CFR Cluj goneşte spre faliment! Proiectul de succes al lui Paszkanzy, în derivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arpad Paszkany e pe cale de a renunţa la CFR Cluj
Arpad Paszkany e pe cale de a renunţa la CFR Cluj

Fenomenul creat de Arpad Paszkany la Cluj e pe cale de dispariţie, pe principiul „Eu te-am făcut, eu te omor”. Dacă nu-şi vor găsi rapid un nou investitor, cei de la CFR Cluj vor reveni în ligile inferioare.

Pasykany şi-a mutat deja două dintre firme la Dubai, considerând că oraşul din Emirate e mult mai propice afacerilor pe care intenţionează să le deruleze. Patronul lui CFR şi-a asigurat şi un „modest” adăpost în Orientul Mijlociu, cumpărând o casă de 4,8 milioane de euro, iar cele două televiziuni ale sale vor fi vândute firmei malteze care transmite meciurile din Liga 1.
Iuliu Mureşan n-a prins un loc în avionul de Dubai, iar rolul preşedintelui clubului este să găsească în cel mai scurt timp un nou investitor. Riscul este ca gruparea clujeană să ia calea ligilor inferioare, acolo unde de altfel şi-a petrecut şi cea mai mare parte a existenţei. Deşi condiţiile de licenţiere pentru Liga I s-au eliminat temporar, e posibil ca cei de la CFR să arunce singuri prosopul, în cazul în care nu vor găsi un sponsor. Sau să meargă pe o formulă de criză, cu fotbalişti tineri şi un buget încropit pe banii ce vin din drepturile TV.
Eşecul cu „U” Cluj a scos la lumină gravele probleme cu care se confruntă cei de la CFR. Neplătiţi de mai bine de patru luni şi ajunşi pe locul 10 în clasament, clujenii traversează cea mai neagră perioadă din era Arpad Paskany. „Dacă ştiam în ce intru, mă gândeam mai bine”, a admis şi antrenorul Vasile Miriuţă, care s-a trezit că a dat un post „călduţ”, cel de la Ceahlăul, pe unul total nesigur. „Nu-i uşor să motivezi jucătorii când ştii că ai şapte cărora le expiră contractele la vară şi alţi trei - patru cărora le expiră împrumutul. Deci, cel puţin zece jucători care sunt cu gândul în altă parte. Gata, a fost un ciclu frumos la CFR, cu campionate, cupe, Supercupe, Champions League, dar trebuie să vină o nouă generaţie, iar schimbările trebuie să se facă rapid”, a mai afirmat Miriuţă.

NOUL OBIECTIV AL CFR-ULUI, EVITAREA RETROGRADĂRII

Şi Cadu vrea să plece
Căpitanul Cadu, cel care a fost unul dintre protagoniştii fenomenului CFR, nu mai e nici el interesat să ajute echipa în acest moment dificil. „Problema nu e la noi, e la conducere. Nu mai avem niciun obiectiv, ci doar să facem cinci puncte, să rămânem în prima ligă. E mare frustrarea, pentru că nu am crezut că la CFR putem ajunge unde am ajuns, dar asta nu depinde de noi. Dacă va fi la fel şi la anul, nu mai vreau nici eu să rămân”, a spus portughezul, interesat, desigur, să joace pentru o echipă de unde îşi ia salariul.


8 trofee a câştigat CFR în ultimii 6 ani: 3 campionate, 3 Cupe şi 2 Supercupe

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite