Euro 2024, avertismentul „greilor“: Hagi și Marcel Răducanu trag un puternic semnal de alarmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un citat celebru spune așa: „Dacă visele tale nu te sperie, înseamnă că nu sunt suficient de mari!“. Fraza, rostită prima dată de Ellen Johnson Sirleaf, fostul președinte al Liberiei, și preluată, ulterior, de pugilistul Muhammad Ali, combate o situație care se manifestă și în sportul românesc: greșeala de a te mulțumi cu puțin! Nu e întâmplător că, în ultimii ani, pentru mulți dintre fotbaliști noștri, „Everestul“ ambițiilor sportive a fost să prindă un contract „gras“, la FCSB sau o echipă din străinătate, după care a venit plafonarea.

Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi

Pornind de aici, apare o dilemă: avem o calificare la Euro 2024. Ce facem cu ea? Răspunsul la această întrebare l-au oferit două nume grele din istoria fotbalului românesc: Gheorghe Hagi (58 de ani) și Marcel Răducanu (69 de ani).

*Hagi la Orange Sport: E timpul ca jucătorii să-şi dorească mai mult, nu doar o simplă calificare. Să se construiască o mentalitate de învingători, pentru a avea o continuitate în calificări pe următorii ani. Abia acum începe munca grea, munca adevărată. Acum începe adevărata provocare pentru ei, pentru România. Hai să ne provocăm, că dacă ne mulţumim cu puţin, puţin vine. S-a întâmplat un succes foarte mare, într-un moment greu al fotbalului românesc. Trebuie să-i felicităm. Bravo lor! Acum, trebuie să facem rezultate cât mai mari cu cei mai buni. Să ne luăm la duel cu cei mai buni. D-asta vorbeam de entuziasm, de emulaţie. E bine să ieşi în Europa, să mergem unde am fost pentru că acolo se stabileşte cota, cota României, respectul. Orice jucător îşi doreşte să ajungă la un European sau un Mondial. Li s-a îndeplinit un vis. Erau fericiţi. De acum încolo, să rămână cu picioarele cu pământ. Să fie conştienţi că începe greul. Nivelul va fi mult mai mare. Trebuie să ne ridicăm şi noi nivelul, să fim acolo.

*Marcel Răducanu pentru gsp.ro: În primul rând, e foarte important că ne-am calificat, după atâta amar de vreme. E ceva frumos, pentru băieți, pentru suporteri. Dar e clar că până la vară trebuie să mai creștem. Dacă ne uităm în urmă, acest 2-1 cu Israel e singura partidă bună cap-coadă. În rest, câte-o repriză OK, sau finalul, ca la acel 2-2 cu Elveția, de la Lucerna, unde am avut și multă șansă. Dacă la pauză era 4-0 sau 5-0 pentru ei nimeni nu se supăra. Ca să vedeți cât de brutal e fotbalul câteodată, Kosovo și Israel au jucat fotbal mai de calitate decât noi și stau acasă. Edward Iordănescu a format un grup unit. Jucătorii se înțeleg bine, atmosfera e foartă bună la lot și asta-i foarte important. E marele lui atu. Pe urmă, e și felul lui de a fi. Știe să vorbească, să se facă plăcut de băieți, ceea ce contează. Iar cu unii jucători a fost inspirat. Mă uitam la Pușcaș. A insistat cu el și i-a ieșit A înscris un gol important. Dar, în ceea ce mă privește, încă nu e atacantul care să mă ridice de pe scaun.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite