Cine poate reprezenta România în Europa: Astra Giurgiu sau cum arată un club cu un management catastrofal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Niculae, finanţator Astra
Ioan Niculae, finanţator Astra

Campionatul românesc a ajuns într-o situaţie atât de jenantă, cu 35 de schimbări de antrenori după 29 de runde, încât Astra e în pole-position pentru o calificare în Liga Europa.

Cu patronul Ioan Niculae în închisoare, cu o singură victorie în ultimele şapte etape şi cu patru antrenori diferiţi în 29 de runde, Astra Giurgiu are cele mai mari şanse, după ASA Târgu-Mureş şi Steaua, de a reprezenta România în viitorul sezon al cupelor europene.

Cu cinci meciuri înainte de terminarea campionatului, giurgiuvenii ocupă locul 5 în Liga I. În mod normal, doar primele patru clasate ar trebui să meargă în Europa, însă cum Petrolul şi CS U Craiova, ocupantele poziţiilor trei, respectiv patru, n-au acest drept, Astra Giurgiu e în pole-position pentru o nouă participare în Liga Europa.

De altfel, acest obiectiv a fost un factor motivant pentru jucători în partida cu Petrolul, una câştigată după o răsturnare spectaculoasă de scor în ultimele zece minute.

„Aveam nevoie de victorie ca de aer şi am luptat până în ultima clipă. Pentru noi e o obişnuinţă să jucăm în cupele europene. Până la urmă, am primit licenţa şi sper să putem participa pentru al treilea an consecutiv în cupele europene. Tot ceea ce s-a întâmplat până acum e istorie şi sperăm să avem un parcurs bun şi mai încolo“, a explicat portarul Silviu Lung jr la Digi Sport.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite