Legi esențiale, absente din „Programul legislativ al Guvernului“

0
Publicat:

Lista priorităților Guvernului cunoaște o serie de modificări față de temele discutate public de Coaliție, în aceasta nefiind incluse unele acte normative care ar trebui adoptate în ultima parte a anului.

Pe lista Guvernului nu apar priorități legislative ale Coaliției FOTO Inquam
Pe lista Guvernului nu apar priorități legislative ale Coaliției FOTO Inquam

Ordinea de zi a ședinței Guvernului de miercuri a avut și un memorandum referitor la „Programul legislativ al Guvernului României în anul 2022”, document unde sunt trecute „principalele reglementări” pe care le urmărește Executivul. Practic, la fiecare minister sunt trecute prioritățile, estimarea când va ajunge proiectul de lege să fie votat în Guvern, apoi în ce sesiune parlamentară ar urma să fie adoptat.

Parcurgerea „principalelor reglementări” duce și la constatarea unor surprize la o parte din ministere. Pentru că dacă unele și-au menționat toate datele aferente pentru legile lor importante, altele proiecte anunțate public lipsesc. De exemplu, Ministerul Justiției a făcut toate precizările pe cele trei legi importante care sunt acum în procedură parlamentară – Legea de organizare judiciară, Legea de organizare și funcționare a CSM și Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor. Însă unor ministere le lipsesc pachete de legi esențiale, mai ales că sunt așteptate, atât pentru faptul că fac parte din programul de reforme asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fie pentru că aduc schimbări unor acte normative vechi, de 30 de ani, care nu mai corespund realității.

Liniștea de la Ministerul Muncii

Ministerul Muncii, condus de social-democratul Marius Budăi, nu are trecute la capitolul priorități nici o nouă lege a pensiilor, inclusiv a rezolvării pensiilor speciale, dar nici una nouă a salarizării. În ceea ce privește pensiile, Guvernul trebuie să vină până la finalul anului cu forma finală a actului normativ prin care pensiile speciale ar fi aduse cât mai mult posibil spre zona contributivității, fiind eliminate veniturile foarte mari, cu cinci zerouri. Până în prezent, deși era așteptată din a doua parte a lunii august o schiță a proiectului de lege, Budăi nu a venit cu vreun draft pe care specialiștii Coaliției să discute.

În ceea ce privește salarizarea, trebuie găsită o formulă privind sporurile, adică decis un procent maxim acceptabil al sporurilor. În Guvernul Cîțu, printr-un memorandum pregătit de Ministerul Muncii, se discuta de plafonarea sporurilor la 25% din salariul de bază.

Pachetul de legi care se lasă așteptat

Nici la Ministerul Apărării nu apare un pachet de legi despre care s-a tot vorbit în ultimele luni. Mai precis, legile securității naționale, pe care premierul Nicolae Ciucă a anunțat că le așteaptă până la finalul lunii august. Singurele proiecte menționate la capitolul priorități, care ar face parte din pachetul pe securitate, sunt Legea privind Sistemul Național de Management Integrat al Crizelor și Legea privind securitatea și apărare cibernetică a României, ambele cu termen luna octombrie de prezentare în Guvern, iar apoi discutate în Parlament. Un al treilea proiect, pe care Nicolae Ciucă l-a cerut să fie prezentat tot cu pachetul pe securitate, Legea privind statutul cadrelor militare, are septembrie ca termen de discutare în Guvern.

În schimb, nu sunt menționate noua lege pentru Consiliul Suprem de Apărare a Țării, cele două proiecte de lege pentru serviciile de informații, dar nici pentru Serviciul de Telecomunicații sau Serviciul de Pază și Protecție. Lipsește, de asemenea, menționarea proiectului de lege privind activitatea de informații. În Parlament există înființată încă din primăvară o comisie permanentă comună care așteaptă să îi fie trimise spre dezbatere întreg pachetul de legi, dat fiind că liderii Coaliției le consideră prioritare pentru următoarea sesiune.

Alte termene și priorități ale Guvernului

Potrivit calendarului Guvernului, în luna septembrie este planificată adoptarea de către Executiv a celor două legi ale educației, însă contestarea acestora atât de o parte a mediului academic, dar și de reprezentanții administrației locale, îngreunează procesul.

De asemenea, Ministerul Transporturilor trebuie să vină, în septembrie, cu o lege privind transportul public cu metroul, una dintre ținte fiind extinderea rețelei de metrou la nivel național.

În schimb, până la finalul anului nu mai există nicio prevedere legislativă care să încurajeze descentralizarea competențelor la nivel de ministere, în ciuda faptului că în programul de guvernare tema descentralizării e considerată prioritară.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite