SPECIAL Mihaela Buzărnescu, bilanţul unui 2019 dur: „Eu nu mă pot gândi la #1. Dar rămân în istorie“
0Mihaela Buzărnescu a încheiat un 2019 greu. După cinci ani însă, a apucat din nou să petreacă Crăciunul în familie, aşa cum inima ei tânjeşte să o facă mereu. Şi a sosit ora bilanţului.
La începutul lui ianuarie 2019, era a 24-a în lume. Când s-a tras linie sezonului, era pe 109 WTA, după o luptă dusă cu propriul corp şi 20 de injecţii administrate la gleznă şi umăr.
Finalul de an 2019 a fost aglomerat. „Adevărul“ i-a dat, totuşi, întâlnire Mihaelei la un Cappucinno fierbinte, decafeinizat şi cu lapte de migdale, aşa cum îi place.
Mihaela alergase mult după cadourile de Crăciun, un lucru care îi aduce mereu bucurie. Se simte ca un copil, chiar şi la 31 de ani, când primeşte şi oferă cadouri. „Moşul a fost darnic cu mine anul acesta. Mă bucur că i s-a transmis că am fost cuminte şi merit“, mărturiseşte „Miki“, zâmbind.
Dacă am avea la degetul mic o maşină a timpului, pentru un salt de vreo 20 de ani în trecut, căutând amintirea cea mai dragă legată de sărbătorile de iarnă ale Mihaelei, am ajunge să o vedem pe Miki îmbujorată, în apropierea focului, pregătindu-se pentru o tradiţională fotografie în familie. „Îmi plăcea foarte mult să merg la tăierea de porc, să mă uit cum se pregătea şoriciul. Acum mi-e milă de ce se întâmplă şi mi se pare altfel, dureroasă, poza pe care o făceam acolo. Dar zilele de Crăciun sunt cele mai frumoase“, ne povesteşte Mihaela Buzărnescu, în timp ce mirosul care ne învăluie uşor, în prezent, este cel de ciocolată caldă şi cafea - pe care însă nu o are la inimă.
Mihaela recunoaşte că se regăseşte destul de bine în colajele amuzante care au împânzit internetul la început de decembrie 2019. Personajul principal zâmbeşte în prima fotografie dintr-un duple, mulţumit că 2019-le se încheie. Aceleaşi personaj are însă ochii cât farurile şi gura larg căscată în a doua, trădând panica, deoarece realizează că şi decada anilor 2010 se încheie.
„Doamne, să treacă mai repede!“
Este o uşurare că s-a terminat anul 2019? Pentru că a venit cu mai multe poticneli decât ai fi aşteptat după un 2018 de vis…
A fost un an greu. Să revin cu glezna a durat enorm. Ca să protejez glezna, natural, mi-am forţat umărul mai mult şi m-am accidentat şi la umăr. Au fost rezultate mixte, şi bune, şi rele. Mă bucur că pe final am reuşit să fac o semifinală. Tot speram să treacă timpul şi speram să mă fac mai bine. Am luat nişte pauze înainte de Grand Slam-uri, câteva săptămâni nu am jucat deloc şi am făcut doar pregătire fizică şi recuperare, ca să îmi dau o şansă.
Dar…?
În plin sezon, să faci lucrul ăsta este foarte greu, nu e ok să revii. Mereu m-am gândit - Doamne, să treacă mai repede anul acesta. Sper într-un an mai bun. Mă simt mai bine cu glezna, dar umărul tot nu e foarte ok.
Câte nopţi nedormite ai adunat în 2019?
Foarte multe. Pe tot parcursul anului. În urma accidentării, a rezultatelor, a stresului legat de viitor. Au fost gânduri şi nopţi cu foarte puţine ore de somn, şi înaintea unor meciuri, şi după. După meciuri îmi era foarte greu să îmi revin, din cauza durerilor pe care le simţeam, din cauza punctelor pe care nu puteam să le apăr. Încontinuu stres, poate că s-a văzut şi pe teren asta. Nimeni nu are habar cum e să joci cu dureri, la nivelul ăsta, mai ales când sunt turnee importante.
La ce te referi?
Le e foarte uşor, de pe canapea, la o sticlă de bere sau cu o cafea în mână să se uite şi să spună - uite-o şi pe asta cum greşeşte! Ia uite ce uşor! Nu mai poate, nu mai joacă. Dar ei nu ştiu câte injecţii am făcut anul acesta, câte pastile am luat ca să simt mai puţină durere. Ajunsesem să nu mai suport acele, când le vedeam şi ştiam că iar trebuie să mi le bag în gleznă şi în umăr.
„La 18 ani am făcut primele injecţii“
Câte injecţii s-au adunat de-a lungul sezonului?
Au fost peste 20 de injecţii PRP (n.r. - protocol de recuperare prin infiltraţii cu plasmă îmbogăţită cu trombocite, cunoscut şi sub denumirea de terapie „vampir“; este permisă de către Agenţia Mondială Antidoping, WADA, începând cu 2011). Sunt dureroase. Trebuiau făcute fără anestezie şi în umăr, şi în gleznă. Poate şi peste 20. Injecţii zilnice, pe durata verii.
Mai ţii minte când ai fost nevoită prima dată să faci injecţii ca să poţi să joci?
La 18 ani am făcut primele injecţii, la umăr. Au fost trei injecţii cu Cortizon. Eram deja locul 240 la seniori şi a 4-a la junioare. Imediat după US Open, m-am întors acasă pentru că aveam dureri la umăr, a trebuit să mă retrag de la un turneu ITF de 50.000 de dolari din America. Apoi au urmat alte injecţii, în genunchi, când m-am operat.
A fost mai dureros şi mai greu de gestionat din punct de vedere emoţional anul 2019, decât au fost ultimii trei ani înainte de ascensiunea ta, în care nu aveai garanţia că vei ajunge în Top 100 sau Top 50?
A fost super-rapid totul. Nici nu am apucat să mă bucur de titlul de la San Jose (n.r. - singurul titlu WTA din cariera Mihaelei), că la două zile m-am accidentat. Câştigi un turneu important, iar la două zile distanţă ţi se schimbă radical nu doar cariera, cât şi viaţa. Deci, da, a fost mult mai greu să depăşesc acest lucru, pentru că nu a fost din vina mea. Dacă ar fi fost din vina mea, era diferit.
De ce?
Am susţinut clar că trebuie să se oprească jocul, iar la două puncte distanţă m-am accidentat. Simt nevoia să întăresc asta: când eram jos, au venit cu umbrela lângă mine. Adică era clar, ploua. Ţineau umbrela deasupra capului meu şi nu au fost în stare să oprească jocul câteva minute aşa cum l-au oprit după încălzire, înainte să înceapă meciul. Acum câţiva ani în schimb, eram deja accidentată, nu găseam o soluţie şi eu eram resemnată într-o măsură, de aceea am urmat cursurile doctorale, ca să îmi ofer o şansă în plus în vederea unei angajări. Voiam, totuşi, o şansă, pentru că nu doream să renunţ la tenis din cauza unei accidentări.
După toate rezultatele bune din 2018 şi 2017, toată lumea îmi spunea că am joc de Top 20, iar eu credeam şi simţeam că se poate, eram pe un plan ascendent, mă aşteptam să joc cât mai mult. Nivelul era acolo şi în condiţii normale nu aveam cum să scad foarte mult. Anul 2019 nu ar fi avut cum să fie aşa cum s-a arătat, fără acea accidentare (n.r. - din meciul cu Svitolina, la Montreal).
Per total, ce notă ai da anului 2019?
Şapte. Pare o notă mare, dar o dau pentru că sacrificiile făcute de mine sunt enorme. Aş fi putut fi mult mai jos decât sunt acum. Îmi dau nota aceasta pentru munca depusă, pentru puterea de revenire şi de a o lua de jos. pentru rezistenţa mea fizică şi psihică, dar şi pentru faptul că am reuşit câteva meciuri bune în aceste condiţii. Este ceva să te menţii în primele 110 din o mie şi ceva de jucătoare câte suntem. Pentru mulţi, dacă ajungi pe 110 de pe 20 sau de la 40-50 WTA, cât eram la final de iulie, e dezastru. Nu trebuie să pui problema aşa. In tenis, mereu sunt suişuri şi coborâşuri, poţi avea de la an la an variaţii de 20-30 de locuri. Sau chiar într-un an. Ştiu prin câte am trecut anul acesta şi îmi mai dau nota asta şi pentru că ştiu că am ajuns pe poziţia asta nefiind vina mea.
La Roland Garros 2018, Ben Rothenberg, de la „New York Times“, a urmărit întreaga conferinţă în limba română pentru ca apoi să te intervieveze. Ţi-a lips atenţia în ultimul an şi crezi că vei ajunge din nou în postura asta?
Păstrez totul. Sunt nişte confirmări ale performanţelor mele toate aceste aprecieri pe care le-am primit. Eu am rămas în istoria tenisului mondial cu revenirea mea. Au declarat cei de la WTA, „New York Times“ şi mulţi alţii. Asta nu o va putea şterge nimeni, chiar dacă nu o să mai fie, poate aceleaşi rezultate. Aşa o să se amintească de mine: Mihaela, care a reuşit la o vârstă, după atâtea probleme, să facă ce nu au făcut alţii într-o carieră întreagă şi am ajuns până aproape de locul 20 (n.r. - 24 WTA). E un mare rezultat. Nu vreau să fiu tristă. O să mă bucur toată viaţa de asta şi o să am şi eu ce oferi după.
Crezi că va mai exista o a doua Mihaela Buzărnescu? O jucătoare cu drum atât de lung spre top?
Eu sper că da. Sunt un model pentru mulţi, nu doar din sport. Sper ca exemplul meu să îi motioveze mult pe următorii sportivi să nu renunţe la visul lor şi să lupte, pentru că, până la urmă, nu contează vârsta. Contează ceea ce simţi tu şi dacă organismul tău poate.
CITEŞTE ŞI:
„Îmi doresc foarte mult să ajung la Olimpiadă“. Câţi ani se mai vede jucând tenis Mihaela Buzărnescu
Se încarcă comentariile...
