Dragnea şi Tăriceanu vor declasificarea deciziei CSAT privind combaterea corupţiei: Orice cetăţean va putea avea acces la protocoalele secrete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au depus pentru dezbatere şi adoptare în procedură de urgenţă o propunere legislativă care vizează declasificarea hotărârii CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi a tuturor documentelor care conţin informaţii clasificate în baza acesteia. Demersul are loc în contextul în care în ultimele luni „s-au confirmat grave abuzuri realizate prin protocoale”.

Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu  au susţinut că în ultimele luni „gravele abuzuri" au fost confirmate prin protocoalele secrete semnate între SRI şi diferite instituţii din justiţie, protocoale „ieşite din orice normă juridică şi a statului de drept, care dovedesc că drepturile fundamentale pe care se bazează orice stat democratic au fost încălcate". Astfel, „în aceste condiţii se impune asumarea unei agende legislative care să repare această stare de fapt şi să asigure revenirea în matca statului de drept".

Proiectul legislativ propus de cei doi prevede şi că „orice cetăţean va putea avea acces liber la aceste documente", iar „persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele declasificate au posibilitatea, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, să se adreseze instanţelor".

Iniţiator al acestei propuneri legislative, care a fost depusă miercuri, este şi deputatul PSD Mircea Gheorghe Drăghici. 

"Înţelegerile secrete încheiate între aceste instituţii sunt ieşite din orice normă juridică şi a statului de drept. Aceste protocoale secrete dovedesc un lucru: că drepturile fundamentale pe care se bazează orice stat democratic au fost încălcate. În aceste condiţii, se impune asumarea unei agende legislative care să repare această stare de fapt şi să asigure revenirea în matca statului de drept. Propunerea legislativă de faţă conţine o serie de prevederi importante pentru stoparea abuzurilor şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", se arată într-un comunicat de presă comun al liderilor celor două camere ale Parlamentului.

Aceştia mai spun că propunerea legislativă prevede că la data intrării în vigoare a legii toate documentele clasificate în baza deciziei CSAT nr. 17/2005 - inclusiv cele similare cu protocoalele încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu DNA - care „au permis abuzuri împotriva cetăţenilor" vor fi declasificate de drept, fără a mai fi necesară o altă procedură, şi vor deveni, astfel, informaţii de interes public şi nu mai produc efecte de orice natură.

Liderii coaliţiei mai susţin că orice cetăţean va putea avea acces liber la aceste documente, astfel încât „toţi românii să poată afla adevărul despre abuzuri".

Potrivit acestora, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI va centraliza aceste documente şi le va pune la dispoziţia persoanelor interesate: „Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a documentelor şi eliberarea de copii de pe acestea. În al treilea rând, aflarea adevărului de către victimele abuzurilor se constituie într-un prim pas care trebuie continuat prin măsuri reparatorii".

Propunerea legislativă mai prevede că persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele declasificate au posibilitatea, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, să se adreseze instanţelor, cu acţiuni în revizuire, pretenţii, răspundere civilă delictuală, pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.

„Atunci când democraţia şi libertăţile fundamentale sunt în pericol, obligaţia pentru a pune sistemul democratic în matca sa constituţională revine Parlamentului, instituţia reprezentativă a poporului român, iar această propunere legislativă va avea un rol important în acest sens", adaugă liderii coaliţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite