Poate fi bătut Djokovici de Medvedev? Experţii Eurosport au analizat finala de la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afis

Primul Grand Slam al anului se încheie, astăzi (ora 10.30, Eurosport), cu meciul cel mai aşteptat, cel în care vom vedea dacă liderul mondial poate fi oprit, după trei ani de invincibilitate la Melbourne.

Cu opt trofee câştigate la Australian Open, Novak Djokovici (33 de ani, 1 ATP) e mare favorit, înaintea duelului cu rusul Daniil Medvedev (25 de ani, 4 ATP).

Djokovici şi Medvedev se vor întâlni pentru a 8-a oară. În acest moment, bilanţul e extrem de strâns, sârbul de 33 de ani având 4-3.

Dacă Nole are un palmares fabulos, cu 17 titluri de Grand Slam, în schimb, Medvedev e în căutarea primului trofeu major din carieră. Rusul se află la prima sa finală la Australian Open. În trecut, a mai avut o finală de Grand Slam, la US Open 2019, pierdută la Rafael Nadal, scor 5-7, 3-6, 7-5, 6-4, 4-6.

Înaintea unui meci aşteptat de toţi fanii tenisului, experţii Eurosport, postul care transmite Australian Open, au analizat finala masculină.

Becker

Boris Becker, de şase ori câştigător de Grand Slam: Dacă l-ai fi întrebat pe Novak Djokovici pe cine ar fi preferat să întâlnească dintre Tsitsipas şi Medvedev, probabil, ar fi spus Tsitsipas. Medvedev joacă prea imprevizibil şi e în mijlocul unui şir fantastic de 20 de victorii la rând. E jucătorul momentului, însă joacă împotriva câştigătorului de opt ori al Australian Open. Acesta e turneul preferat al lui Novak Djokovici. L-a câştigat de opt ori, ceea ce influenţează adversarul. Novak e favoritul, în opinia mea, însă Medvedev e cel mai dificil adversar pe care îl putea avea în finală. Tânărul rus poate câştiga. Ceva se întâmplă atunci când un jucător se gândeşte că a câştigat de opt ori Australian Open şi că are 17 Grand Slam-uri în palmares, însă va fi un meci dificil contra lui Medvedev.

Henin

Justine Henin, de şapte ori câştigătoare de Grand Slam: Acum Daniil Medvedev e un adevărat campion care a acumulat experienţă. Acum îşi gestionează mult mai bine emoţiile, în special, în momente tensionate. A fost în control în semifinală şi n-a forţat peste măsură, în primele două seturi. Cred că Djokovici ar fi preferat cu adevărat să joace contra lui Tsitsipas în finală. Cu Medvedev se vede că e foarte strâns, au acelaşi nivel de joc. Djokovici e determinat să-şi lase amprenta la Australian Open, însă cred că vom vedea o luptă reală, iar Medvedev e complet pregătit, atât fizic, cât şi ca nivel de încredere şi dorinţă.

Wilander

*Mats Wilander, de şapte ori câştigător de Grand Slam: Sunt un mare fan al lui Daniil Medvedev. Încă de la acea situaţie de la US Open, în care publicul a fost împotriva lui, iar apoi l-a susţinut, în 2019. E un personaj grozav pentru sportul nostru. Daniil e foarte deştept. A văzut ce a făcut Tsitsipas cu Nadal şi a jucat aproape perfect. Backhand-ul în lung de linie al lui Medvedev e la fel de bun ca al lui Novak Djokovici, la fel de bun ca al oricui altcuiva. E foarte greu de citit lovitura, fiindcă loveşte foarte devreme, şi nu putem să uităm de serviciul lui Daniil, o armă uriaşă. Partea psihologică a meciului va fi esenţială. Dacă Novak e încrezător că va câştiga, simt că Medvedev se va bucura mai mult de luptă, fiindcă eu cred că va intra pe teren, dorind să-i facă viaţa amară adversarului său. Dacă va câştiga, foarte bine. Îi place să-l vadă pe Novak frustrat şi simte că îl poate frustra, iar Novak, cred că are încredere că va câştiga meciul. Jucătorul mai bine pregătit fizic va câştiga acest meci şi simt că Medvedev nu va deveni obosit. Novak ar putea să fie uşor frustrat contra sa şi s-ar putea să resimtă asta şi în picioare. Cred că Novak e încrezător că va putea face faţă, dar apoi trece o oră, trec două ore şi Medvedev va face acelaşi lucru, astfel încât Djokovici poate rămâne fără idei. Sigur, trebuie să ne gândim şi că Novak n-a pierdut niciodată pe acest teren, iar asta e esenţial.

Mischa

*Mischa Zverev, sfertfinalist la Australian Open 2017: Finala e una dificilă, fiindcă am impresia că amândoi joacă un tenis similar. Folosesc viteza venită de la adversar, au backhand-uri foarte bune, le place să joace mult în cros, cu backhand-ul. Şi forehand-urile sunt foarte periculoase, dar simt că ambii pot greşi mai mult pe forehand. Ultimele dăţi când au jucat, meciurile au fost echilibrate şi foarte lungi, fiindcă atunci când unul scade ritmul şi devine mai lent, celălalt face la fel. Nu e ca şi cum vor exista ruperi de ritm. Sincer, cred că jucătorul mai bine pregătit fizic va câştiga meciul. Novak a transmis un mesaj către cei mai tineri, dar nu îl transmite prin cuvinte, ci prin ce face pe teren. Nu contează cu adevărat ce a spus în interviu. Totul se întâmplă pe teren. A câştigat Australian Open de numeroase ori, e numărul 1 mondial de mulţi ani – acesta e mesajul pe care îl transmite.

2.113.375 de dolari americani va primi campionul de la Australian Open 2021. Finalistul va primi un cec în valoare de 1.152.750$.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite