CFR Cluj e în elita Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă va câştiga şi Supercupa României, echipa lui Arpad Paszkany ar ajunge la nouă trofee cucerite în cinci ani, ceea ce i-ar situa pe ardeleni pe un onorant loc trei în rândul echipelor de pe Bătrânul Continent.

CFR Cluj a câştigat opt trofee în ultimii cinci ani, mai multe decât toate celelalte formaţii din Liga I la un loc. Ascensiunea echipei ardelene, începută în vara anului 2008, ar putea continua mâine-seară, când elevii lui Ioan Andone îşi pot completa vitrina cu cel de-al nouălea trofeu.

Comparativ, în toată această perioadă, Steaua a câştigat doar o singură Cupă a României, la fel ca şi Dinamo, Oţelul Galaţi a pus mâna pe un titlu şi o Supercupă, iar Unirea Urziceni a cucerit un titlu de campioană. Performanţa echipei lui Arpad Paszkany nu este una de invidiat doar pe plan intern, ci şi în Europa.

Au luat mai multe trofee decât real madrid

Preşedintele alb-vişiniilor, Iuliu Mureşan, susţine că echipa sa se află la ora actuală pe un onorant loc patru în Europa, într-un clasament întocmit de UEFA, în privinţa numărului de trofee cucerite în ultimii cinci ani. „Suntem peste Real Madrid la numărul de trofee câştigate în ultimii cinci ani. UEFA ne-a transmis că suntem pe locul patru în Europa. Dacă vom câştiga şi Supercupa României, iar eu cred sincer că se va întâmpla aşa, am putea ajunge chiar şi pe locul trei. Ne dorim să intrăm şi în grupele Ligii Campionilor", a spus Mureşan.

Ar putea fi ultimul meci la dinamo pentru niculae

De partea cealaltă, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Dinamo, Nicolae Badea, consideră că echipa sa are şanse mari de a-şi trece în palmares trofeul cu numărul 33 din istorie.

„Meciul e deschis oricărui rezultat. O să fie un meci de palmares pentru noi şi pentru CFR Cluj. Sper să fie un meci care să ofere un bun spectacol fotbalistic", a spus Badea, care ar putea renunţa la Marius Niculae după această partidă: „Vom ţine cont din consideraţie şi din respect pentru ceea ce a însemnat Marius Niculae şi ce înseamnă pentru Dinamo o relaţie de
mulţi ani. E un jucător exemplar sub toate aspectele, şi în plan sportiv şi în plan uman, şi în momentul în care va avea o ofertă pe care el să o accepte, bineînţeles clubul va fi foarte flexibil în a trata aceste oferte".

28 de ani a stat CFR în eşaloanele inferioare, până la promovarea din 2004.



Meme îi ironizează pe „câini"

Microbiştii nu s-au înghesuit să-şi achiziţioneze până acum bilete la Supercupa României, astfel că organizatorii nu se aşteaptă la mai mult de 5.000 de spectatori în tribune. „La Cluj nu s-au vândut decât 800 de bilete, din păcate", a declarat preşedintele campioanei, Iuliu Mureşan. Nici dinamoviştii nu sunt prea decişi să vină la stadion, până aseară fanii „câinilor roşii" achiziţionând doar 1.500 de bilete. În aceste condiţii, Federaţia Română de Fotbal a anunţat că se vor găsi bilete la casele „Arenei Naţionale" chiar şi în ziua meciului. Lipsa de interes a suporterilor a fost ironizată şi de Mihai Stoica. 

„Duminică seară, la 20.00, în Ghencea, avem prezentarea lotului, prezentarea noului echipament, ultimul meci de verificare contra Litex-ului lui Hristo Stoicikov. Oare vom fi mai mulţi noi decât vor fi sâmbătă seară amicii noştri la Supercupă?", a notat managerul general al Stelei pe Facebook.

Până acum, cea mai slabă asistenţă din istoria Supercupei României s-a înregistrat la ediţia din 2009, dintre CFR Cluj şi Unirea Urziceni, partidă la care au asistat doar 2.500 de oameni. 

"Supercupa e foarte importantă, nu e un trofeu oarecare. Probabil că vor mai apărea unul sau doi să spună că va fi blat. Ne putem aştepta la orice."
Dragoş Grigore fundaş Dinamo

image
Info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite