Halep, greu de ucis ca Bruce Willis: Câte meciuri a câştigat în trei seturi, în ultimii doi ani

Halep, greu de ucis ca Bruce Willis: Câte meciuri a câştigat în trei seturi, în ultimii doi ani

Simona Halep, imaginea determinării în meciul câştigat în turul II de la Australian Open

Cifrele nu mint: Simona Halep a progresat, odată cu trecerea anilor, nu doar din punct de vedere tehnic, ci a dezvoltat şi o forţă mentală formidabilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Halep era, cândva, fragilă, în momentele grele ale meciurilor. În ultimii ani însă, a progresat enorm, la acest capitol. Ceea ce reiese şi din bilanţul ei, în partidele de trei seturi, începând din 2019. Simona a avut 30 de meciuri care au ajuns la decisiv şi a câştigat 22 dintre ele! Procentaj: 73%. 
 
Ultima dată când „Simo“ era învinsă în setul trei se întâmpla pe 1 noiembrie 2019, la Turneul Campioanelor, găzduit de Shenzhen (China): 0-6, 6-2, 4-6 cu Pliskova. 
 
De remarcat că, dintre cele opt înfrângeri suferite în decisiv, în ultimii doi ani, două au venit în faţa lui Vondrousova. Ambele în 2019: prima la Indian Wells, iar cealaltă la Roma.
 
Explicaţiile unei reveniri incredibile
 
La interviul oferit pe teren, imediat după meciul cu Ajla Tomljanovici, Simona a recunoscut că i-a trecut glonţul pe la ureche.
 
„Mă aşteptam să joace foarte tare, ştiam că e o adversară foarte puternică, dar a fost mult mai greu decât credeam. Sunt fericită că pot să zâmbesc acum. La 2-5, în decisiv, cu siguranţă, n-am avut gânduri pozitive sau dintre cele mai frumoase. Eram supărată pe faptul că greşeam, nu neapărat pe scor. Dar am reuşit să mă motivez şi sunt foarte fericită că am învins. Mi-am dorit foarte mult să câştig această partidă“, a spus fostul lider WTA.
165.228 
de dolari americani a primit Simona Halep pentru calificarea în turul III de la Australian Open.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările