Handbalista Mihaela Ciobanu, premiată cu bronz la JO: „Am învăţat că medalia de la Olimpiadă nu are culoare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Ciobanu a câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice 2012. FOTO Mediafax
Mihaela Ciobanu a câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice 2012. FOTO Mediafax

După 9 ani în care a reprezentat România, a ales să îmbrace tricoul Spaniei, cu care a câştigat argintul european şi bronzul mondial.

Mihaela Ciobanu a câştigat medalia de bronz, alături de echipa de handbal a Spaniei, în finala mică de la Jocurile Olimpice. Naturalizată acum un deceniu şi la împlinirea vârstei de 40 de ani, sportiva a mai bifat o medalie de la Olimpiadă.  Spania a învins-o pe Coreea de Sud, scor 31-29. Succesul ibericelor se datorează celor două reprize de prelungiri, care au făcut diferenţa în faţa coreencelor. La pauză, rezultatul era 13-13, iar după 60 de minute, 24-24.

Mihaela Ciobanu a fost eroina meciului, după ce a intrat pe teren abia în momentul când Coreea de Sud se pregătea de aruncările de la şapte metri. Românca a apărat mai multe lovituri în momentele cheie şi a adus victoria Spaniei.

„Jocurile Olimpice sunt ca un vis! Mi s-a îndeplinit visul de a ajunge aici. Spania mi-a dat o oportunitate şi am profitat!”, a declarat sportiva.

În România, a jucat la Rapid, singurul club pentru care a activat aici. A plecat din ţara sa natală pentru că nu s-a simţit respectată, dar a compensat acest lucru cu atitudinea pe care au avut-o faţă de ea spaniolii. După o pauză de 10 ani, sportiva şi-a reluat cariera de handbalistă, fiind convocată de ţara care a adoptat-o. Şi nu exclude ideea să mai participe şi la alte competiţii.

Mihaela Ciobanu nu regretă alegerile pe care le-a făcut în sport şi îşi asumă minusurile carierei: Handbalul mi-a dat cele mai frumoase clipe. Mi-a adus bucurii, prieteni, dar şi lacrimi şi tristeţe. Mi-a luat însă multe momente de lângă familie, am stat mai mult plecată.

Am învăţat de la alţi sportivi, mai bătrâni, că medalia la Olimpiadă nu are culoare. Aurul, argintul sau bronzul sunt egale. Pentru toate munceşti la fel de mult”, a concluzionat handbalista.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite