CM 2014. „Killerul” Spaniei a stat 14 zile după gratii pentru o acuzaţie de viol, dar a marcat la naţională mai mult decât Gullit şi Marco Van Basten la un loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robin van Persie
Robin van Persie

Robin van Persie, căpitanul Olandei, recunoscut pentru faptul că a petrecut 14 zile la închisoare din pricina unei acuzaţii de agresiune sexuală, a făcut ce a vrut cu Spania, echipa campioană mondială.

Robin van Persie a scris pe tricourile spaniolilor „Umilinţă”. Cu U mare. Fotbalistul lui Manchester United, în vârstă de 30 de ani, a reuşit o „dublă” care i-a consolidat poziţia de cel mai bun marcator din naţionala Olandei. A ajuns la borna 45, în 86 de meciuri, şi are cifre mai bune decât Gullit şi Van Basten, la un loc, sub tricoul „portocalei mecanice”. Cele două mari vedete ale fotbalului olandez au marcat împreună 41 de goluri (Van Basten 24- Gullit 17) în 124 de partide (Van Basten 58- Gullit 24), mult sub ce a reuşit van Persie până acum.
Puţini ştiu însă că atacantul olandez, în ciuda evoluţiilor sale spectaculoase, n-a fost niciodată vreun sfânt. Fiu al unor artişti, mama sa este pictoriţă, iar tatăl sculptor, Robin a fost foarte afectat de divorţul părinţilor săi. A rămas cu tatăl său, care i-a îndrumat paşii spre fotbal, dar organizat a început să joace abia la 14 ani, când a mers la Excelsior, un satelit a lui Feyenoord. Deşi la acest club a evoluat numai la juniori, o tribună a stadionului a primit numele lui.

Câştigă o tabletă şi multe alte premii participând la un concurs cu întrebări despre Campionatul Mondial

Steaua lui van Persie a început să strălucească abia după ce a ajuns în Anglia. Feyenoord nu ştia cum să scape de el, deoarece era un tip conflictual, care se certa cu antrenorul şi colegii, aşa că a acceptat oferta celor de la Arsenal, care în 2004 au plătit 2,7 milioane lire sterline pentru puştiul de 21 de ani. După opt ani petrecuţi la „tunari”, van Persie a plecat la Manchester, iar clubul a încasat pe el 30 de milioane de lire sterline.
În 2005 însă, fotbalistul a avut un hop greu de trecut. A fost acuzat de viol de o fostă Miss Nigeria, iar poliţia olandeză l-a ţinut în arest 14 zile. Cercetările au demonstrat că Robin nu a constrâns-o pe cea care a depus plângere să facă sex cu el. Soţia i-a iertat infidelitatea, însă van Persie a rămas marcat de ce a trăit după gratii, spunând că a fost tratat ca un criminal. A scăpat doar după ce „victima” a recunoscut că n-a fost forţată să întreţină relaţii sexuale şi a precizat că a vrut să-şi facă reclamă pe spatele fotbalistului olandez.   

Fiul lui joacă la City
van Persie e căsătorit şi are doi copii, un băiat şi o fată. Fiul său, în vârstă de opt ani, joacă şi el fotbal însă nu la Manchester United, clubul tatălui său, ci chiar la rivala Manchester City. Aceasta are o academie de copiii mult mai performantă decât cea a „diavolilor”, iar Robin a decis să-şi dea băiatul acolo. van Persie sponsorizează anual şi grupele de copii de la Excelsior, primul său club, şi ţine neapărat ca pe toate tricourile să fie imprimat chipul lui. „Nu o face pentru cultul personalităţii, ci doar pentru a le reaminti copiilor că pot ajunge ca el”, a povestit un antrenor de la Excelsior.

Citeşte toate ştirile de pe adevarul.ro despre CM 2014

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite