Simona Halep la Stuttgart: primul meci va fi o formalitate. Românca va avea o adversară de mâna a doua
0
A şasea jucătoare a lumii a aflat numele sportivei cu care se va duela, în turul II, la Stuttgart. Cele două nu s-au mai întâlnit în circuitul WTA.
Simona Halep continuă seria meciurilor cu nemţoaice. După ce, în weekend, a evoluat pentru România în Fed Cup, trecând de Andrea Petkovici (30 WTA) şi pierzând cu Angelique Kerber (3 WTA), la Stuttgart, contănţeanca va da peste o altă nemţoaică.
Laura Siegemund (71 WTA) o va întâlni, în premieră, pe Simona Halep, data şi ora meciului urmând a fi anunţate, ulterior, de organizatori.
Siegemund a venit din calificări şi, în turul I, a trecut de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 27 WTA), scor 6-0, 7-5. Al doilea set a fost de-a dreptul dramatic, nemţoaica revenind spectaculos, deşi Pavlyuchenkova luase un avans mare.
Dacă va trece de Siegemund, viitoarea adversară a Simonei se va alege dintre Goerges (57 WTA), Cornet (48 WTA), Makarova (29 WTA) şi Vinci (8 WTA).