Petre Grigoraş şi-a dat demisia din funcţia de antrenor al Oţelului Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Oţelului Galaţi, Petre Grigoraş, nu mai vrea să-şi continue munca de tehnician al echipei de la malul Dunării din cauza instabilităţii financiar-administrative care domneşte în sânul clubului moldav.

Incertitudinea financiară care planează asupra clubului Oţelul Galaţi l-a determinat pe Petre Grigoraş să nu-şi mai dorească să continue pe banca tehnică a fostei campioane a României. Din acest motiv, Grigoraş şi-a depus demisia şi aşteaptă să vadă dacă cei din conducerea Oţelului îi acceptă decizia.

„Înainte de a pleca din Galaţi, am lăsat l-a club demisia scrisă. Aştept să văd dacă mi-o acceptă, încă sunt sub contract şi nu am undă verde pentru a vedea ce voi face. Mi-au promis că mă sună, dar n-am mai vorbit cu nimeni. Îmi pare rău de suporteri şi de jucători, dar nu pot lucra într-o asemenea incertitudine, nu este atâta seriozitate cum mă aşteptam. Sunt dezamăgit total de ce se întâmplă cu acest club”, a spus Grigoraş, conform ProSport.

De menţionat este că şi managerul general al clubului, Narcis Răducanu, recunoaşte că plecarea lui Grigoraş de la Oţelul este iminentă. „Petre Grigoraş solicită anumite lucruri şi s-ar putea să ne despărţim dacă nu ajungem la un numitor comun. S-au plătit o parte din datorii ieri, unul din punctele importante ale solicitării lui Petre Grigoraş. Am o comunicare cu dânsul, legat de strategia de transferuri, dar nu este de ajuns”, a spus şi Răducan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite