Borza: Prin ignoranţă şi comoditate, am menţinut la putere nişte figuri care au contaminat politica românească. În vot stă şansa schimbării în bine
0
Deputatul independent Remus Borza a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua Naţională, amintind că, deşi se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, clasa politică şi societatea „nu au fost nicicând mai dezbinate”. Acesta a explicat că vinovaţi de această situaţie sunt doar cetăţenii care au permis „prin ignoranţă şi comoditate” să rămână la putere politicieni nepotriviţi. Borza a mai spus că votul e singura modalitate de a schimba România în bine.
„Generaţii de români au gândit actul Marii Uniri. O aspiraţie seculară a poporului român de la unificarea Ţărilor Române sub sceptrul lui Mihai Viteazul în anul 1600. Acest ideal a fost udat cu lacrimi şi sânge de înaintaşii noştri. Revoluţia paşoptistă de la 1848, Mica Unire de la 1859 dintre Moldova şi Ţara Românească, Războiul de Independenţă din 1877 şi Primul Mare Război Mondial din anii 1914-1918 au fost etape necesare ce au pregătit Marea Unire de la 1918. Iată marele proiect de ţară pe care l-au urmărit, susţinut şi cultivat înaintaşii noştri timp de secole. Azi, aniversăm 100 de ani de la Marea Unire. Nicicând clasa politică şi însăşi societatea românească nu au fost mai dezbinate. La această stare de lucruri şi involuţie socială şi morală a societăţii româneşti a contribuit şi lipsa unei viziuni unitare, a unui proiect de ţară pe care clasa politică de după 1990 trebuia să si-l asume”, a scris Remus Borza pe blogul personal.
Deputatul independent a ţinut însă să precizeze că actualii politicieni „nu s-au ridicat la anvergura marilor oameni de stat, vizionari şi patrioţi pe care i-a avut România în perioada antebelică”, dar că o parte din vină o au şi cetăţenii care au permis „unor figuri triste să contamineze politica românească”.
„Atât în politică, cât şi în societatea românească trebuie să înlocuim mediocritatea cu meritocraţia. Însă o reformă reală a statului şi implicit a clasei politice se va produce doar atunci când vom accepta că şi noi cei vreo 20 de milioane de cetăţeni avem o problemă, când ne-o vom recunoaşte şi asuma. Şi anume că nu suntem buricul pământului. Că nu suntem nici cei mai frumoşi, harnici şi deştepţi locuitori ai planetei. (...) Somnul naţiunii, dar deopotrivă şi al raţiunii naşte monştri. Ori noi, prin ignoranţă şi comoditate tocmai asta am făcut. Am menţinut la putere nişte figuri triste, care au contaminat politica românească a ultimilor 29 de ani. Noi, cetăţenii, suntem de vină, că doar noi i-am făcut pe politicieni. După chipul şi asemănarea noastră.A venit vremea sa fim mai implicaţi şi mai responsabili din punct de vedere civic.In votul nostru sta forţa şi şansa schimbării in bine a Românie”, a mai spus Borza.