Caz bizar: un câine s-a născut cu o gură în loc de ureche
0Reprezentanţii unei organizaţii care se ocupă cu îngrijirea animalelor cu probleme au salvat un căţel şi au descoperit cu surprindere că acesta are o gură în locul uneia dintre urechi.
Toad, un câine în vârstă de cinci ani, s-a născut cu o malformaţie rară, având două guri şi o ureche, cea de-a doua cavitate bucală fiind localizată unde ar trebui să fie urechea dreaptă.
Patrupedul a ajuns în grija lui Heather Herandez, fondatorul Mutt Misfits, un centru din Oklahoma, Statele Unite, care se ocupă cu salvarea animalelor cu probleme medicale majore.
„Am remarcat imediat că Tod este foarte diferit de majoritatea câinilor. Iniţial a fost foarte agresivă, însă odată ce am ajuns să ne cunoaştem s-a potolit. Am fost foarte uimiţi când am descoperit că are două guri şi o singură ureche. A doua gură nu funcţionează ca una tipică, în sensul că nu se deschide şi nu se închide, însă are dinţi şi salivează. Din această cauză, Toad are toate simţurile – miros, auz şi vedere – limitate. Medicii veterinari i-au îndepărtat însă dinţii pentru că au ajuns la concluzia că îi cauzau durere. Acum se simte mai bine“, a explicat Hernandez pentru Pen News.