Hagi, replică tăioasă după episodul mizerabil povestit de Becali: Cum îşi apără integritatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hagi

La scurt timp după ce patronul FCSB a spus, la televizor, că a facilitat victoria Viitorului într-o partidă din 2013, a apărut şi reacţia fostului internaţional.

Pierderea titlului de către FCSB, încă o dată, pentru al 7-lea an consecutiv, a scos la iveală şi un episod mizerabil din trecutul fotbalului românesc.

După cum Adevărul a scris aici, „turbat“ din cauza acestui eşec, Gigi Becali a avut o intervenţie telefonică şocantă la postul Pro Arena în care a spus, răspicat, că se aştepta ca Voluntariul să se dea la o parte, în partida de sâmbătă seară, încheiată la egalitate, scor 2-2. Pentru a justifica această pretenţie incredibilă, latifundiarul a povestit cum el a procedat la fel, în 2013, când a dat punctele Viitorului, pentru ca echipa lui Hagi să evite retrogradarea!

După ce a văzut declaraţiile lui Becali, care îi „pătează“ grav imaginea, Hagi, patron şi antrenor la Farul, a reacţionat prin intermediul unui comunicat.

Ce a scris Gheorghe Hagi?

*Doresc să clarific public, încă o dată, aşa cum am făcut-o şi în alte rânduri, că între mine şi Gigi Becali sau între reprezentanţii celor două cluburi NU A EXISTAT NICIODATĂ şi vă asigur că NU VA EXISTA nici în viitor, absolut nicio discuţie care să afecteze integritatea competiţiei!

*Gigi Becali a demonstrat, încă o dată, că nu ştie să piardă.

*În sport mereu este un învingător şi un învins, iar pentru mine lucrurile sunt foarte clare, toate meciurile trebuie câştigate numai pe teren.

*În rest, tot ce s-a scris şi s-a vorbit despre acest subiect sunt NUMAI speculaţii!

Cu stimă, Gheorghe Hagi!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite