Un nou sondaj arată că turul doi al alegerilor prezidenţiale ar fi disputat de Ciolacu şi Ciucă. Pe ce loc se află Simion, Lasconi şi Geoană
0În turul doi al alegerilor prezidenţiale ar urma să ajungă Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, potrivit unui nou sondaj.
The Center for International Research and Analyses a realizat un nou sondaj privind intenţiile de vot ale românilor la alegerile pentru funcţia de preşedinte, care arată că turul al doilea ar fi disputat între liderul PSD, Marcel Ciolacu, şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, aflat îl spatele acestuia la un procent de 10%, potrivit News.ro.
Astfel, potrivit CIRA, pe prima poziţie se află preşedintele PSD Marcel Ciolacu, cu 29% din opţiuni, iar Nicolae Ciucă, pe poaziţia a doua, cu 19%.
La diferenţă mult mai mică de locul II, de doar două procente, George Simion, liderul AUR, ocupă locul al treilea, cu 17% din intenţiile de vot ale românilor.
El este urmat de Elena Lasconi, candidata USR, care se poziţionează pe locul al patrulea, cu 16% intenţii de vot, în timp ce fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană, care candidează independent, ocupă locul cinci, cu 9%. Pe poziţia a şase ar fi fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, tot idependent, cu 5%.
Liderul UDMR Kelemen Hunor, Ludovic Orban de la Forţa Dreptei şi candidatul independent Călin Georgescu ocupă aceeaşi poziţie, cu câte un procent din intenţiile de vot.
Aşadar, clasamentul ar fi următorul:
1. Marcel Ciolacu – 29%
2. Nicolae Ciucă – 19%
3. George Simion – 17%
4. Elena Lasconi – 16%
5. Mircea Geoană – 9%
6. Cristian Diaconescu - 5%
7. Kelemen Hunor, Ludovic Orban şi Călin Georgescu – 1%.
Potrivit sondajului realizat de CIRA, 70% dintre respondenţi au declarat că în mod sigur vor merge la vot. Sondajul a fost realizat în perioada 1-6 noiembrie 2024, pe un eşantion de 1.150 de subiecţi, prin metoda face-to-face. Eşantionul acestui sondaj este reprezentativ pentru populaţia adultă a României, de 18 ani şi peste.
Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/-3%. S-au realizat ponderări pe criterii precum: nivelul de educaţie.
Sondaje anterioare
Un sondaj realizat tot de CIRA, dar la comanda PNL, dar în luna septembrie indica următorul clasament: Marcel Ciolacu - 25% , Nicolae Ciucă - 16%, Mircea Geoană - 14%, George Simion şi Elena Lasconi - 13%.
De asemenea, joi, 7 noiembrie, un sondaj CURS îl plasa tot pe Ciolacu pe poziţia întâi în topul intenţiilor de vot, cu 28%, pe locul al doilea aflându-se, la egalitate, Ciucă şi Simion, cu 17%, urmaţi de Elena Lasconi - 11% şi de Mircea Geoană - 9%.
Un sondaj Verifield prezentat vineri de USR îl plasa pe Marcel Ciolacu pe locul 1, cu 25,9% din intenţiiile de vot, urmat de George Simion - 21,2%, Elena Lasconi - 15,7%, Mircea Geoană - 13,2%, Nicolae Ciucă - 8,5%.