PNL şi USR au sesizat CCR pe legea privind combaterea spălării banilor. Ce argumente au

Raluca Turcan şi Ludovic Orban. FOTO Mediafax

PNL şi USR depus la Curtea Constituţională sesizarea privind proiectul de lege referitor la combaterea spălării banilor. Prin această lege, activitatea organizaţiile neguvernamentale ar urma să fie îngreunată.

   Liberalii şi aleşii USR au depus la CCR iniţiativa legislativă privind combaterea spălării banilor, proiect care prevede că organizaţiile neguvernamentale vor trebui să raporteze toţi beneficiarii finali. 

Juriştii PNL şi USR au adus argumente care privesc motive extrinseci de neconstituţionalitate, cum ar fi faptul că procedura de vot a fost una problematică, dar şi motive intrinseci, cum ar fi tratamentul diferenţiat între organizaţii. 

Redăm textul sesizării depus de Opoziţie: 

• Motiv extrinsec de neconstituţionalitate

Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art.127  din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la procedura de vot asupra legilor, ca urmare a repetării votului deschis electronic, fără motive temeinice, asupra Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care nu a întrunit majoritatea absolută din numărul deputaţilor necesară din punct de vedere constituţional pentru adoptarea unei legi organice, nefiind astfel respectat principiul securităţii juridice derivat din dispoziţiile art.1 alin.(3) din Constituţia României.

          În conformitate cu dispoziţiile art.1 alin.(3) din legea fundamentală „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”

          Statul de drept are ca fundament respectarea legii în accepţiunea sa cea mai largă. Includem în această categorie şi normele infraconstituţionale, cum sunt Regulamentele de organizare şi funcţionare ale celor două camere parlamentare. În opinia semnatarilor sesizării de neconstituţionalitate, unele dintre cele mai importante norme ale Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt normele care reglementează procedura de vot în privinţa adoptării actelor normative. Conform articolelor 123-131 din Regulamentul Camerei Deputaţilor există mai multe modalităţi (proceduri) de vot, prima distincţie, largo sensu, fiind referitoare la votul deschis şi cel secret.

          Stricto sensu, în cadrul procedurii de vot deschis este precizată procedura votului electronic [art. 123 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor], procedura de vot prin ridicare de mână [art. 123 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor] sau procedura de vot nominal [art. 125 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor].

          În materia exprimării votului pentru adoptarea actelor normative regula este aplicarea procedurii votului deschis electronic. În situaţia în care procedura (modalitatea) de vot deschis electronic nu funcţionează, preşedintele de şedinţă din oficiu, după consultarea celor doi secretari, sau la solicitarea unui lider de grup, supune aprobării Camerei Deputaţilor decizia reluării votului asupra unei legi prin aplicarea unei alte proceduri (modalităţi) de vot deschis, respectiv procedura de vot prin ridicarea mâinii sau procedura de vot prin apel nominal. Această normă este prevăzută de art.127 din Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru situaţia excepţională în care sistemul electronic vot nu mai poate fi utilizat în vederea continuării procedurii de adoptare a legilor aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Prin urmare, reluarea votului asupra unei legi prin aceeaşi procedură (modalitate) de vot deschis în sistem electronic este neregulamentară şi pe cale de consecinţă neconstituţională pentru că ea contravine scopului pentru care a fost instituită norma de excepţie, aceea de a oferi legiuitorului posibilitatea de a continua procesul de adoptare a legilor printr-o procedură (modalitate) alternativă în situaţia în care sistemul de vot electronic este în incapacitate de funcţionare. Reluarea votului prin aceeaşi procedură de vot deschis electronic demonstrează că sistemul este funcţional, iar prin interpretare logică deducem că primul vot este exprimat în condiţii regulamentare, reluarea acestuia neputând fi motivată prin faptul că sistemul electronic de vot nu a funcţionat.

          În raport cu demonstraţia de mai sus expunem procedura neregulamentară aplicată în cadrul şedinţei de vot final a Camerei Deputaţilor din data de  24 octombrie a.c. când, exprimându-şi voinţa asupra Proiectului de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x nr.483/2018), care face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor nu a adoptat actul normativ, acesta neîntrunind numărul necesar de voturi  pentru o lege organică (au fost înregistrate 163 de voturi pentru adoptarea actului normativ, necesarul fiind de 165 voturi pentru îndeplinirea majorităţii calificate necesare adoptării unei legi organice).

          Contestaţia liderului Grupului Parlamentar PSD, domnul deputat Vasile Suciu, privind faptul că doi deputaţi, membri ai Grupului Parlamentar PSD, şi-ar fi exprimat votul însă acesta nu a fost înregistrat de sistemul de vot electronic ar fi trebuit să determine preşedintele de şedinţă să aplice o altă procedură (modalitate) de vot, conform dispoziţiilor art.127 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În contra dispoziţiilor regulamentare preşedintele de şedinţă a reluat votul asupra Proiectului de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x nr.483/2018) prin aceeaşi procedură (modalitate) de vot deschis electronic, legea întrunind, după reluarea procedurii, 170 voturi pentru adoptarea sa, fiind înregistrate, la ora 12. 47, şi voturile celor doi deputaţi despre care liderul Grupului Parlamentar PSD afirmase că în cazul primului vot, exprimat la ora 12.33 (conform înregistrării video a şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.video?sursa=1&idl=1), opţiunea acestora nu a fost înregistrată. Prin interpretare logică, deducem că sistemul electronic de vot a funcţionat şi în cazul primului vot asupra Proiectului de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x nr.483/2018), exprimat la ora 12.33, cât şi în cazul celui de-al doilea vot asupra proiectului de lege la care ne-am referit anterior, exprimat la ora 12.47, singura diferenţă fiind că în cazul votului exprimat la ora 12.32 cei doi deputaţi (dl. deputat Alexandru Rotaru şi dl. deputat Marcel Ciolacu) nu şi-au exprimat votul prin apăsarea uneia dintre tastele aparatului de vot ( „prezent”, „pentru”, „contra” sau „abţinere”).

          Încălcarea dispoziţiilor art.127 din Regulamentul Camerei Deputaţilor determină şi încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(3) din Constituţia României, deoarece reluarea votului în mod arbitrar, fără existenţa unei situaţii excepţionale, prin aceeaşi procedură (modalitate) de vot anulează voinţa exprimată prin vot a membrilor Camerei Deputaţilor, transformând excepţia în regulă, ceea ce afectează, evident, principiul securităţii juridice a sistemului legislativ, deoarece normele juridice necesită predictibilitate şi trebuie aplicate conform scopului pentru care au fost adoptate, cu atât mai mult cu cât în discuţie sunt norme referitoare la adoptarea unui act normativ.

          Pe cale de consecinţă, pentru încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(3) din Constituţia României determinată de încălcarea art.127 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă rugăm să constataţi că Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x nr.483/2018) este neconstituţională în ansamblul său.

III. Motive intrinseci de neconstituţionalitate

III.1 Dispoziţiile art. 4 alin. (2) pct. 4 şi art.5 alin.(1) lit.i) din legea supusă controlului de constituţionalitate sunt neconstituţionale deoarece încalcă dispoziţiile art.288 din TFUE (Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene), referitor la scopul urmărit prin adoptarea Directivei nr. 2015/849, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. art. 148 alin. (2) din Constituţia României

          În cadrul procedurii legislative interne de transpunere a Directivei nr. 2015/849 legiuitorul naţional a ignorat faptul că Directiva instituie un cadru legal mai favorabil asociaţiilor şi fundaţiilor faţă de dispoziţiile legale în vigoare, în dreptul naţional, la data transpunerii. În acest sens, scopul urmărit de legiuitorul european (Consiliul şi Parlamentul Uniunii Europene) a fost acela de a institui obligaţia de raportare a tranzacţiilor suspecte de spălare a banilor cât şi raportarea beneficiarilor reali ai operaţiunilor supuse normelor de combatere a spălării banilor numai de către persoanele juridice neguvernamentale, fără scop patrimonial, care se constituie în legătură directă cu instituţia fiduciei [art. 2 alin. (1) pct. 3 lit. b) şi lit. c) şi art. 3 pct. 6 din Directivă].

          Prevederile legii cu privire la obligaţia asociaţiilor şi fundaţiilor de a raporta beneficiarii reali ai serviciilor pe care le oferă, şi anume art. 4 alin. (2) pct. 4 şi art.5 alin.(1) lit.i), vin în  contradicţie cu art. 148 alin. (2) din Constituţie: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

          În expunerea de motive a Directivei 2015/849 se menţionează faptul că: „este necesar să se identifice orice persoană fizică ce îşi exercită dreptul de proprietate sau de control asupra unei entităţi juridice” al tuturor subiecţilor de drept prevăzuţi de prezenta directiva şi nu beneficiarii finali.(paragraful 12)

          Scopul prezentei directive, prezentat în preambul, este: „identificarea şi verificarea beneficiarilor reali ar trebui extinsă, acolo unde este cazul, la entităţile juridice care deţin alte entităţi juridice, iar entităţile obligate ar trebui să identifice persoana fizică (persoanele fizice) care exercită în ultimă în stanţă, prin dreptul său (lor) de proprietate sau prin alte mijloace, controlul asupra entităţii juridice care este client. Controlul prin alte mijloace poate include, printre altele, criteriile de control utilizate în scopul pregătirii situaţiilor financiare consolidate, cum ar fi prin intermediul acordului acţionarilor, exercitarea unei în fluenţe dominante sau competenţa de a numi conducerea de rang superior. Pot exista cazuri în care nu poate fi identificată nicio persoană fizică ce deţine, în ultimă în stanţă, o entitate juridică sau exercită controlul asupra acesteia. în astfel de cazuri excepţionale, entităţile obligate, după ce au epuizat toate celelalte mijloace de identificare şi cu condiţia să nu existe motive de suspiciune, pot considera conducerea de rang superior ca fiind beneficiarul real”. (paragraful 13)

          Acesta a fost scopul urmărit prin nomele art.2 alin.(1) pct.3 lit. b) şi lit. c) şi art.3 pct.6 din Directiva nr. 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei.

          În acest sens, legiuitorul naţional din Franţa, Suedia, Austria, Croaţia, Danemarca, Germania, Finlanda, Ungaria, Polonia, membre ale Uniunii Europene, a procedat la transpunerea normelor antecitate în sensul scopului precizat mai sus urmărit de legiuitorul european (Consiliul şi Parlamentul Uniunii Europene), după cum urmează:

1.       Franţa. În legislaţia franceză, declararea beneficiarilor efectivi în RBE (Registrul beneficiarilor efectivi) se aplică doar entităţilor juridice care sunt obligate, conform legii, să se înregistreze în Registrul comerţului al societăţilor, ceea ce acoperă categorii largi de persoane juridice, cum ar fi societăţile comerciale, societăţile civile (ex. Societatea civilă a avocaţilor), societăţile cooperative sau alte structuri de interes economic. Beneficiarii efectivi sunt doar persoanele fizice care:

a) deţin direct sau în direct mai mult de 25% din capital/active,

b) care beneficiază de drepturi de vot în cadrul entităţii juridice

şi/sau c) care exercită prin alte orice mijloace un control asupra organelor financiare ori de conducere. în ceea ce priveşte asociaţiile ori fundaţiile, singurele excepţii sunt acelea care au emis obligaţii, rambursabile ori nu, adică titluri asociative nominale care pot conferi drepturi de creanţă 2 sau ale căror activităţi definitorii sunt operaţiunile de schimb valutar. Chiar şi în această situaţie, există un singur beneficiar efectiv de declarat, anume reprezentantul legal al organizaţiei.

2.       Suedia. Deşi fundaţiile sunt enumerate printre persoanele juridice obligate de a raporta, înregistrarea este limitată la persoanele care exercită controlul asupra entităţii la beneficiarul sau cercul de beneficiari cu condiţia ca aceştia să fi fost identificaţi şi declaraţi ca recipienţi unici ai activităţilor fundaţiei încă din momentul constituirii ei. În ceea ce priveşte asociaţiile non-profit, acestea sunt scutite de obligaţia de raportare.

3.       Austria. Folosind înţelesul adecvat al termenului de "beneficial owner", prin '*Wirtschaftliche Eigentümer", adică "proprietar economic", legislaţia austriacă exclude beneficiarii asociaţiilor şi fundaţiilor, păstrând în obligaţia de raportare membrii organelor de conducere sau persoanele care exercită un control asupra resurselor financiare ale acestora.

4.       Croaţia. Similar Austriei, în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor, dacă existenţa unor beneficiari direcţi, în sensul juridic de proprietari economici care deţin mai mult de 25% din capitalul ori acţiunile acelei entităţi juridice, nu este clară, obligaţia de raportare va cădea asupra membrilor organelor de reprezentare ori de conducere. Dată fiind cerinţa precizării, la înregistrarea identităţii, a conţinutului valorii interesului economic deţinut de persoana vizată pentru înregistrare, este evidentă imposibilitatea aplicării măsurii la beneficiarii sociali ai asociaţiilor ori fundaţiilor.

5.       Danemarca. Asociaţiile care nu desfăşoară activităţi economice nu sunt vizate de legislaţia de transpunere a Directivei  2015/849. Beneficiarul este doar persoana care deţine mai mult de 25% din capitalul ori drepturile de vot ale companiei ori care exercită un control asupra activităţilor ei,

6.       Germania. Legislaţia germană precizează că, în cazurile în care nu a fost desemnat în mod expres unul sau mai mulţi beneficiari economici, astfel încât natura şi cuantumul beneficiului economic să poată fi precizate la înregistrare, asociaţiile şi fundaţiile vor raporta doar datele de identitate ale membrilor organelor de conducere.

7.       Finlanda. Asociaţiile, cultele religioase şi fundaţiile sunt obligate să înregistreze doar membrii organelor de conducere de reprezentare.

8.       Ungaria. în cazul fundaţiilor, persoanele care intră în categoria beneficiarilor sunt persoanele care deţin 25% sau mai mult din fondul alocat, persoanele care reprezintă sau controlează mai mult de 25% din fond. Dacă beneficiarii nu au fost identificaţi, se menţionează doar categoria de persoane în al căror interes funcţionează fundaţia. Asociaţiile nu sunt vizate de actele normative de transpunere a Directive 2015/849.

9.       Polonia. în determinarea beneficiarului, legislaţia poloneză solicită luarea în considerarea a următoarelor aspecte: participarea persoanei fizice cu mai mult de 20% din acţiuni şi voturi, ocuparea unei funcţii de management financiar operaţional în cadrul entităţii, îndeplinirea criteriilor de control conform reglementărilor legale, jar în lipsa situaţiilor de mai sus, ocuparea poziţiei de director, preşedinte ori reprezentant legal al persoanei juridice respective.

          Reiterăm că, în opinia noastră, scopul urmărit de legiuitorul european (Consiliul şi Parlamentul Uniunii Europene) a fost acela de a institui obligaţia de raportare a tranzacţiilor suspecte de spălare a banilor cât şi raportarea beneficiarilor reali ai operaţiunilor supuse normelor de combatere a spălării banilor numai de către persoanele juridice neguvernamentale, fără scop patrimonial, care se constituie în legătură directă cu instituţia fiduciei. În dreptul pozitiv al României, instituţia fiduciei este reglementată stricto sensu în Codul Civil, titlul IV (art.773- art.791) din Cartea a-III-a Despre bunuri.

          Din analiza dispoziţiilor art.773 – art.791 din Codul Civil referitoare la fiducie, deducem că în România nu este posibilă constituirea unei persoane juridice neguvernamentale, fără scop patrimonial, care să realizeze scopul fiduciei, ci doar încheierea unui contract de fiducie în condiţiile specificate de normele civile precitate. De aceea considerăm soluţia aleasă de Parlamentul României ca fiind excesivă şi în contradicţie cu Directiva 2015/849 din perspectiva art.1 alin.(5) fiind suficientă reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art.4 alin.(2) lit. b) din legea supusă criticii de neconstituţionalitate.

          Faţă de cele arătate mai sus, vă rugăm să constataţi că dispoziţiile art.4 alin.(2) pct.4 şi art.5 alin.(1) lit. i) sunt neconstituţionale deoarece încalcă dispoziţiile art. 1 alin.(5) şi ale art.148 alin. (2) din Constituţia României.

III.2. Dispoziţiile art. art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), art. 53 pct. 17 din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative încalcă dispoziţiile ART. 26 DIN CONSTITUŢIE

Potrivit art. 26 din Constituţie, referitor la viaţa intimă, familială şi privată, „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată”, iar „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.

Întrucât Constituţia nu defineşte noţiunea de viaţă intimă, familială şi privată, aceasta a fost clarificată pe cale jurisprudenţială de către Curtea Constituţională, în principal prin raportare la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. Amintim, în acest sens, următoarele aspecte reţinute de Curte:

• În Decizia nr. 239/2005, instanţa de contencios constituţional a reţinut că „în jurisprundenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Niemietz c. Germaniei, 1992) s-a decis că protecţia vieţii private nu acoperă doar sfera intimă a relaţiilor personale, ci şi „dreptul individului de a lega şi dezvolta relaţii cu semenii săi”, deoarece „ar fi prea restrictivă limitarea noţiunii de viaţă private la un cerc interior în care individual îşi trăieşte viaţa personală aşa cum crede de cuviinţă”. Prin urmare, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene, elementul definitoriu al dreptului la viaţă intima, familială şi privată se referă la sfera relaţiilor interumane.”

•  În Decizia nr. 80/2014, Curtea a statuat că „libertatea, ca principiu fundamental al statului de drept, este temelia tuturor principiilor morale şi presupune elaborarea unor asemenea norme de drept care să garanteze tuturor persoanelor să se manifeste potrivit propriilor opţiuni în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivităţii. O atare concepţie decurge din latura active a liberei dezvoltări a personalităţii umane, fiind expresia libertăţii de acţiune a persoanei fizice. Totuşi, libertatea de acţiune a acesteia în privinţa vieţii sale intime, familiale şi private nu poate fi şi nu este una absolută, ea trebuie să se integreze şi să respecte valorile societăţii, ale colectivităţii; de aceea, persoana fizică nu poate folosi abuziv şi antisocial dreptul său de a dispune de ea însăşi, ceea ce justifică stabilirea anumitor limite în privinţa acestui drept, printre care şi bunele moravuri”.

• Prin Decizia nr. 1429/2010, Curtea a stabilit că informaţiile privind sănătatea persoanei intră în noţiunea de viaţă privată, intrând sub incidenţa protecţiei conferite de art. 26 din Constituţie, precum şi a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. În acest context, a fost amintită Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în caza Z. c Finlandei (25 februarie 1997), în care s-a arătat că „protecţia datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanţă fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie aşa cum este acesta garantat de art. 8 din Convenţie. (…) În lipsa unei asemenea protecţii, persoanele care necesită îngrijire medical nu ar mai fi dispuse să furnizeze informaţii cu caracter personal şi intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferă sau să consulte un medic, ceea ce ar fi de natură să le pună viaţa în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. (…) De aceea, legislaţia internă a statelor trebuie să cuprindă garanţii adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sănătatea persoanei, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 parag. 1 din Convenţie”.

            De asemenea, amintim următoarele considerente reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 4 decembrie 2008, în cauza S şi Marper c. Marii Britanii:

„66. Curtea reaminteşte că noţiunea de „viaţă privată” este o noţiune vastă, care nu poate fi definită în mod exhaustiv. Ea cuprinde integritatea fizică şi psihologică a persoanei. Prin urmare, pot fi incluse multiple aspecte ale identităţii fizice şi sociale ale unui individ. Elemente cum ar fi, spre exemplu, identificarea sexului, numele, orientarea sexuală şi viaţa sexuală intră în sfera personală protejată de articolul 8. În afară de nume, viaţa privată şi de familie poate include şi alte mijloace de identificare personală şi de apartenenţă la o familie. Informaţiile referitoare la sănătatea unei persoane constituie un element important al vieţii sale private. Curtea mai consideră că identitatea etnică a unui individ de asemenea trebuie să fie considerată ca un element important al vieţii sale private (a se vedea, în special, articolul 6 din Convenţia cu privire la protecţia datelor, citată la alineatul 41 de mai sus, care include datele cu caracter personal privind originea rasială, împreună cu alte informaţii individuale sensibile, printre categoriile particulare de date care nu pot fi stocate decât prin intermediul garanţiilor corespunzătoare). Articolul 8 mai protejează dreptul la dezvoltare personală şi cel de a stabili şi a dezvolta relaţii cu semenii şi cu lumea exterioară. Noţiunea de viaţă privată conţine şi elemente care se referă la dreptul la imagine.

67. Simpla păstrare a datelor cu privire la viaţa personală a unui individ constituie o ingerinţă în sensul articolului 8. Puţin contează dacă informaţiile memorate vor fi sau nu utilizate ulterior. Totodată, pentru a determina dacă informaţiile cu caracter personal păstrate de o autoritate implică vreunul dintre aspectele vieţii private menţionate mai sus, Curtea va examina minuţios contextul specific în care au fost colectate şi stocate aceste informaţii, natura datelor înregistrate, modalitatea în care ele sunt utilizate şi prelucrate şi rezultatele care pot fi obţinute.”

 Prin urmare, legislaţia trebuie să conţină garanţii care să asigure respectarea dreptului la viaţă privată, orice ingerinţă a autorităţilor publice trebuind să respecte principiul necesităţii şi proporţionalităţii.

Raportat la cauza de faţă, apreciem că Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018) conţine o serie de prevederi care încalcă dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, consacrat în art. 26 din Constituţie, respectiv art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. În concret, ne referim la prevederile  art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), art. 53 pct. 17 având următorul cuprins:

„Art.4.- (2) Noţiunea de beneficiar real include cel puţin:

[…]

c) în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor, cu exceptia organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, membre ale Consiliului Minoritatilor Nationale:

1. membrii în consiliul director pentru asociaţii;

2. fondatorii şi membrii în consiliul director pentru fundaţii;

3. persoanele cu funcţii executive împuternicite de consiliul director al asociaţiei sau fundaţiei, în temeiul art.26 şi, respectiv, art.29 alin.(7) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

4. persoanele fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociaţia sau fundaţia a fost înfiinţată sau funcţionează;

5. oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă, prin orice mijloace, asupra asociaţiei sau fundaţiei;

Art.5.- (1) Intră sub incidenţa prezentei legi următoarele entităţi raportoare:

[…]

i) fundaţiile şi asociaţiile, cu exceptia organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, membre ale Consiliului Minoritatilor Nationale, federaţiile, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial;

[…]

 „Art. 53

[…]

17. După articolul 34³ se introduc două noi articole, articolele 34⁴ şi 34⁵ , cu următorul cuprins:

„Art. 34⁴ . – (1) Anual sau ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare a beneficiarului real, asociaţia sau fundaţia are obligaţia de a comunica Ministerului Justiţiei, datele de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenţei privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor.

(2) În acest scop, consiliul director al asociaţiei sau fundaţiei împuterniceşte o persoana fizică pentru a comunica, printr-o declaraţie pe propria răspundere, încheiată în formă autentică, datele de identificare ale beneficiarului real.

 (3) Declaraţia anuală prevăzută la alin. (1) se comunică Ministerului Justiţiei până la data de 15 ianuarie.

(4) Dacă intervine o modificare privind datele de identificare a beneficiarului real, declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune în 30 zile de la data la care aceasta a intervenit.

 Art. 34⁵ . – (1) Nerespectarea de către o asociaţie sau fundaţie a obligaţiei prevăzute de art. 34⁴ constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 2.500 lei.

(2) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) se face de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prin agenţi constatatori proprii.

(3) Contravenientul are obligaţia ca în termen de 30 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei prevăzută la alin. (1) să comunice datele de identificare ale beneficiarului real.

(4) În procesul-verbal de constatare a contravenţiei se înscrie o menţiune privind obligaţia prevăzută de alin. (3).

(5) Procesul-verbal se comunică contravenientei, precum şi Ministerului Justiţiei în vederea înregistrării în evidenţa privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor.

(6) Necomunicarea de către o asociaţie sau fundaţie a datelor de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenţei privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor, dacă aceasta a fost anterior sancţionată pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 34⁴ , constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei.

(7) Contravenientul sancţionat potrivit alin. (6) are obligaţia ca în termen de 30 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei prevăzută la alin. (6) să comunice datele de identificare ale beneficiarului real.

(8) În procesul-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute la alin. (6) se înscrie o menţiune privind obligaţia prevăzută de alin. (7), cât şi sancţiunea aplicabilă în cazul necomunicării datelor de identificare ale beneficiarului real, în termen de 30 zile de la momentul comunicării acestuia, respectiv dizolvarea asociaţiei sau fundaţiei potrivit art. 56 alin. (11 ) sau, după caz, art. 59. Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

(9) Contravenţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul 62 juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”

          Reiterăm următoarele aspecte: asociaţiile şi fundaţiile nu fac obiectul Directivei (UE) 2015/849, neregăsindu-se printre „entităţile obligate”, enumerate limitativ la art. 2 din actul normativ European; includerea în definiţia „beneficiarului real” a „persoanelor fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociaţia sau fundaţia a fost înfiinţată sau funcţionează” excedează textului Directivei şi introduce în sarcina asociaţiilor şi fundaţiilor obligaţia de a raporta inclusiv beneficiarul final al activităţii desfăşurate, precum persoanele fizice care beneficiază de asistenţă, consiliere, ajutor, activităţi socio-medicale, educaţionale sau culturale, inclusiv copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi ş.a.. De asemenea, prin includerea asociaţiilor şi fundaţiilor în rândul „entităţilor raportoare”, acestea vor fi supuse la aceleaşi obligaţii de raportare precum instituţiile de credit, instituţiile financiare, furnizorii de servicii de jocuri de noroc etc.

În privinţa conţinutului obligaţiilor de raportare ale organizaţiilor non-guvernamentale, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) şi Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) au reţinut în Opinia comună nr. 914 / 2017 referitoare la Proiectul de Lege nr. 140/2017 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, următoarele aspecte, aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă:

 „În plus, întregul proces de raportare trebuie să asigure respectarea drepturilor membrilor, fondatorilor, donatorilor, beneficiarilor şi personalului, precum şi a dreptului asociaţiilor de a proteja datele confidenţiale legitime în afaceri. Obligaţiile de raportare trebuie să fie temperate prin alte obligaţii, raportate la dreptul la securitate al beneficiarilor, precum şi la respectarea dreptului acestora la viaţă privată şi păstrarea datelor confidenţiale; orice ingerinţă în dreptul la respectarea vieţii private şi confidenţialităţii trebuie să fie în corespundere cu principiile necesităţii şi proporţionalităţii. (…) În conformitate cu Avizul Explicativ la Principiile Fundamentale, ”[…] cerinţele de raportare trebuie să fie echilibrate prin existenţa altor obligaţii privitoare la respectarea vieţii private şi a confidenţialităţii. În particular, se va respecta cererea donatorului de a rămâne anonim. Totuşi, respectul pentru dreptul la viaţa privată şi confidenţialitate nu este nelimitat. În cazuri excepţionale, interesele generale pot servi ca justificare pentru accesul autorităţilor la informaţii ce ţin de viaţa privată şi la date confidenţiale, de exemplu pentru a combate transferurile de mijloace băneşti pe pieţele negre. În cazul oricărei excepţii de la principiul confidenţialităţii în afaceri sau de la respectarea dreptului la viaţa privată şi păstrarea confidenţialităţii donatorilor, beneficiarilor şi personalului, se va aplica principiul necesităţii şi proporţionalităţii.”

Modalitatea prin care aceste datele cu caracter personal trebuie colectate de către asociaţii şi fundaţii, precum şi modalitatea în care autorităţile statului vor prelucra aceste date, nu sunt reglementate de lege generând încălcarea art. 26 coroborat cu Art. 1(5) din Constituţie. Or, Curtea Constituţională consacră în  decizia nr.498/2018 faptul că : « Trimiterea la acte administrative, cu o forţă juridică inferioară legii, într-un domeniu critic pentru securitatea naţională, cu impact asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5) referitoare la principiul legalităţii. O dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. De asemenea, norma trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi. » (paragraful 75). » De altfel, tot prin decizia nr.498/2018 Curtea menţionează că : « Nu este îndeajuns ca protejarea datelor medicale să fie realizată printr-o legislaţie infralegală, Curtea, în numeroase cazuri, avertizând că actele de reglementare secundară, exempli gratia, hotărâri ale Guvernului, sunt oricum caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate. Se observă că garanţii pentru asigurarea dreptului constituţional prevăzut de art. 26 sunt cuprinse într-o hotărâre a Guvernului, însă o asemenea manieră de reglementare este total neadecvată, fragilizând, în mod nepermis, protecţia constituţională a vieţii intime, familiale şi private. Practic, autoritatea administrativă poate oricând modifica standardele de garanţii asociate acestui drept, prin emiterea unor acte administrative normative, cetăţeanul/pacientul fiind astfel la bunul plac al autorităţii administrative. Or, o protecţie adecvată a acestui drept este cea stabilită printr-o lege. » În  cazul legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, nu există un cadru legal care să stabilească, în mod clar şi previzibil, modalitatea protejării informaţiilor cu caracter personal, modalitatea prin care asociaţiile şi fundaţiile trebuie să declare beneficiarul real şi ce informaţii trebuie ca acestea să furnizeze despre persoanele pe care le ajută pentru a fi în legalitate în relaţia cu autorităţile statului. În  acelaşi sens, nu există garanţii suficiente dispuse prin legea pentru combaterea şi prevenirea spălării banilor şi finanţării terorismului în  ceea ce priveşte modalitatea de stocare şi păstrare a acestor informaţii, fapt ce intră în  contradicţie cu Regulamentul UE 679/2016. În art.9 din Regulamentul menţionat se precizează faptul că : ”se interzice prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenenţa la sindicate şi prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viaţa sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice.”

          În acelaşi context normativ, arătăm că art. 4 alin.(2) pct.4 din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative încalcă dispoziţiile art.8 din REGULAMENTUL Uniunii Europene nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) deoarece, în mod nelegal,  sunt incluse pentru prelucrare datele cu caracter personal ale copiilor deşi există o obligaţie legală de excludere stipulată de art.8 din Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) care dispune:

          În preambul, la paragraful (38), se arată „Copiii au nevoie de o protecţie specifică a datelor lor cu caracter personal, întrucât pot fi mai puţin conştienţi de riscurile, consecinţele, garanţiile în cauză şi drepturile lor în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. Această protecţie specifică ar trebui să se aplice în special utilizării datelor cu caracter personal ale copiilor în scopuri de marketing sau pentru crearea de profiluri de personalitate sau de utilizator şi la colectarea datelor cu caracter personal privind copiii în momentul utilizării serviciilor oferite direct copiilor. Consimţământul titularului răspunderii părinteşti nu ar trebui să fie necesar în contextul serviciilor de prevenire sau consiliere oferite direct copiilor”, iar la art.8 din Regulament se arată: „condiţii aplicabile în  ceea ce priveşte consimţământul copiilor în  legătură cu serviciile societăţii informaţionale:

(1) în cazul în  care se aplica articolul 6 alineatul (1) litera (a), în  ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în  mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legala daca copilul are cel puţin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă şi în  măsura în  care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului. Statele membre pot prevedea prin lege o vârstă inferioară în  aceste scopuri, cu condiţia ca acea vârsta inferioară să nu fie mai mica de 13 ani.

(2) Operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri ca titularul răspunderii părinteşti a acordat sau a autorizat consimţământul, ţinând seama de tehnologiile disponibile.

(3) Alineatul (1) nu afectează dreptul general al contractelor aplicabil în  statele membre, cum ar fi normele privind valabilitatea, încheierea sau efectele unui contract în  legătură cu un copil.”

          În conformitate cu dispoziţiile art.288 alin.(2) din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, Regulamentele sunt acte legislative direct aplicabile în dreptul naţional, de la data intrării în vigoare a acesteia. Regulamentul Uniunii Europene nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) a intrat în vigoare la data de 25 mai 2018, pe cale de consecinţă legiuitorul avea obligaţia, la data adoptării legii criticate, să prevadă în mod expres exceptarea de la operaţiunea de prelucrare a datelor personale ale copiilor, în special datele medicale ale acestora care fac obiectul serviciilor informaţionale aplicate direct acestei categorii de persoane cu caracter vulnerabil. Observăm că normele art.4 alin.(1), art.4 alin.(2) pct.4 şi ale art.18 din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative au caracter imperativ fiind de strictă interpretare consecinţa fiind aplicarea acestora în privinţa tuturor persoanelor fizice, fără a fi exceptată de la prelucrare sau de la comunicarea  publică acea categorie ocrotită, sub aspectul drepturilor fundamentale, de dispoziţiile art.8 din Regulamentul antecitat.

          Aşadar, prin art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), respectiv art. 53 pct. 17 din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018) se introduc o serie de obligaţii de raportare a unor date cu caracter personal, cu încălcarea dreptului la viaţă privată, consacrat la art. 26 din Constituţie.

III.3. Art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), art.53 pct. 17 şi art. 53 pct. 21 din  Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt neconstituţionale pentru că sunt adoptate cu ÎNCĂLCAREA ART. 40 ALIN. (1) DIN CONSTITUŢIE

Potrivit art. 40 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul la asociere, „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.”

În materia libertăţii de asociere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „dreptul consacrat prin art. 11 din Convenţie include şi dreptul de a constitui o asociaţia pentru a acţiona în mod colectiv într-un domeniu de interes reciproc (cauza Gorzelik şi alţii c. Poloniei, 2004).” S-a arătat, de asemenea, că „modul în care legislaţia naţională consfinţeşte această libertate şi aplicarea sa practică de către autorităţi arată starea democraţiei în statul în cauză. Curtea s-a referit în mod repetat la relaţia directă dintre democraţie, pluralism şi libertatea de asociere şi a stabilit principiul potrivit căruia doar motive întemeiate şi obligatorii pot justifica restricţii aduse libertăţii de asociere. Astfel de restricţii sunt toate subiectul unei supravegheri riguroase (cauza Refah Partisi <<The Welfare Party>> şi alţii c. Turciei, 2003)”.

În acelaşi sens, Comisia de la Veneţia şi ODIHR au reţinut, în Opinia comună nr. 914/ 2017, că „Statele trebuie să se abţină de la impunerea unor cerinţe administrative care ar avea ca rezultat împovărarea ONG-urilor şi trebuie întotdeauna să limiteze ingerinţele în dreptul la liberă asociere, respectând criteriile necesităţii şi proporţionalităţii”, iar „sancţiunile trebuie să fie proporţionale cu gravitatea încălcării comise, şi la dizolvarea unei asociaţii se va recurge doar ca măsură de ultimă instanţă în caz de încălcări extrem de grave ale obligaţiilor prevăzute în legislaţie. Restricţionările aplicate nu trebuie niciodată să rezulte în desfiinţarea dreptului la asociere, şi nici să afecteze însăşi esenţa acestui drept”.

Or, includerea asociaţiilor şi fundaţiilor în sfera de aplicare a Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative [art. 5 alin. (1) lit. i)] nu s-a bazat pe o analiză concretă a riscurilor, care să indice implicarea segmentului societăţii civile în activităţi de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului. După cum se arată în Opinia nr. 914/2017 precitată, şi „chiar în cazul când există semne că ar fi comise acte de spălarea banilor în cazul unor ONG-uri individuale, răspunsul corect la această situaţie este iniţierea cercetării penale împotriva acestor asociaţii în mod individualizat, şi nu impunerea unor norme juridice de caracter generalizator, care să afecteze funcţionarea altor numeroase organizaţii ce desfăşoară activităţi absolut legale.”

          De asemenea, semnalăm că potrivit art. 53 pct. 21 din Lege, „în cazul necomunicării datelor de identificare ale beneficiarului real în termenul prevăzut de art.34⁵ alin. (7), asociaţia se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea Ministerului Public sau a Oficiului National de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.”

          Apreciem că asimilarea asociaţiilor şi fundaţiilor unor entităţi precum instituţiile de credit, instituţiile financiare, furnizorii de servicii de jocuri de noroc etc., duce la impunerea unor cerinţe administrative disproporţionate. Spre exemplu, conform raportului anual 2017 Salvaţi Copiii, printr-un singur program « Şcoală după Şcoală, A Doua Şansa şi Grădiniţe estivale », prin care acesteia au dezvoltat programe de educaţie şi training privind drepturile copilului, au avut ca beneficiari reali 195.208 de copii. Nu exista o « nevoie socială imperioasă » şi rezonabilă prin care Salvaţi Copiii, după adoptarea legii în  cauza sa declare ca beneficiari reali 195.208 de copii şi nici suportul material şi logistic nu va permite acest lucru.

          Cerinţele administrative disproporţionate sunt generate, în principal de necesitatea alinierii la obligaţiile de raportare cuprinse în Capitolul III din Lege, precum şi la măsurile de cunoaştere a clientelei cuprinse la Capitolul IV din Lege, aplicabile indiferent de dimensiunea organizaţiilor sau de activitatea desfăşurată. În plus, sancţiunile aplicabile în caz de încălcare a obligaţiei de raportare sunt vădit disproporţionate, nerespectând standardele internaţionale în materie amintite anterior, conform cărora „restricţionările aplicate nu trebuie niciodată să rezulte în desfiinţarea dreptului la asociere, şi nici să afecteze însăşi esenţa acestui drept”.

Prin urmare, art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), art. 53 pct. 17 şi art. 53 pct. 21 din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018) contravin art. 40 alin. (1), care consacră dreptul la liberă asociere.

III.4. Dispoziţiile art.4 alin.(2) lit.c) şi ale art.5 alin.(1) lit.i) din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ  încalcă ART. 16 DIN CONSTITUŢIE

În conformitate cu dispoziţiile art.16 alin.(1) din Constituţia României „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. În raport cu norma constituţională antecitată, legiuitorul are obligaţia de a reglementa relaţiile sociale de asemenea manieră, încât orice privilegiu legal pe criterii etnice, de naţionalitate, rasă, gen sau religie să fie excluse.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, „principiul egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii în care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite” (a se vedea Decizia nr. 2/2017, Decizia nr. 117/2018 ş.a.), astfel că „situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional” (a se vedea Decizia nr. 573/2011, Decizia nr. 366/2014 ş.a.).

În acelaşi sens, Curtea a mai reţinut că „sintagma „fără privilegii şi fără discriminări” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau a alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/ categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat” (a se vedea Decizia nr. 387/2017).

          Raportat la cauza de faţă, apreciem că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) consacră un privilegiu, în sensul considerentelor Curţii Constituţionale precitate, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale, care sunt exceptate de la aplicarea legii.

          Instituirea unui cadru normativ mai favorabil, prin dispoziţiile art.4 alin.(2) lit.c) şi ale art.5 alin.(1) lit.i) din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ pentru cetăţenii români care sunt membri ai organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale cu privire la obligaţia de a raporta tranzacţiile suspecte de spălare de bani sau cu privire la beneficiarul real al tranzacţiilor efectuate de organizaţiile ale căror membri sunt aceştia constituie un tratament legal discriminatoriu în raport cu cetăţenii români care nu sunt membri ai acestor organizaţii, însă au calitatea de membri ai unor asociaţii sau fundaţii constituite pentru realizarea altui scop social (educativ, social, artistic, sportiv, etc.) decât cel de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale unei minorităţi naţionale. Nu există niciun argument juridic pentru care se instituie o excepţie de la regula raportării unei tranzacţii suspecte sau comunicării beneficiarului real, din perspectiva obiectului de reglementare al legii criticate, respectiv protejarea valorilor sociale de natură financiară faţă de acţiunea ilicită constând în spălarea banilor pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

          Organizaţiile minorităţilor naţionale sunt asociaţii şi fundaţii constituite în scopul protejării drepturilor şi libertăţilor legitime ale membrilor în vederea păstrării şi protejării identităţii etnice şi culturale ale acestora, asigurării diversităţii culturale alături de majoritatea etnică, pe teritoriul naţional. Niciunul dintre scopurile declarate la înfiinţarea asociaţiei sau fundaţiei nu justifică existenţa unei discriminări din perspectiva competenţei materiale a autorităţilor publice specializate în prevenirea şi combaterea spălării banilor în raport cu celelalte structuri juridice fără scop patrimonial care funcţionează pe teritoriul României şi care nu sunt incluse în excepţia criticată, prevăzute de art.4 alin.(2) lit.c) şi ale art.5 alin.(1) lit. i). Instituirea unui cadru legal, în conformitate cu dispoziţiile directivei, trebuie să vizeze toate structurile juridice cu scop nepatrimonial, fără privilegii şi fără discriminări.

          Or, în cauza de faţă, nu există un principiu obiectiv, pentru care organizaţiile cetăţenilor, aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale ar fi exceptate de la declararea beneficiarilor reali, în  timp ce asociaţiilor, din domeniul social, precum „Salvaţi Copiii”, „Salvamont”, etc. le-ar fi greu, dacă nu chiar imposibil, să declare toate persoanele care beneficiază de serviciile sale sau unor asociaţii ale aceloraşi minorităţi care nu sunt însă membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale.

          În contextul juridic expus mai sus învederăm că preambulul Directivei nr. 2015/849 prevede : «În conformitate cu articolul 21 din Cartă, care interzice orice discriminare pe baza oricărui motiv, statele membre trebuie să se asigure că prezenta directivă este pusă în aplicare, în ceea ce priveşte evaluările riscurilor în contextul precauţiei privind clientela, fără discriminări. »

          Prin urmare, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018), sunt neconstituţionale deoarece introduc un tratament juridic diferit unor categorii de persoane aflate în situaţii similare, contrar principiului egalităţii în faţa legii, consacrat la art. 16 din Constituţie.

III.5. Încălcarea dispoziţiilor art.36 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normativ cu consecinţa nerespectării art.1 alin.(5) din Constituţia României

          În cadrul procedurii legislative, Camera Deputaţilor a procedat la modificarea formei adoptată de Senatul României a dispoziţiilor art.4 alin.(2) lit. c) şi ale art.5 alin.(1) lit. i) din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ în sensul introducerii ca  excepţie de la noţiunea de beneficiar real cât şi de la noţiunea de entitate raportoare a unei tranzacţii suspecte de spălare a banilor, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Normele precitate, după completarea adoptată de Camera Deputaţilor au următorul conţinut:

• Art.4 alin.(2)
• „lit.c): în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor, cu excepţia organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale:
• membrii în consiliul director pentru asociaţii;
• fondatorii şi membrii în consiliul director pentru fundaţii;
• persoanele cu funcţii executive împuternicite de consiliul
• director al asociaţiei sau fundaţiei, în temeiul art. 26 şi, respectiv, art. 29  alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
• persoanele fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociaţia sau fundaţia a fost înfiinţată sau funcţionează;
• oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă, prin orice mijloace, asupra asociaţiei sau fundaţiei; ”.
• Art.5 alin.(1)
• „ lit.i). fundaţiile şi asociaţiile, cu excepţia organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale, federaţiile, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial; ”

          Dispoziţiile normative, în forma modificată în Camera Deputaţilor, sunt neclare, lipsite de fluenţă şi conţin pasaje echivoce, fiind imposibil de stabilit conduita legală căreia cetăţenii aparţinând organizaţiilor minorităţilor naţionale urmează să se conformeze, fiind de asemenea norme discriminatorii în raport cu cetăţenii români, membri ai altor structuri cu scop nepatrimonial, diferit de cel menţionat mai sus, încălcând  dispoziţiile art.36 (1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ceea ce afectează principiul legalităţii dedus din dispoziţiile art.1 alin.(5) din Constituţia României.

          Textul art.4 alin.(2) lit.c) este neclar raportat la persoanele juridice care fac obiectul excepţiei de la regula raportării beneficiarului real al tranzacţiilor efectuate de acestea în sensul în care nu se poate distinge dacă sunt incluse în norma de exceptare numai asociaţiile şi fundaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale sau şi alte forme de organizare ale structurilor juridice nepatrimoniale cum ar fi federaţiile, membre ale aceluiaşi Consiliu al Minorităţilor Naţionale.

          Cu privire la dispoziţiile art.5 alin.(1) lit. i) acestea conţin pasaje echivoce, textul fiind contradictoriu şi neclar pentru că, în prima teză a articolului, se stabileşte că sunt entităţi raportoare asociaţiile şi fundaţiile, după care se instituie excepţia referitoare la organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale, iar enumerarea continuă norma stabilind, în teza finală, că sunt exceptate de la calitatea de entităţi raportoare „orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial” ceea ce anulează prima teză a art.5 alin.(1) lit.i). Deducem, prin interpretare gramaticală şi prin interpretare logică, că nicio asociaţie sau fundaţie NU ARE calitatea de entitate raportoare şi prin urmare nu este supusă obligaţiei de raportare,  textul de lege fiind impredictibil. În această situaţie legiuitorul ar fi trebuit să procedeze la eliminarea textului art.5 alin.(1) lit.i) în forma adoptată de Senatul României.

          Dispoziţiile art.4 alin.(2) lit.c) şi ale art.5 alin.(1) lit.i) sunt imprecise şi, pe cale de consecinţă, neclare raportat la dispoziţiile art.63 din lege, în sensul că, potrivit acestuia din urmă, toate asociaţiile şi fundaţiile, inclusiv organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, au obligaţia, sub sancţiunea dizolvării ca „în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, asociaţiile şi fundaţiile au obligaţia completării documentelor conform cerinţelor prevăzute la art. 6, 7, art. 16 şi 17 din Ordonanţa Guvernului  nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, prevederile art. 7 aplicându-se în mod corespunzător. La expirarea termenului, asociaţiile şi fundaţiile care nu s-au conformat obligaţiei se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea Ministerului Public sau a oricărei alte persoane interesate în condiţiile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.” ( art.63)

          Chiar dacă sunt exceptate de la normele referitoare la entitatea raportoare [art.5 alin.(1) lit.i)] organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sunt obligate, în temeiul art.63, să desfăşoare activităţile de entitate raportoare, prevăzute de lege, sub sancţiunea dizolvării, ceea ce face inutilă excepţia prevăzută de art.5 alin.1 lit. i). Prin urmare este imposibil de realizat adecvarea conduitei sociale a cetăţenilor membri ai organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale la normele legale criticate, aceştia fiind supuşi unei posibile sancţiuni legale din cauze exterioare voinţei lor, determinate de modul defectuos în care legiuitorul a înţeles să legifereze.

         Faţă de argumentele prezentate, constatăm că art.4 alin.(2) lit. c), art.5 alin.(1) lit. i) şi art.63 din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt contrare art.36 alin. (1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind încălcat principiul legalităţii dedus din art.1 alin.(5) din Constituţie, fapt pentru care vă rugăm să constataţi că acestea sunt neconstituţionale.

   În concluzie, vă solicităm să constataţi că Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018), este neconstituţională în ansamblul său pentru încălcarea procedurii regulamentare de adoptare a acestui act normativ iar art.4 alin.(2) lit. c), art.5 alin.(1) lit. i) şi art.18 din legea suspusă controlului de constituţionalitate sunt neconstituţionale pentru motivele intrinseci invocate mai sus care determină încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin.(3) şi alin.(5), art.16, art.26, art. 40 alin. (1) şi art.148 alin.(2) din Constituţia României.