Halep începe asaltul pentru al treilea trofeu major! Totul despre primul meciul de la Melbourne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep debutează azi, de la ora 10.00 (în direct la Eurosport), la Australian Open, urmând să o întâlnească pe Lizette Cabrera (235 WTA), o sportivă intrată pe tabloul principal graţie unui wild card.

Cea mai bună jucătoare de tenis a României, care are în palmares Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019,  porneşte în cursa pentru câştigarea celui de al treilea turneu de Grand Slam. Simona va încerca să dea lovitura şi la Australian Open, acolo unde a pierdut o finală dramatică, în 2018, 6-7, 6-3, 4-6, în faţa Carolinei Wozniacki, şi unde s-a oprit anul trecut în semifinale, învinsă de Garbine Muguruza, 6-7, 5-7. 

Anul acesta, sportiva din Constanţa nu a avut noroc de o tragere la sorţi uşoară, jumătatea sa de tablou fiind împănată cu jucătoare foarte tari. Doar primele două meciuri de la Australian Open ar trebui să fie mai uşoare, pentru ca, începând cu turul trei, dacă se respectă calculele hârtiei, să apară deja primul adversar solid în calea româncei. În cazul în care va trece de prima săptămână, lucrurile se vor complica şi mai mult pentru Halep, potenţialele adversare fiind jucătoare care au inclusiv şanse să câştige competiţia . 

Chiar dacă a pierdut categoric, vineri, în sferturile de finală de la Gipplsand Trophy, 2-6, 1-6, cu Alexandrova (33 WTA), la capătul unei partide în care, din nou, durerile de la spate au lovit-o din plin, Simona a dat asigurări că este sănătoasă şi că va putea evolua la capacitate maximă în primul Grand Slam al anului. „Mi-a fost greu puţin din cauza aerului condiţionat, am simţit dureri în zona lombară, iar muşchiul a fost puţin blocat, dar am urmat un tratament şi mă simt mai bine acum. Nu e nimic periculos, m-am obişnuit deja cu durerea pentru că se întâmplă când îmi e frig“, a spus Halep într-o conferinţă de presă.

Halep a vorbit şi despre Australian Open, dar şi despre prima adversară pe care o va întâlni la Melbourne: „De fiecare dată când vin aici, mă gândesc la meciurile trecute, dar nu prea vreau să pun presiune pe mine. Sunt concentrată la ce am de făcut, dar nu prea mă gândesc la ce şanse am. N-am jucat niciodată cu Cabrera, dar mereu e greu în primul tur, mă voi pregăti bine pentru meci“, a mai spus Simona. 

Doar a 4-a favorită

Chiar dacă ocupă locul 2 WTA şi are în CV o finală şi o semifinală, la Melbourne, Simona nu se află pe podiumul favoritelor, în viziunea bookmakerilor. Românca e socotită doar a patra favorită conform bookmakerilor Betfair, având cotă 11.0 pentru a ridica trofeul - aceleaşi şanse precum Serena Williams. 

Cote pentru câştigarea Australian Open

Naomi Osaka – 6.5

Aryna Sabalenka – 10.0

Ashleigh Barty – 10.0

Simona Halep – 11.0

Serena Williams – 11.0

Garbine Muguruza – 15.0

Bianca Andreescu – 15.0

Traseul Simonei Halep la Australian Open

turul I: Lizette Cabrera (235 WTA))

turul II: Misaki Doi (84 WTA) sau Ajla Tomljanovic (69 WTA)

turul III: Veronika Kudermetova (36 WTA) sau Marta Kostyuk (78 WTA)

optimi: Iga Swiatek (17 WTA) sau Elena Rybakina (19 WTA)

sferturi: Serena Williams sau Aryna Sabalenka 

semifinale: Naomi Osaka, Garbine Muguruza, Petra Kvitova, Bianca Andreescu sau Angelique Kerber

finală: Ashleigh Barty, Sofia Kenin sau Elina Svitolina

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite