Selecţionerul Greciei, după meciul câştigat de România: „Noi am făcut maximum, ei au stat mai bine fizic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfrângerea Greciei în faţa României (0-1) a fost urmărită cu calm de selecţionerul elenilor, Claudio Ranieri, care s-a prezentat degajat în timpul declaraţiilor de după meci.

„Cred că România, în acest moment, e mult mai bună din punct de vedere fizic. Fotbaliştii României au jucat 6 meciuri în competiţia internă, în timp ce unii dintre jucătorii noştri au câte unul. Grecia a făcut maximum din ce putea, în aceste condiţii. 

Am încercat să îi punem sub presiune, să marcăm, dar România a fost foarte calmă şi s-a apărat bine, le-a mers foarte bine. A fost dificil să aleg jucătorii cei mai potriviţi. A fost greu, dar e normal pentru acest stadiu în care ne aflăm. Nu m-au impresionat jucătorii României, fiindcă îi ştiam foarte bine. Marica e un atacant bun, din păcate pentru el, a ieşit după ce a marcat“, a declarat Claudio Ranieri.

Reacţii după revanşa României în faţa Greciei, contând pentru preliminariile EURO 2016

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite