Eurovision 2023. Conchita Wurst, despre piesa României: „Toată ciudățenia aceasta are ceva fermecător“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigătoarea competiției Eurovision 2014 a urmărit și comentat prestațiile concurenților din acest an la Eurovision Song Contest.

Conchita Wurst a comentat pe canalul său de YouTube melodiile din concursul Eurovision 2023, iar piesa „D.G.T. (Off and On)“, a reprezentantului României, Theodor Andrei, i-a trezit sentimente mixte, aceasta fiind, de fapt, părerea generală despre melodie.

Conchita Wurst, surprinsă de piesa României la Eurovision 2023 FOTO Captură YouTube
Conchita Wurst, surprinsă de piesa României la Eurovision 2023 FOTO Captură YouTube

„Cred că e foarte drăguț, are imaginea aceasta de tocilar, care îmi place mult, dar sunt foarte curioasă ce spun versurile (cea mai mare parte a versurilor sunt în română – n.r.), pentru că simt că încearcă să ne transmită un mesaj… Cu România am trecut prin toate stările. La un moment dat m-am gândit: «Este ridicol, nu înțeleg nimic!». Apoi am fost: «O, da, te iubesc!» Am trecut prin tot felul de stări, dar am ajuns la conculzia: «Nu știu exact ce am văzut, dar vreau să văd asta din nou»“, a spus Conchita Wurst, care a reprezentat Austria la Eurovision 2014.

E un artist bun, are o voce bună. Cred că, până la urmă, cântecul este potrivit (pentru Eurovision – n.r.), în mod surprinzător e entertaiment. Toată ciudățenia aceasta are ceva fermecător“, a mai comentat Conchita Wurst.

România, slab cotată la Eurovision 2023

Theodor Andrei a avut deja două repetiții oficiale pe scena de la Liverpool. Însă părerea generală a fanilor și comentatorilor este că reprezentantul României nu se va califica în finală. De altfel, potrivit caselor de pariuri, România este cotată cu șanse foarte slabe la ediția din acest an. Țările cu cele mai mari șanse la trofeul Eurovision 2023 sunt Suedia (39%), Finlanda (25%), Franța (8%).

Ediţia din 2023 a Eurovision Song Contest (ESC) are loc în Marea Britanie, care va organiza concursul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanşat pe teritoriul acestei ţări. Evenimentul se va desfăşura la Liverpool Arena.

Semifinalele Eurovision 2023 vor avea loc pe 9 şi 11 mai, iar marea finală pe 13 mai. Theodor Andrei va evolua în cea de-a doua semifinală, pe 11 mai, și va intra în concurs pe poziția a treia.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite