Mihai Onilă, de nerecunoscut după 40 de zile de post negru: „Ne vorbește din rai?”. Câte kilograme a slăbit membrul trupei AXXA VIDEO

0
Publicat:

Pe parcursul a 40 de zile, Mihai Onilă a consumat doar apă, timp în care s-a filmat zilnic. Transformarea radicală i-a făcut pe mulți dintre cei care au remarcat cât de slăbit pare să reacționeze în mediul online.

Membrul trupei AXXA a reintrat în atenția publicului după ce a dezvăluit că ține post negru pentru a-și vindeca toate organele, potrivit ProTV. Timp de 40 de zile, Mihai Onilă a consumat doar apă.

Artistul a consumat doar apă. FOTO arhivă personală
Artistul a consumat doar apă. FOTO arhivă personală

Artistul s-a filmat zilnic și a punctat transformările prin care trece, arătându-se mândru de rezultate. De la 86 de kilograme, a ajuns la 68 și mărturisește că se simte foarte bine, punctând însă că nu recomandă adoptarea postului negru fără o pregătire prealabilă.

A primit atât felicitări cât și critici aspre, ultimele venind din partea unor urmăritori care au concluzionat că dieta este una mult prea drastică.

Au fost și reacții răutăcioase: „Ne vorbește din rai?”, „Sigur tu vorbești? Ce flori îți plac?”, „Mâine nea Florin se va bucura de pachet”, „Arată bine, a prins culoarea cerii”, „Chiar arăți foarte bine! Ți-a priit postul!”.

Mihai Onilă le-a transmis însă cârcotașilor că îi va bloca dacă nu încetează cu mesajele de acest tip.

„Anunț important pentru toți cei care sunt niște glumeți, niște clowni, niște bufoni, niște frustrați și care comentează foarte urât la clipurile mele. După o săptămână și ceva, după terminarea postului, chiar astăzi, miercuri, 21 februarie, vă anunț că în momentul în care veți mai comenta glumeț, vă voi da direct raport și block”, a declarat Mihai Onilă, potrivit SpyNews.

Nu este singura vedetă care a ținut post negru. Și Damian Drăghici a ales să experimenteze o schimbare radicală a regimului său alimentar, timp de o săptămână. Celebrul artist, în vârstă de 53 de ani, a ținut post negru, consumând doar apă. Rezultatul? O pierdere în greutate de 5,5 kilograme și mai multă energie, susține el.

Contraindicațiile postului negru

În ciuda unor potențiale beneficii pentru sănătate asociate cu postul negru, este posibil ca acesta să nu fie potrivit pentru toată lumea.

De exemplu, dacă aveți diabet, postul poate duce la creșteri și scăderi ale nivelului de zahăr din sânge, ceea ce ar putea fi periculos. Cel mai bine este să discutați mai întâi cu un medic dacă aveți probleme de sănătate sau plănuiți să țineți post negru mai mult de 24 de ore.

În plus, postul nu este, în general, recomandat fără supraveghere medicală pentru adulții în vârstă, adolescenți sau persoanele subponderale. În cazul copiilor, acesta este chiar contraindicat.

„Nu vă indic să intrați fără pregătire prealabilă, am pornit de la 86 de kilograme, am ajuns la 68. Mă simt foarte bine, chiar dacă am o culoare cam gălbuie, cum spuneți voi. Totuși, sunt foarte bine”, a declarat Onilă.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite