David Popovici suflă și-n iaurt. Cum a apărut înotătorul la plecarea delegației României la Olimpiadă GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare parte a delegației României pentru Jocurile Olimpice a plecat astăzi spre Paris, alături de șefa ANS, Elisabeta Lipă și de președintele COSR, Mihai Covaliu.

Printre cei 107 sportivi tricolori s-a aflat și unul dintre cei mai prolifici și mediatizați români David Popovici. Acesta intră în concurs duminica viitoare și face tot posibilul să fie apt 100% la startul curselor de 100 și 200 de metri liber. El a fost fost singurul care a purtat o mască la gură, pentru a nu avea vreo surpriză neplăcută chiar înainte de concurs. La prezentarea oficială de la Aeroportul Henry Coandă el și-a dat totuși masca jos. 

Elisabeta Lipă, emoționată

Elisabeta Lipă a fost conducătoarea Team Romania, care s-a îmbarcat în aeronava botezată Nadia Comăneci, operată de TAROM. Președinta Agenției Naționale pentru Sport a mărturisit are aceleași emoțiile ca sportivii, deși a participat la atâtea ediții la Olimpiadă. „Se spune că dacă participi de mai multe ori la Jocurile Olimpice, emoţiile sunt mai mici. Eu am emoţii la fel ca şi voi. Aceste emoţii sunt normale, plecăm cu bucurie şi speranţă şi iubirea celor de acasă, care nu sunt puţini şi care sunt lângă voi. Îmi doresc şi vă doresc ca imnul României să răsune în toate arenele olimpice.

Aţi muncit trei ani de zile, acum este momentul să zburaţi. Sunteţi buni, foarte buni, aveţi încredere în voi şi doriţi-vă mai mult decât este omeneşte posibil. Momentul vostru este acum Vă doresc să gustaţi din sentimentul victoriei. Să vă reprezentaţi ţara cu cinste şi onoare, este un moment extraordinar şi impresionant când imnul ţării tale răsună şi milioane de oameni îl ascultă. Dumnezeu să vă dea inspiraţia de care aveţi nevoie. Hai, România!”, a declarat Elisabeta Lipă.

Mihai Covaliu vrea ca românii să arate că sunt cei mai buni

Șefa ANS a fost competată de Mihai Covaliu, președintele COSR:  „Ne aşteptăm să ne bucurăm pentru rezultatele frumoase pe care le veţi obţine la Paris. Ştiu cât de lungă şi tensionată a fost aşteptarea, dar mai ştiu că sunteţi pregătiţi. Avem încredere în voi că veţi reuşi să demonstraţi că sunteţi cei mai buni”.

Cei mai mulți tricolori vor locui în Satul Olimpic pe parcursul competiției. COSR a publicat astăzi imagini cu blocul în care delegația noastră va ocupa câteva etaje.   

Blocul din Paris care va găzdui Team Romania. Foto Faccebook
Blocul din Paris care va găzdui Team Romania. Foto Faccebook

Jocurile Olimpice de la Paris reprezintă cea de a 33-a ediție a celui mai prestigios eveniment sportiv și se va desfășura în perioada 27 iulie - 11 august.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite