea loc începând cu anul viitor. Part Time Scientists a încheiat deja un contract pentru transportul unor relee cu SpaceX, compania lui Elon Musk care aprovizionează şi Staţia Spaţială Internaţională. Nava care urmează să fie lansată cu ajutorul unei rachete Falcon 9 se numeşte Alina. Ea va ateriza pe Lună, acolo unde va duce doi roboţi Audi Lunar Quatro, destinaţi explorării suprafeţei corpului ceresc.

Echipa de pe Pământ va comunica cu cei doi prin intermediul aceleiaşi tehnologii celulare care este folosită şi pe planeta noastră. Releele, care vor fi montate pe suprafaţa lunară, sunt puse la dispoziţie de operatorul Vodafone.

În plus, startup-ul german ar putea deveni prima entitate privată care să aselenizeze. Tehnologia care va fi folosită la anul va fi dezvoltată în viitor pentru a putea permite stabilirea unei conexiuni celulare permanente pe Lună.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite