Vacaroiu si Dorneanu, candidati la CSAT
Presedintele Senatului si cel al Camerei Deputatilor vor deveni membri ai Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, conform propunerii Comisiei senatoriale de Aparare, care a discutat, ieri, proiectul de
Presedintele Senatului si cel al Camerei Deputatilor vor deveni membri ai Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, conform propunerii Comisiei senatoriale de Aparare, care a discutat, ieri, proiectul de lege privind functionarea si organizarea CSAT. Secretarul comisiei, Norica Nicolai (PNL), a motivat decizia colegilor sai prin faptul ca Parlamentul are, conform Constitutiei, atributii in domeniul sigurantei nationale. "E normal ca Parlamentul sa fie informat de amenintarile la adresa sigurantei tarii, pentru ca Legislativul are de luat decizii majore, cum sunt declararea starii de razboi sau de necesitate", a spus Nicolai. Ea a precizat ca senatorii au luat dreptul ministrului Justitiei de a fi membru al CSAT, deoarece ministerul respectiv nu are atributii in ceea ce priveste siguranta nationala. Astfel, in varianta Comisiei de Aparare, din CSAT fac parte: presedintele, premierul, sefii celor doua Camere legislative, directorii SRI si SIE, seful Statului Major General, consilierul prezidential pe probleme de aparare si ministrii de Interne, Apararii, Industriei si Resurselor si Finantelor. Senatorii au specificat, in amendamentele aduse proiectului de lege, caracterul autonom al CSAT, ca organism avand competente si in combaterea terorismului si crimei organizate. Senatorii au mai propus ca deciziile sa fie luate cu votul a doua treimi din numarul total de membri, si nu din numarul celor prezenti, dupa cum votase Camera Deputatilor. Comisia de Aparare a luat dreptul premierului ca, in calitate de vicepresedinte al CSAT, sa conduca sedintele de Consiliu, in cazul in care presedintele nu este prezent. "Peste tot in Constitutie se spune ca, in cazul in care presedintele este in imposibilitatea de a-si exercita mandatul, atributiile lui sunt preluate de presedintele Senatului. Si in cazul CSAT ar trebui sa fie la fel", a mai spus Norica Nicolai. La discutiile din Comisia de Aparare a luat parte si Ioan Talpes, consilierul prezidential pe probleme de aparare. "Formula gasita de comisie este foarte buna", a spus Talpes, rugat sa comenteze modificarile aduse proiectului de lege. Decizia finala va apartine plenului Senatului.





















































