Preşedintele s-a interesat de contractele de energie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul economiei, liberalul Varujan Vosganian, a declarat, ieri, că preşedintele Traian Băsescu i-a cerut o situaţie la zi a contractelor încheiate de minister cu furnizorii de energie.

Ministrul economiei, liberalul Varujan Vosganian, a declarat, ieri, că preşedintele Traian Băsescu i-a cerut o situaţie la zi a contractelor încheiate de minister cu furnizorii de energie. Vosganian a relatat, la audierea în faţa comisiei privind suspendarea şefului statului, că Băsescu l-a sunat luni, în jurul prânzului, şi i-a solicitat, pe un ton oficial, un raport actualizat pe marginea contractelor din piaţa directă de energie. Ministrul economiei a precizat că a trimis a doua zi la Cotroceni documentele solicitate. El a catalogat drept firesc gestul lui Traian Băsescu şi a adăugat că nu avea motive pentru a cere detalii suplimentare din partea şefului statului.

Şereş, interceptat cât a fost membru CSAT

Fostul ministru al economiei Codruţ Şereş a declarat, ieri, în faţa comisiei privind suspendarea preşedintelui, că telefoanele i-au fost ascultate în perioada 2005-2006, cât a fost membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Şereş a precizat că a fost informat că nu SRI a fost autoritatea care a efectuat interceptările, însă nu i s-a spus în sarcina cărui serviciu special a căzut această misiune. Potrivit reprezentatului PC, deşi era membru al CSAT în acea perioadă, serviciile nu l-au avertizat, aşa cum prevedeau legile privind protecţia informativă, că este supravegheat pentru că intră în contact cu persoane periculoase pentru securitatea naţională. (B.C.)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite