Prima surpriză de proporţii la Wimbledon: Sloane Stephens a fost învinsă din primul tur şi nu o mai poate „detrona“ pe Simona Halep
0Campioană la US Open 2017 şi finalistă la Roland Garros 2018, americanca Sloane Stephens a fost eliminată încă din primul tur la Wimbledon.
Sloane Stephens, locul 4 WTA, n-a avut nicio şansă în faţa croatei Donna Vekic, 6-1. 6-3 în favoarea tenismenei clasate pe locul 55 WTA.
Sloane Stephens era una dintre jucătoarele care ar fi putut să o întreacă pe Simona Halep după Wimbledon, dacă ar fi câştigat trofeul, iar românca pierdea din primul tur.
Singura care mai "atentează" la poziţia Simonei Halep este daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA. Jucătoarea daneză trebiuie să ajungă în finală pentru a spera la a o întrece pe Halep în ierarhie. Dacă sportiva română ajunge în semifinale, atunci, Wozniacki trebuie să câştige trofeul.
Pe locul 3, cu 6,550 de puncte, se află Garbine Muguruza, dar spaniola, deţinătoarea trofeului la Wimbledon, nu are şanse la locul I după acest turneu de Grand Slam.