Ilie Năstase, la divorţul cu numărul 5: Ce a zis Ioana Simion, cu care voia să facă „a doua Halep“

Ilie Năstase, la divorţul cu numărul 5: Ce a zis Ioana Simion, cu care voia să facă „a doua Halep“

Ilie Năstase, pe când se înţelegea foarte bine cu Ioana Simion

De-a lungul carierei sale de jucător în circuitul ATP, „Nasty“ a luat opt titluri în era Open. La cum ia deciziile în viaţa sa personală însă, inclusiv la 74 de ani, bilanţul fostelor neveste îl poate depăşi, în curând, pe cel al titlurilor cucerite pe teren.

Ilie Năstase avea gânduri mari cu Ioana Simion (45 de ani), inclusiv până de curând. 

La începutul lunii septembrie 2020, fostul lider mondial anunţa pentru Pro TV care e obiectivul său, după a 5-a sa căsătorie: „Ne gândim să facem o fetiţă. Nu de alta, dar şi ea (n.r. - Ioana) mereu şi-a dorit o fetiţă, care să joace tenis. Facem a doua Halep“.

Acum, la şase luni distanţă de la această declaraţie, Ioana Simion a dezvăluit pentru „Click!“ că se va despărţi de soţul ei, după ce a şi fost bătută de acesta. „Am decis să divorţez, iar Ilie mi-a împărtăşit şi el dorinţa lui, numai că el n-a vrut la notar, aşa cum mi-am dorit, ci la tribunal, din păcate. În cele două luni de când i-am dat ultimatum (n.r. - după bătaia încasată), nu s-au schimbat prea multe. Eu sunt un om liniştit, nu pot trăi în haos, în violenţă“.

Contactat de reporteri pentru a-şi spune punctul de vedere, Năstase a pus repede capăt discuţiei: „Nu ştiu nimic, n-am ce să comentez. Vorbiţi cu ea. Eu sunt în tren“.

Un şir interminabil de căsnicii
 
Contabilizarea relaţiilor amoroase pe care le-a avut Ilie Năstase, de-a lungul, anilor, e o misiune imposibilă. Totuşi, profilul său de Wikipedia a reuşit să nu piardă şirul relaţiilor pe care le-a oficializat:
 
*Prima căsătorie a fost cu modelul belgian, Dominique Grazia, pe când Năstase avea 26 de ani. Cei doi au stat împreună zece ani şi au o fată, Nathalie.
 
*A doua căsătorie a fost cu actriţa americană, Alexandra King, în 1984. Cei doi au adoptat doi copii: Nicholas şi Charlotte.
 
*A treia căsătorie a fost cu Amalia Teodosescu, în 2004. S-au despărţit în 2010, dar au doi copii împreună: Alessia şi Emma
 
*A patra căsătorie a fost cu Brigitte Sfăt în 2013 şi s-a încheiat în 2018.
 
*A cincea căsătorie a venit, în 2019, cu Ioana Simion. După oficializarea relaţiei, soţia sa s-a ales cu un Bentley Continental GT Sport de 240.000 de euro. Maşina a primit-o cadou.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările