Final de drum previzibil. Pandurii Tîrgu-Jiu a fost eliminată din Liga Europa, fiind învinsă de Maccabi Tel Aviv şi retur
0Echipele româneşti nu mai reuşesc să facă faţă deloc rigorilor cupelor europene, cu excepţia Stelei. Gorjenii de la Pandurii au fost eliminaţi din Liga Europa, fiind învinşi în manşa secundă a turului trei preliminar, în deplasare, de echipa israeliană Maccabi Tel Aviv, scor 2-1. În tur, câştigători au fost tot cei de la Maccabi, scor 3-1, într-o partidă jucată la Turnu Severin.
În Israel, pentru Pandurii a marcat Pleaşcă, în minutul 57. Maccabi a înscris prin Igiebor ‘24 şi Scarione '80.
Cele două echipe au evoluat în următoarele formule:
Maccabi Tel Aviv: Rajkovic - Dasa, Tibi, Filipenko, Rikan – Benayoun (Ben Basat '82), Medunjanin, Alberman (Scarione '59), Igiebor, Micha – Sa (Itzhaki '72). Antrenor: Shota Arveladze.
Pandurii Târgu-Jiu: Lazăr - Pleaşcă, Buijs (Trifu '71), Vasiljevic, Bunoja - Răuţă, Piţian- Munteanu (Voiculeţ '46), Mrzljak, Pîrcalabu (Grecu '79) – Herea. Antrenor: Petre Grigoraş.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Belgia, formată din Serge Gumienny (central), Jimmy Cremers, Thibaud Nijssen (asistenţi), Jan Boterberg (rezervă).