Iohannis, participare la cel de-al treilea Summit al CPE și la reuniunea informală a Consiliului European

0
Publicat:

Preşedintele Klaus Iohannis participă joi, la Granada, în Regatul Spaniei, la cel de-al treilea Summit al Comunităţii Politice Europene (CPE). Șeful statului va participa și la reuniunea informală a Consiliului European. 

FOTO Administrația Prezidențială
FOTO Administrația Prezidențială

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, „programul Summitului CPE cuprinde o sesiune plenară şi mese rotunde în cadrul cărora se vor discuta teme de actualitate care vizează tranziţia digitală, inteligenţa artificială, energia, schimbările climatice, securitatea, multilateralismul şi aspecte geostrategice”. 

„Preşedintele României va coprezida, alături de premierul Regatului Norvegiei, masa rotundă din cadrul Summitului CPE care va dezbate aspecte legate de energie, mediu şi combaterea schimbărilor climatice. La acest grup de lucru vor mai participa lideri din Islanda, Monaco, Slovenia, Olanda, Cehia, Polonia, Serbia, Malta şi Ungaria. În cadrul dezbaterilor, Preşedintele Klaus Iohannis va exprima sprijinul României pentru acţiuni decisive în abordarea provocărilor strategice discutate în cadrul mesei rotunde, în vederea combaterii eficiente a schimbărilor climatice şi a consolidării rezilienţei colective prin asigurarea unei aprovizionări previzibile cu energie, inclusiv prin limitarea dependenţei de actori terţi care nu împărtăşesc aceleaşi valori şi prin asigurarea sustenabilităţii resurselor energetice”, a mai arătat sursa citată. 

De altfel, „la Summitul Comunității Politice Europene și-au anunțat prezența 51 de delegații. Comunitatea Politică Europeană reprezintă un format de tip interguvernamental de dialog politic între statele europene cu scopul cooperării pe teme de interes comun, în vederea consolidării securității şi stabilității pe continentul european”. 

În ceea ce privește reuniunea informală a Consiliului European din 6 octombrie 2023, găzduită la Granada de Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene, potrivit sursei citate, „are ca obiectiv principal lansarea procesului de reflecţie asupra viitoarei Agende Strategice a UE, precum şi dezbaterea, în acest cadru, a unor teme majore precum apărarea, reziliența și competitivitatea, angajamentul global al UE, migrația, precum și extinderea”.

„Noua Agendă Strategică reprezintă un document esențial pentru definirea liniilor de acțiune vizând consolidarea Uniunii, creșterea rezilienței sale și reducerea dependențelor strategice, mai ales în actualul context complex la nivel european și internațional. Președintele Klaus Iohannis va arăta că Agenda Strategică trebuie să fie concepută în mod pragmatic și să se concentreze pe obținerea de rezultate concrete”, a mai arătat administrația prezidențială.

O temă esențială de dezbatere „este cea a viziunii asupra extinderii, inclusiv capacitatea Uniunii de a primi noi membri și procesul intern de adaptare și reformă în acest sens. Președintele României va accentua caracterul strategic al extinderii, ca una dintre cele mai de succes politici ale Uniunii, și va pleda pentru o decizie pozitivă până la finalul acestui an pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina. Va puncta, totodată, că avansarea procesului de extindere și reformele interne trebuie tratate ca procese complementare, care au loc simultan, în paralel”.

Privind apărarea, „discuţiile liderilor UE se vor pe axa pe consolidarea bazei tehnologice și industriale din sectorul apărării prin investiții, pe stimularea mobilității militare și a achizițiilor comune. Consiliul European va aborda şi tema rezilienței și a competitivității Uniunii Europene, cu accent pe realizarea dublei tranziții, verde și digitală, şi reducerea vulnerabilităților generate de schimbările climatice și tensiunile geopolitice, precum și la obiectivul unei Piețe Unice mai coezive, inovative și interconectate. Președintele Klaus Iohannis va accentua faptul că reziliența internă depinde în mare măsură de aprofundarea integrării, solidarității și a coeziunii, prin reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre și evitarea fragmentării”.

De asemenea, sursa citată a mai arătat că „liderii UE vor avea un schimb de opinii cu privire la fenomenul migraţiei, cu accent pe necesitatea implementării măsurilor deja agreate, abordarea cuprinzătoare a migrației pe ambele componente – internă și externă – în conformitate cu principiile și valorile UE și drepturile omului şi necesitatea identificării unui răspuns european la această provocare. Președintele Klaus Iohannis va evidenția că Uniunea trebuie să continue să caute, pe acest palier, mixul potrivit de măsuri – pe termen scurt, mediu și lung – în cooperarea cu țările de origine și de tranzit, care să fie reflectate în parteneriate personalizate și reciproc avantajoase”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite