Halep joacă meciul revanşei cu o fată lovită de depresie: Anisimova, tragedie după visul parizian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajunsă la 16 victorii la rând în circuitul feminin, Simona dă în turul III de la French Open peste americanca de 19 ani care a scos-o din turneu, anul trecut, în sferturi. Între timp, viaţa Amandei a fost răvăşită de o tragedie personală, în timp ce românca a devenit o jucătoare imbatabilă.

La prima vedere, duelul Halep (2 WTA) - Anisimova (29 WTA) - vineri, nu mai devreme de ora 14.00, Eurosport - are o favorită clară, iar aceasta e Simona, care a şi câştigat ultimele trei turnee în care a jucat: Dubai, Praga şi Roma.

Doar că şi anul trecut, când cele două fete s-au întâlnit în sferturile de la Roland Garros, lucrurile stăteau cam ca acum. „Simo“ era pe cai mari, în tentativa de a-şi păstra trofeul câştigat la French Open 2018. Şi, după un început mai greoi la Paris, cu victorii în câte trei seturi cu Tomljanovici şi cu Linette, în primele două runde, îşi spulberase următoarele două adversare: 6-2, 6-1 cu Tsurenko (turul III) şi 6-1, 6-0 cu Swiatek (optimi). Aşadar, nimic nu anunţa eşecul din sferturi, cu o adolescentă de doar 18 ani. Anisimova a dat însă toate calculele hârtiei peste cap şi a învins-o pe Simona chiar în minimum de seturi, 6-2, 6-4!

În runda următoare, în semifinale, Anisimova a cedat cu greu, în trei seturi, în duelul cu Ashleigh Barty - care, ulterior, a şi câştigat French Open 2019 - însă, per total, turneul parizian a schimbat imaginea şi statutul Amandei în tenisul feminin. Din păcate pentru puştoaica născută în New Jersey din părinţi emigranţi ruşi, viaţa ei a fost lovită de o tragedie, la scurt timp după French Open. Iar acest episod, a aruncat-o pe Amanda în braţele depresiei, pentru câteva luni.

Anisimova

Amanda Anisimova, semifinalistă la French Open 2019

A renunţat la US Open

La 73 de zile după semifinala de la Roland Garros, mai precis, pe 18 august 2019, Anisimova şi-a pierdut tatăl, Konstantin, cel care i-a fost şi antrenor, când a început să joace tenis. Bărbatul de 52 de ani tocmai se despărţise de soţie, Olga, când a suferit un atac de cord fatal. Această tragedie a doborât-o pe Amanda, care s-a retras de la US Open şi s-a mutat la Miami, pentru a sta cu mama şi cu sora ei mai mare, Maria. Ca un amănunt inedit, Amanda s-a apucat de tenis, imitând-o pe Maria în copilărie. Doar că, ulterior, Maria a renunţat la sportul-alb, iar acum lucrează în Manhattan, în domeniul bancar. 

„Vreau să câştig un Grand Slam în 2020!“

Anisimova a trecut cu greu peste pierderea tatălui ei, dovadă şi faptul că, până la finalul anului, a mai jucat doar trei meciuri, la Wuhan şi la Beijing, dintre care două pierdute. Ca să-şi revină, l-a angajat pe renumitul antrenor, Carlos Rodriguez, care a ajutat-o şi pe Justine Henin, după ce aceasta şi-a pierdut unul dintre părinţi. Treptat, Rodriguez a scos-o pe Amanda din depresie şi a reconectat-o la tenis. De altfel, la începutul anului, Anisimova a făcut o declaraţie îndrăzneaţă pentru „The New York Times“: „Chiar cred că pot să câştig un Grand Slam în 2020! Am muncit cât am putut, pentru a realiza acest vis. Şi cu echipa pe care o am acum, cred că e posibil“.

În ciuda acestui entuziasm, rezultatele au fost, totuşi, sub aşteptări, pentru americanca de 19 ani, în acest an. Dacă Halep are 22 de victorii şi doar 2 înfrângeri în acest sezon, Anisimova a câştigat doar 11 meciuri din 18. Şi nici n-a strălucit la turneele de Grand Slam, de până acum. La Australian Open, a ieşit în runda inaugurală, iar la US Open, s-a oprit în turul III. Nici pe zgură n-a rupt gura târgului: a jucat cinci meciuri la Roma, Strasbourg şi la Paris, dintre care două pierdute. La French Open, a avut două adversare sub nivelul ei, Korpatsch (123 WTA) şi Pera (61 WTA). Pe ambele le-a învins cu acelaşi scor: 6-2, 6-0. Cu Halep însă, va fi altă poveste.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite