Hotărârea definitivă a Guvernului Cioloş în privinţa sportivilor medaliaţi în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Cioloş a premiat, la finalul anului trecut, jucătoarele naţionalei de handbal cu câte 60.000 de lei pentru medalia de bronz cucerită la Campionatul Mondial din Danemarca, faţă de 14.800 de lei cât prevede legea pentru o medalie de bronz mondială, suma putând fi dublată, tot conform normelor legale în vigoare.

Guvernul a convenit, sâmbătă, cu reprezentanţii sportivilor, să implementeze un mecanism prin care să majoreze primele acordate celor care obţin medalii, urmând ca demersul să fie finalizat înainte de Olimpiada din 2016, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. ''În urma întâlnirii (pe care am avut-o cu sportivii sâmbătă –n.r.) luăm în calcul stabilirea unui mecanism prin care să avem prime mai mari pe criterii bine definite. Este clar ca acest calendar (de implementare a mecanismului –n.r.) trebuie făcut în perspectiva Olimpiadei. Mecanismul trebuie să fie implementat până atunci'', a declarat, duminică, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

El a afirmat că vor exista o serie de întâlniri în care proiectele Ministerului Sportului şi solicitările sportivilor să fie puse în acord. ''Va trebui să vorbim şi la nivelul Ministerului Sportului şi să stabilim o serie de întâlniri prin care şi celelalte proiecte pe care le iau sportivii în calcul, primele naţionale şi nu numai, să le legăm şi de proiectele Ministerului şi să putem da drumul întregului mecansim'', a explicat Dan Suciu.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai spus că Ministerul Sportului dispune de fondurile necesare şi că sumele care vor fi alocale pentru premierea sportivilor nu sunt mari, însă trebuie să fie ''cântărite şi oferite cu responsabilitate''.

''Nu vorbim de sume foarte mari, trebuie să avem programarea legală şi mecanismul bugetar care să ne permită să facem aceste majorări. Este vorba despre un mecanism pe care acum, cel puţin, nu îl avem ca să premiem în urmă aşa cum ne-au solicitat dânşii'', a spus Dan Suciu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, în cadrul întâlnirii au fost stabilite elementele care trebuie avute în vedere ''din perspectiva primelor şi a obiectivelor pe care le poate susţine şi Guvernul, pentru refacerea prestigiului şi performanţei sportive în anul 2016 – an olimpic''.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite