Gorghiu aruncă deja vina pe partid: Dacă nu se face majoritate cu Cioloş premier, vina e a întregului BPN şi a şefilor de filiale care nu au atins ţinta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu. FOTO Eduard Enea
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu. FOTO Eduard Enea

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, luni, că „nimeni din PNL nu fuge de o demisie” şi că în cazul în care „nu se va forma majoritatea parlamentară care să dea un prim-ministru în persoana lui Dacian Cioloş”. Mai mult, aceasta susţine că răspunderea nu este doar a liderului de partid, ci a „tuturor celor din Biroul Politic Naţional şi a şefilor de filială care nu au atins ţinta”.

Liderul PNL a declarat şi în trecut faptul că îşi va da demisia dacă PNL nu ajunge la guvernare. Însă, de data aceasta Gorghiu a început, prin declaraţiile sale, să pună presiune pe întreaga reţea de lideri. 

„Nimeni din PNL nu fuge de o demisie. Suntem într-un moment în care trebuie să discutăm de rezultate. Performanţa se măsoară în voturi şi procente. Cred că ştiţi foarte bine că în PNL, ca în toate partidele, conducerea fixează o ţintă. Ce pot să vă spun e că dacă nu se va forma majoritatea parlamentară care să dea un prim-ministru în persoana lui Dacian Cioloş răspunderea nu e doar a Alinei Gorghiu ci a tuturor celor din Biroul Politic Naţional şi a şefilor de filială care nu au atins ţinta”, a declarat Alina Gorghiu, citată de News.ro, luni, într-o conferinţă de presă la Timişoara.

Alina Gorghiu a mai spus că în PNL, „din păcate”, nu s-a sancţionat contraperformanţa, dar că este optimistă că partidul va reuşi un scor bun la alegerile parlamentare. „În partidul ăsta din păcate nu s-a sancţionat contraperformanţa. Eu am convingerea că 11 decembrie va însemna o performanţă a PNL. Chiar dacă PSD ne-a bătut la locale cu un scor nepermis de mare sunt convinsă că a fost un accident, că Timişoara se va mobiliza şi va fi o prezenţă mare de data aceasta, că cei din judeţ se vor mobiliza şi vor înţelege că PSD înseamnă balast, stagnare. Mizez pe un scor bun care să arate că nu somnul Dragnea şi echipa sa pot face în continuare legea în România aşa cum consideră dânşii de cuviinţă”, a mai spus Gorghiu.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite