Orange permite acum deschiderea online a unui cont de Orange Money. Cei care fac asta primesc 50 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orange Money

Noul proces de înrolare digitală este disponibil tuturor clienţilor care au un număr de telefon mobil în reţeaua Orange România.

După descărcarea aplicaţiei Orange Money din App Store sau Google Play, clienţii sunt ghidaţi printr-un proces de înregistrare la distanţă, pe smartphone, direct în aplicaţia mobilă. În urma acceptării acordurilor legale, utilizatorii intră într-o conferinţă video cu un agent, ce durează aproximativ 3 minute, în care li se va cere prezentarea buletinului, ce va fi scanat virtual, şi realizarea unei fotografii portret (selfie).

Soluţia de înrolare digitală lansată de Orange Money este dezvoltată printr-o integrare cu eID, lider mondial în oferirea de aplicaţii pentru identificarea la distanţă a utilizatorilor prin apel video înregistrat. eID este o companie ce se supune eIDAS, regulament UE care stabileşte, printre altele, cerinţele pentru procesele de identificare digitală în vederea efectuării de tranzacţii electronice. Astfel, deschiderea rapidă, 100% pe mobil, a unui cont digital Orange Money este sigură pentru utilizatori şi în linie cu cerinţele europene.

Orange Money are şi o companie prin care îşi răsplăteşte viitorii săi clienţi. Până pe 31 ianuarie, fiecare client Orange România care-şi va deschide un cont online prin Orange Money şi va face cel puţin două plăţi va primi în cont 50 lei.

“Ne-am propus să transformăm Orange Money într-un serviciu 100% digital de la înrolarea în aplicaţie până la interacţiunile periodice cu clienţii ori operaţiuni ce includ momentul de închidere a contului. Obiectivul nostru este de face experienţa de banking cât mai simplă şi uşoară, diferită de cea a serviciilor financiare tradiţionale. Lansarea noului proces de înrolare este un pas esenţial în această strategie, pentru că reprezintă primul contact al utilizatorilor cu aplicaţia. De asemenea, în contextul actual, care cere distanţare fizică, a fost important să găsim o alternativă care să nu mai presupună vizitarea unui Orange Shop.” spune Haris Hanif, CEO Orange Money

Servicii financiare oferite de Orange Money:

  • Deschiderea unui cont în RON cu un IBAN personalizat ataşat
  • Înrolare 100% digitală pentru clienţii care au un număr de telefon mobil în reţeaua Orange România
  • Transferuri naţionale, printr-un număr de mobil sau IBAN, fără comision
  • Transferuri internaţionale în 16 valute, fără comision
  • Carduri virtuale Visa de debit ce pot fi folosite instant pentru cumpărături online sau plăţi cu telefonul ori ceasul. Clienţii pot comanda şi un card fizic la orice adresă naţională
  • Plăţi contactless, cu telefonul sau cu ceasul, prin Google Pay, Orange Pay, Apple Pay, Garmin Pay sau Fitbit Pay
  • Alimentarea contului prin transfer bancar sau top-up din orice card bancar
  • Plăţi facturi la peste 70 de furnizori şi încărcare cartele Orange
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite