Halep cade, Emma Răducanu continuă să urce: Avem, în total, patru românce în Top 100 WTA

Halep cade, Emma Răducanu continuă să urce: Avem, în total, patru românce în Top 100 WTA

Simona Halep

După încă o săptămână de inactivitate, de această dată datorită unui eveniment fericit şi anume nunta ei cu Toni Iuruc, „Simo“ a mai pierdut câteva poziţii în clasamentul mondial.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Halep (29 de ani) a încheiat anul 2020 pe locul 2 în lume, însă, din păcate, în acest sezon, clasamentul ei a fost afectat grav de problemele medicale care au scos-o din circuit o bună perioadă de timp.
 
Mai întâi, constănţeanca a părăsit Top 10, după şapte ani şi jumătate, iar acum riscă să iasă şi din Top 20. Pentru că, în clasamentul publicat astăzi, Halep a mai pierdut trei poziţii, ajungând de pe 11 pe 14. Prin comparaţie, noua stea a tenisului feminin, Emma Răducanu (18 ani), îşi continuă ascensiunea. Ea a abordat US Open de pe locul 150 mondial şi, după ce a luat titlul la New York, a ajuns pe 23. Astăzi, britanica de 18 ani a mai urcat o poziţie, fiind acum pe locul 22 WTA.
 
Revenind la situaţia româncelor din clasament, avem patru sportive în Top 100, cu precizarea că Gabriela Ruse (23 de ani) a pătruns, în premieră, în această zonă a ierarhiei mondiale:
 
1. Barty 10.075 de puncte
2. Sabalenka 7.720p
3. Pliskova 5.315p
4. Svitolina 4.860p
5. Krejcikova 4.668p
6. Swiatek 4.571p
7. Kenin 4.413p
8. Osaka 4.326p
9. Muguruza 4.135p
10. Kvitova 4.060p
---------------
14. Halep 3.152p
37. Cîrstea 1.745p
62. Begu 1.095p
99. Ruse 807p
109. Ana Bogdan 726p
113. Irina Bara 701p
127. Jaqueline Cristian 607p
165. Ţig 455p
175. Buzărnescu 423p
205. Niculescu 346p
15
victorii şi 7 înfrângeri a adunat Simona Halep în 2021.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările