Tangoul, mai tare ca sârba
0Învingătoare cu 6-0 în faţa Serbiei-Muntenegru, după cel mai frumos meci disputat până acum la acest Campionat Mondial, trupa lui Jose Pekerman şi-a asigurat deja calificarea în optimile de
Învingătoare cu 6-0 în faţa Serbiei-Muntenegru, după cel mai frumos meci disputat până acum la acest Campionat Mondial, trupa lui Jose Pekerman şi-a asigurat deja calificarea în optimile de finală, anunţându-se drept una dintre cele mai îndreptăţite pretendente la titlu.
La Gelsenkirchen, în faţa unei echipe a Argentinei încântătoare, sârbii au fost de nerecunoscut, suferind cea mai severă înfrângere din istoria participării lor la CM. Ca o ironie a sorţii, cu 32 de ani în urmă, la precedenta ediţie găzduită de Germania, Iugoslavia învingea Zairul cu 9-0, tot la Gelsenkirchen, cel mai mare scor înregistrat vreodată la un turneu final, unul dintre goluri fiind marcat chiar de actualul antrenor al plavilor, Ilija Petkovici. Sub privirile încântate ale lui Maradona, care a văzut meciul din înaltul tribunei oficiale, argentinienii au făcut spectacol timp de 90 de minute, avându-l în rol de prim-solist pe Riquelme, mijlocaşul lui Villareal, care a fost desemnat cel mai bun jucător al partidei. Pekerman a avut şi el o zi de mare inspiraţie atunci când a făcut schimbările, toate rezervele aruncate în luptă reuşind să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. Printre ei s-a aflat şi puştiul teribil al Barcelonei, Lionel Messi, preferatul lui Maradona, care a debutat cu gol la Cupa Mondială, după ce a fost indisponibil două luni, din cauza unei accidentări. Faza meciului s-a petrecut în minutul 31, când, după o serie de 24 de pase consecutive, la care sârbii au rămas fără reacţie, Cambiasso a marcat golul de 2-0, după o deviere cu călcâiul al lui Crespo. "Suntem invincibili. De data aceasta nu are cine să ne oprească. Vom ieşi campioni mondiali", a concluzionat, la final, "El Pibe D'Oro".























































