Coman, în fața unei tragedii fotbalistice pe bani grei: dovada că avem un campionat cu care ne păcălim

0
Publicat:

Superliga noastră înseamnă, realist vorbind, mult zgomot pentru nimic! An de an, asistăm la 40 de etape de țipete, scandaluri, jigniri și acuze, 30 în sezonul regulat și încă 10 în play-off, în goana după titlu.

Florinel Coman va face un pas înapoi din punct de vedere fotbalistic. FOTO: Platforma X
Florinel Coman va face un pas înapoi din punct de vedere fotbalistic. FOTO: Platforma X

Apoi, încep cupele europene, echipa care a triumfat la noi cu surle și trâmbițe intră în turul I preliminar al Ligii Campionilor și e surclasată acolo de...Șerif Tiraspol (Republica Moldova) sau de Pyunik Erevan (Armenia). Astea sunt formațiile care au eliminat, pe rând, Farul Constanța și CFR Cluj, ultimele două campioane ale României. Drama e că nu doar rezultatele europene vin, periodic, ca o „palmă“ care ne arată cât de departe suntem de fotbalul mare. Și transferurile vedetelor din Superliga, când fac pasul spre străinătate, reflectă fix același lucru.

Sâmbătă (ora 20.30), Florinel Coman (26 de ani), poreclit „Mbappe“ de Gigi Becali, va bifa penultimul său derby intern, FCSB – Rapid. Apoi, „Mbappe“ al nostru va lua drumul Qatar-ului, la finalul sezonului. Ca o precizare importantă, adevăratul Mbappe, Kylian (25 de ani), va schimba și el echipa din vară. Va pleca de la PSG, cu care tocmai s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, la Real Madrid, o altă semifinalistă a competiției.

Christophe Galtier, fost la PSG, lucrează acum la Al-Duhail. FOTO: Arhiva Adevărul
Christophe Galtier, fost la PSG, lucrează acum la Al-Duhail. FOTO: Arhiva Adevărul

Campioana care se zbate în mediocritate

Faptul că cel mai bun jucător din țară la ora actuală, Florinel Coman, va semna cu Al-Duhail din Qatar, după cum s-a vehiculat în ultimele zile, e o tragedie fotbalistică. Desigur, internaționalul nostru se va asigura pe viață din punct de vedere financiar, urmând să încaseze petrodolarii arabilor. Firește, din acest punct de vedere, Coman nu poate fi condamnat, fiindcă orice om normal la cap va încerca să câștige cât mai bine, mai ales când vorbim despre o carieră sportivă cu o durată limitată.

Din punct de vedere sportiv însă, iminenta plecare a lui Coman la Al-Duhail echivalează cu o cădere într-un anonimat fotbalistic. În primul rând, această formație nu e una de vârf nici măcar în Asia. Dovadă și faptul că, în întreaga ei istorie de 15 ani – a apărut în 2009, în locul echipei Lekhwiya – are o singură performanță notabilă în Liga Campionilor Asiei. În 2022, Al-Duhail a avansat până în semifinale în această competiție, unde a fost zdrobită de Al-Hilal Riad (Arabia Saudită) cu 7-0 într-o singură manșă!

Deși a cucerit titlul în Qatar, în stagiunea trecută, Al-Duhail nu e nici măcar cea mai tare formație din această țară, la ora actuală. Cu două etape înainte de finalul Qatar Stars League, echipa se zbate în mediocritate, ocupând locul 5 din 12, la 18 puncte de liderul Al-Sadd Doha. Ce-i drept, în lot se află nume sonore, începând cu antrenorul Christophe Galtier (57 de ani, la PSG până în iulie 2023), Philippe Coutinho (31 de ani, fost la Aston Villa, Bayern, Barcelona și Liverpool) sau Ibrahima Diallo (25 de ani, adus de la Southampton).

Chiar și așa, faptul că Florinel Coman va ajunge la o asemenea grupare și nici măcar pe vreo sumă colosală, ci una mai degrabă modestă – FCSB va încasa 5 milioane de euro – arată cota extrem de scăzută a Superligii. Cu care ne păcălim, an de an.

Ladislau Bölöni, acum la Metz, a lucrat trei ani în Qatar. FOTO: Arhiva Adevărul
Ladislau Bölöni, acum la Metz, a lucrat trei ani în Qatar. FOTO: Arhiva Adevărul

Bölöni, mâhnit

Faptul că, la 26 de ani, Coman a ajuns să-și frece mâinile de bucurie, în așteptarea plecării la Al-Duhail e și mai trist, dacă ne amintim că, în 2019, el a fost printre starurile României U21 la acel European în care selecționata pregătită de Mirel Rădoi a avansat până în semifinale. Atunci, Coman a înscris de două ori în poarta Angliei și, după turneul final, se vorbea despre potențialul său uriaș și despre faptul că marile cluburi europene se vor bate pe semnătura sa. Anii au trecut însă și Coman, tras înapoi și de două accidentări grave ce-i drept, a rămas la FCSB. Până s-a ivit acum această șansă numită Al-Duhail.

La mijlocul săptămânii, într-o intervenție telefonică la Digi Sport, Ladislau Bölöni (71 de ani), un bun cunoscător al fotbalului din Qatar – a pregătit aici Al-Khor, între 2012 și 2015 – s-a arătat mâhnit, când a aflat că Florinel Coman va ajunge la Al-Duhail. Actualul antrenor al lui Metz, un tip foarte exigent, a fost mereu un admirator al șeptarului FCSB.

Am citit această știre puțin deranjantă. Eu cred că acest băiat merită mai mult, un fotbal mai bun. Eu nu vreau să condamn, pentru că am lucrat și eu acolo, dar atunci când pui piciorul acolo, pierzi 20% din ceea ce știi, la antrenament încă 10%, la meci încă 20%... Acest băiat ar merita un club european. De ce nu ajunge acolo? Nu știu. Suma de 5 milioane de euro nu e deosebit de mare. Eu l-aș lua, dar lucrurile stau altfel și nu pot să intru în asemenea discuții. Pentru Metz poate e o sumă mare“, a spus Bölöni.

Românii se feresc de jucătorii români

Ce n-a spus fostul selecționer e că, știind calitatea slabă a jucătorilor din campionatul intern, dar și delăsarea de care dau dovadă, de cele mai multe ori, cum prind un contract bănos în străinătate, cei mai mulți antrenori români de peste hotare se feresc să ia fotbaliști români la echipele lor. Excepția de la regulă se numește Marius Șumudică (53 de ani). În rest, la ora actuală, Cosmin Olăroiu (Sharjah), Daniel Isăilă (Ajman), Bölöni (Metz) sau Răzvan Lucescu (PAOK Salonic) n-au niciun român sub comanda lor. Iar ultimul s-a și plâns de colaborarea cu Alex Mitriță, după plecarea acestuia de la PAOK. „Îmi e foarte drag Alex. Dar pot spune un singur lucru. Are un talent incredibil și îl folosește la 10%. Dacă el avea și o mentalitate de luptă, de a se bate și a înțelege că fotbalul la un nivel mare înseamnă sacrificiu din toate punctele de vedere, ar fi de nivelul primelor patru echipe din Anglia. Dar, din păcate, la dificultăți renunță, cum fac și alți jucători români“, a spus Lucescu jr în 2022, după ce Mitrită a plecat de la PAOK. Și fostul selecționer nu s-a înșelat, având în vedere că, după ce a părăsit Grecia, traseul lui Mitriță a arătat așa: Al-Raed (Arabia Saudită) și apoi Universitatea Craiova. Foarte departe de fotbalul mare, adică.

Femeile din Qatar care vin pe stadioane respectă normele islamice. FOTO: Arhiva Adevărul
Femeile din Qatar care vin pe stadioane respectă normele islamice. FOTO: Arhiva Adevărul

Viața din Qatar, frumoasă și curată

Revenind la Coman, dacă el va face un mare pas înapoi din punct de vedere sportiv, în schimb, în plan personal, mutarea în Qatar îl va avantaja. Vorbim despre o țară foarte mică, dar cu un mediu sănătos. Și cu o infrastructură la care, probabil, România nu va ajunge nici în următorii 200 de ani! De altfel, Qatar a fost în stare să organizeze Mondialul din 2022 într-un oraș, Doha, cât trei sectoare din București! La vremea respectivă, Adevărul a publicat un amplu reportaj despre siguranța din Qatar, după ce câțiva iranieni au uitat în metrou o borsetă cu carduri bancare și peste 1.000 de dolari bani cash, pentru ca, a doua zi, să primească totul înapoi din partea poliției, fără să lipsească nici măcar un eurocent!

Eu am stat trei ani și jumătate în Qatar și n-am închis o dată ușa de la apartament. Mașina, când te duceai la magazin zece minute, o lăsai pornită. Ar fi perfect pentru Coman să meargă acolo, ținând cont că are soție și fetiță și e o țară sigură, cu cele mai bune grădinițe, școli, universități din lume. Ar fi ideal pentru el, mai ales la salariul ăla“, a comentat Vali Lazăr (ex-Dinamo) pentru Digi Sport iminentul transfer al lui Coman la Al-Duhail.

1,8

milioane de dolari e salariul vehiculat pe care Florinel Coman ar urma să primească la Al-Duhail, echipa armatei în Qatar.

Dugandzici, mare golgheter la noi, un atacant de duzină în Arabia Saudită. FOTO: Platforma X
Dugandzici, mare golgheter la noi, un atacant de duzină în Arabia Saudită. FOTO: Platforma X

Unde au ajuns ultimii golgheteri ai campionatului

Sezon Jucător Cu cine a semnat Cifre

2022-2023 Marko Dugandzic (Rapid) Al-Tai (Arabia Saudită) 17 meciuri / 2 goluri

2021-2022 Florin Tănase (FCSB)* Al-Jazira (Emirate) 24 de meciuri / 6 goluri

2019-2020 Gabriel Iancu (Viitorul) Akhmat Grozny (Rusia) 7 meciuri / 0 goluri

*A fost golgheterul Superligii și în sezonul 2020-2021.

Play-off, etapa a 5-a

Vineri

Farul Constanța – CFR Cluj 20.30

Sâmbătă

FCSB – Rapid 20.30

Duminică

Sepsi – Universitatea Craiova 19.00

Clasament

1. FCSB 44 de puncte

2. CFR Cluj 31p*

3. Universitatea Craiova 31p*

4. Farul Constanța 29p*

5. Rapid 28p*

6. Sepsi 27p*

*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.

**Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League. Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Play-out, etapa a 5-a

Vineri

Hermannstadt – Botoșani 17.30

Sâmbătă

Poli Iași – Voluntari 15.00

FC U Craiova – Dinamo 17.30

Duminică

Oțelul Galați – U Cluj 16.00

Luni

Petrolul – UTA 19.00

Clasament

1. Hermannstadt 27p

2. Oțelul 27p

3. UTA 27 de puncte

4. U Cluj 26p

5. Petrolul 25p*

6. Voluntari 21p

7. Dinamo 19p*

8. Poli Iași 18p*

9. Botoșani 17p

10. FCU Craiova 17p*

*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.

**Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League. Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite