Mirel Rădoi, cu gândul la demisie! Ce a declarat selecţionerul după coşmarul din Armenia

Mirel Rădoi, cu gândul la demisie! Ce a declarat selecţionerul după coşmarul din Armenia

Eşecul dureros de la Erevan, din preliminariile pentru CM 2022, unde România a pierdut un meci în care conducea cu 2-1 în minutul 87, l-a făcut pe antrenorul primei reprezentative să ia în calcul demisia.

Ştiri pe aceeaşi temă

La interviul de la finalul partidei, întrebat dacă ia în calcul plecarea de la conducerea echipei, selecţionerul a răspuns că nu este adeptul deciziilor la cald şi că va avea o discuţie, în zilele viitoare, cu şefii Federaţiei Română de Fotbal.
 
"În momentul de faţă, mi-e greu să mă gândesc ce poate urma dacă noi am reuşit să întoarcem rezultatul şi nu am fost în stare, ca naţională tehnică, cu jucători tehnici, să nu ţinem de balon. Mă încearcă sentimente ciudate, poate ceea ce încerc să discut cu ei nu ajunge foarte clar la urechea lor. Am încercat prin diverse schimbări, să schimbăm un întreg compartiment, să aducem jucători ofensivi, după aceea am încercat în această seară să închidem acolo cu Creţu, să aducem un jucător care să fie un echilibru în faţa apărării, mare şi la centrări şi pe pasă înapoi, să câştige şi duelurile. Din păcate, nu ne-a ieşit nici asta şi de asta spun, pentru mine, pentru noi, ca staff, e un semnal de alarmă dacă echipa nu are personalitate şi atitudine în momentele în care avem nevoie ca echipă ar trebui să-mi pun un mare semn de întrebare. (n.r. - întrebat despre Anghel Iordănescu, care s-a despărţit de echipa naţională după un meci cu Armenia, dacă s-a gândit să facă la fel) În momentul de faţă, îl am (n.r. - impulsul de a pleca), îl am de cum s-a terminat partida şi îl am şi acum, mă încearcă sentimente ciudate, dar vreau să mai treacă o perioadă de timp pentru că este normal... Este clar că vom avea o discuţie zilele acestea pentru că e un semnal de alarmă. Poate cu venirea altui antrenor se pot remedia lucrurile. Nu aveam aşteptări foarte mari de la meciul cu Germania, dar nu este posibil să vii într-un moment foarte bun, după ce reuşise să câştigăm în faţa Macedoniei, reuşeam în seara aceasta să câştigăm în Armenia, noi eram pe locul 2, iar Islanda era scoasă din calcule. Aveam meciurile directe cu Macedonia şi Armenia, deci eram favoriţi la locul 2. Importanţa partidei le-am explicat-o aici, am discutat cu ei în fiecare zi, chiar şi înainte de meci, chiar şi la pauză. De aceea nu-mi explic de ce nu au putut să reacţioneze", a declarat Rădoi, la ProX.  citat de news.ro. 
 
România a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-0), de echipa Armeniei, în etapa a III-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Tricolorii au fost conduşi cu 1-0, au condus cu 2-1 şi jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Puşcaş, din minutul 77, primind două goluri.
 
Au marcat: Sperţian '56, Haroian '86, Barseghian '89 (p) / Cicâldău '62, '72.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările