Olguţa Vasilescu a confiscat tabletele pentru prevenirea votului multiplu. Adjunctul STS: Încercăm să le facem disponibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-adjunctul STS Ionel-Sorin Bălan a declarat marţi că în prezent tabletele folosite la europarlamentare pentru introducerea datelor votanţilor în secţie sunt sigilate şi că, cel mult trei luni, acestea nu pot folosite. Acesta a motivat că tabletele sunt obiectul anchetei Comisiei de anchetă pentru investigarea eventualelor fraude la europarlamentare şi subliniază că STS încearcă să le facă disponibile până la prezidenţialele din iarnă.

Întrebat în şedinţă dacă membrii comisiei parlamentare au verificat datele din tabletele de la europarlamentare şi care ar urma să fie folosite la prezidenţiale, prim-adjuntul STS Generalul Ionel-Sorin Bălan a afirmat că în prezent nu se poate lucra pe respectivele tablete doarece sunt sigilate ca obiect a anchetei.

„Exact aşa am rugat şi comisia să aibă amabilitatea de a înţelege că timpul se scurge, noi nu am accesat terminalele, tabletele respective, pentru că avem o solicitare foarte clară din partea comisiei de anchetă, de asemenea şi sistemele informatice sunt sigilate, ca atare în momentul de faţă nu putem să lucrăm pe aceste sisteme. Este necesar ca în perioada următoare să se ia o decizie şi aceste sisteme să poată fi folosite”, a declarat Ionel-Sorin Bălan.

Acesta a adăugat apoi că decizia de a da tabletele în folosinţă aparţine Comisiei de anchetă şi că acestea ar putea fi date în folosinţă în maxim trei luni. Totuşi, acesta a subliniat că ele vor fi gata până la alegerile prezidenţiale, care în ţară încep de pe 10 noiembrie.


„Un timp rezonabil este trei luni, dar nu mai sunt trei luni, o să încercăm şi o să reuşim să facem disponibile sistemele informatice şi în perioada aceasta (...) Nu se pune problema de a nu le îndeplini pentru că eu cunosc foarte bine capabilităţile şi capacităţile personalului pe care îl conduc”, a conchis prim-adjunctul STS.

La audierile de astăzi a fost prezent şi directorul Institutului Naţional de Statistică (INS) Tudorel Andrei, care a relatat că deşi au existat inadvertenţe în centralizarea voturilor, acesteanu au afectat în niciun fel rezultatul final al europarlamentarelor din 26 mai.

Comisia de anchetă condusă de Lia Olguţa Vasilescu urmează să se reîntâlnească săptămâna viitoare, când, la audieri, va fi chemată fosta conducere a Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite